Aproximativ 4 milioane 760 de mii de oameni s-au vaccinat anti-COVID, până acum, în România. Potrivit celei mai recente raportări zilnice, circa 6.000 au făcut prima doză, iar alţi peste 6.000 -rapelul, în 24 de ore. Ieri s-au anunţat încă 33 de cazuri noi de COVID şi trei decese, dintre care unul datează din decembrie. La terapie intensivă sunt internaţi 67 de pacienţi. Coordonatorul Secţiei de Boli Infecţioase, de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, Virgil Musta, avertizează, însă, că, şi în România, există riscul ca tulpina Delta, apărută mai întâi în India, să devină dominantă.
Virgil Musta: În peste 70 de ţări există noua tulpină Delta. În anumite ţări a devenit dominantă şi este în transmitere comunitară, ceea ce înseamnă că posibil ca în scurt timp să ajungă şi la noi în ţară, pentru că are o contagiozitate foarte mare, deci o rată de transmitere foarte intensă. Există riscul ca ea să ajungă să se transmită comunitar.
Realizator: Medicul Virgil Musta mai spune că vaccinarea este principala soluţie pentru a evita infectarea./denisse
RRA – 5 iulie