O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, a efectuat luni, 5 iulie, o misiune umanitară în Germania, pe ruta Otopeni – Offenbach – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgență, a doi pacienți care au suferit arsuri în explozia de la Rafinăria Petromidia.
Echipa medicală care monitorizează pacienții pe timpul zborului este formată din specialiști din cadrul UPU-SMURD București și Ministerului Apărării Naționale.
Misiunea a fost aprobată de ministrul apărării naţionale, Nicolae-Ionel Ciucă, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian astăzi, în jurul orei 11.00.
Ministerul Apărării Naționale, prin Biroul de presă, va pune la dispoziția mass-media imagini foto și video de la momentul preluării pacienților și decolării aeronavei.
(Biroul de presă al MApN – 5 iulie 2021)