Câteva zeci de angajaţi ai Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare au protestat astăzi în faţa instituţiei, după ce ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a anunţat că agenţia va fi desfiinţată, iar atribuţiile ei ar urma să fie preluate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit liderului de sindicat, Robert Robescu, unitatea trebuie să funcţioneze ca entitate civilă, neputând fi în subordinea IGSU, astfel încât să se poată interveni şi în apele teritoriale ale statelor vecine. El a mai spus că solicită o întâlnire cu premierul Florin Cîţu, pentru a discuta despre implicaţiile deciziei ministrului transporturilor. Săptămâna trecută, directorul agenţiei a fost reţinut de procurorii DNA într-un dosar în care este acuzat de luare de mită la achiziţionarea unor nave. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 iulie)/eendrefy/dstanesc