Comisia Europeană investighează măsurile de sprijin acordate de autorităţile române companiei TAROM

Comisia Europeană investighează măsurile de sprijin acordate de autoritățile române companiei aeriene TAROM pentru a afla dacă sunt conforme cu normele Uniunii privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultat. Carmen Gavrilă are detalii.

Reporter: Statul român vrea să sprijine compania printr-o injecţie de capital, o subvenţie şi prin eliminarea din bilanţ a datoriilor corespunzătoare valorii ajutorului pentru salvare, adică aproximativ 36,7 milioane de euro plus dobânda aferentă, atât că acum Comisia Europeană pune sub semnul întrebării măsura în care acest plan îndeplineşte orientările europene în domeniu.

În esenţă, executivul va investiga dacă planul românesc pentru TAROM chiar va rezolva dificultăţile companiei şi va restabili viabilitatea pe termen lung a TAROM într-un interval de timp rezonabil, fără să mai fie nevoie apoi de alt ajutor de stat. Comisia va verifica şi dacă TAROM sau operatorii de pe piaţă ar urma să contribuie suficient la costurile de restructurare, în aşa fel încât restructurarea să nu se bazeze excesiv pe finanţare publică.

Normele europene privind ajutoarele de stat permit ţărilor membre să sprijine, în anumite condiţii stricte, întreprinderile aflate în dificultate. Investigaţia asupra sprijinului pentru TAROM nu înseamnă neapărat că planul va fi respins. În aprilie, Comisia Europeană a aprobat un plan similar al autorităţilor franceze de a injecta până la patru miliarde de euro pentru a recapitaliza AIR France./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie