Festivalul de Film de la Cannes 2021

Diseară pe Coasta de Azur se întinde covorul roșu pentru vedetele de cinema din toată lumea, între care și România, la ceremonia de deschidere a Festivalului internațional de film de la Cannes, un eveniment așteptat cu interes, mai ales că ediția de anul trecut a fost anulată. Transmite din Franța, Daniela Coman.

Reporter: Este primul eveniment de mari dimensiuni organizat de la începutul pandemiei în Franța și se va desfășura cât mai aproape de normal. Capacitatea de primire în săli nu este limitată, dar masca rămâne obligatorie în toate spațiile închise. Pașaportul sanitar este și el obligatoriu pentru toată lumea, cei nevaccinați anti-COVID urmând să fie testați la fiecare 48 de ore în zona festivalului.

În total, în diferitele secțiuni, 120 de filme de lung și scurt metraj vor rula în sălile de pe Coasta de Azur în următoarele două săptămâni. Între ele și câteva prezențe românești: lungmetrajul „Întregalde” a lui Radu Muntean și scurtmetrajul „When Night meets Dawn”, regizat de Andreea Cristina Borțun sunt în competiție pentru „Quinzaine de Réalisateurs”, o secțiune paralelă a festivalului.

Apoi, scurtmetrajul „Prin oraș circulă scurte povești de dragoste” al tinerei regizoare Carina Gabriela Dașoveanu, încă studentă la UNATC București, a fost selectat în secțiunea „Cinéfondation”, unde concurează 17 pelicule realizate de diferite școli de film din lume.

Iar regizorul Cristian Mungiu, cu trei filme premiate la Cannes în trecut, este anul acesta președintele juriului secțiunii „La Semaine de la Critique”. Printre vedetele internaționale mult așteptate la Cannes 2021″ actrița franceză Catherine Deneuve, care revine după 57 de ani de la câștigarea Palme d’Or, şi cea americană, Jodie Foster, care va pleca acasă cu un Palme d’Or de onoare decernat pentru întreaga activitate./csimion/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 iulie