Isaac Herzog a fost învestit, ieri, în funcția de președinte al Statului Israel, în cadrul unei ceremonii în care a avut loc la sediul din Ierusalim al Knesset-ului, parlamentul israelian. Mandatul de șef al statului este de șapte ani și nu poate fi prelungit.
Corespondență de la Ierusalim – Reporter: Dragoș Ciocîrlan – Isaac Herzog a jurat în fața deputaților pe Tora, biblia ebraică, adică Vechiul Testament, că își va îndeplini cu fidelitate rolul de preşedinte. El a depus jurământul într-o ceremonie cu mare fast, la Knesset, în sunetul șofarului rabinilor armatei israeliene de apărare. Herzog a fost președinte al Agenției Evreiești, este fiul fostului președinte al Israelului, Haim Herzog. Unchiul său, Abba Eban, a fost ministrul de externe și ambasador în Statele Unite și la Națiunile Unite. De la înființare, în 1929, Agenția Evreiască a avut un rol esențial în fondarea și construirea Statului Israel și continuă să servească drept legătură principală între statul evreiesc și comunitățile evreiești de pretutindeni. Pentru prima oară, la reședința președinților Statului Israel din Ierusalim, fostul președinte Reuven Rivlin i-a transferat lui Isaac Herzog, printr-o ceremonie, biroul de la Beit HaNassi, instituția prezidențială./lbadiu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iulie