Regina Elisabeta a trimis un mesaj managerului echipei Angliei, urând noroc echipei înainte de finala Euro 2020. Anglia urmează să joace împotriva Italiei, pe stadionul Wembley din Londra. Cu o zi înaintea meciului, Elisabeta i-a trimis o scrisoare managerului Gareth Southgate, în care a scris: „Vreau să vă transmit gândurile mele bune pentru mâine, cu speranța că istoria va înregistra nu numai succesul dumneavoastră, ci și spiritul, angajamentul și mândria cu care ați condus echipa”. Dintre celelalte națiuni din Regatul Unit, Scoția și Țara Galilor au fost eliminate în etapele anterioare ale turneului, în timp ce Irlanda de Nord nu s-a calificat./aboboc/atataru
(REUTERS – 10 iulie)