Reprezentanţi ai Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) monitorizează alegerile parlamentare anticipate care se desfăşoară, duminică, în Bulgaria.
„Misiunea noastră este să observăm dacă scrutinul are loc în mod transparent şi în conformitate cu dispoziţiile legale”, a declarat şeful misiunii de observatori a organizaţiei, Tana de Zulueta.
„Dorim să vedem modalitatea în care funcţionează, practic, votul electronic. Reprezentanţii OSCE urmăresc votul nu numai la Sofia, ci şi în ţară. După încheierea scrutinului, vom monitoriza numărarea voturilor, care, datorită votului electronic, ar trebui să fie rapidă.
De asemenea, monitorizăm informaţiile legate de problemele apărute cu privire la votul prin intermediul dispozitivelor electronice şi modul în care se soluţionează aceste probleme. Există un protocol despre cum trebuie procedat în astfel de cazuri şi noi urmărim dacă acesta se respectă”, a precizat şeful misiunii de observatori.
Principalele concluzii ale misiunii OSCE vor fi comunicate în cadrul unei conferinţe de presă care va avea loc în cursul zilei de luni./ddaniela/schelaru
www.novini.bg – 11 iulie