Salariul mediu net a scăzut cu 1,9% în luna mai comparativ cu aprilie, arată datele publicate astăzi de Institutul Național de Statistică.
În majoritatea activităţilor economice, nivelul a fost mai mic ca urmare a acordării, în lunile precedente, a unor prime ocazionale, drepturi în natură și ajutoare bănești, sume din profitul net și din alte fonduri.
Datele INS relevă că scăderi semnificative ale salariului mediu net s-au înregistrat în intermedieri financiare, în activități de asigurări, reasigurări și ale fondurilor de pensii, în telecomunicații, fabricarea produselor și preparatelor farmaceutice, producția și furnizarea de energie electrică și termică.
Pe de altă parte, cele mai semnificative creșteri au fost înregistrate în extracția cărbunelui, petrolului brut și a gazelor naturale, în transporturi aeriene, hoteluri și restaurante, în fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice./geftene/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 iulie