Calendarul evenimentelor, 13 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Senat

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 11:00 – Comisia pentru românii de pretutindeni – online și la sediul Senatului

– Ministere

* În conformitate cu prevederile Legii nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, Ministerul Afacerilor Interne organizează de la ora 13:30, dezbaterea publică cu privire la proiectul Ordinului ministrului afacerilor interne pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” (detalii suplimentare pe pagina de internet a instituției). Având în vedere condițiile determinate de necesitatea respectării măsurilor împotriva răspândirii COVID-19, activitatea va fi organizată online, în sistem videoconferință. La această întâlnire sunt invitați să participe atât reprezentanți ai M.A.I., cât și ai societății civile.Astfel, cei interesați de această activitate sunt rugați să comunice, la adresa de e-mail: comunicare@mai.gov.ro, până marți, 13 iulie a.c., ora 10:00, confirmarea participării online la dezbatere, însoțită de coordonatele de contact: nume și prenume (organizație reprezentată), adresa de email la care să transmitem link-ul de conectare

* Ministerul Finanţelor organizează licitaţie pentru o emisiune suplimentară de obligaţiuni în sumă de 30 milioane lei

– Juridic

* Ședința publică a Curții Constituționale a României – ora 9:00

– Economic

* A XVII-a ediţie a Zilei Naţionale a Contabilului Român, organizată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) şi care cuprinde manifestări desfăşurate la nivel naţional, în toate judeţele ţării şi în Municipiul Bucureşti, sub sloganul „Tradiţie pentru viitor. Evoluăm împreună”

* Institutul Național de Statistică prezintă date privind Indicele preţurilor de consum (IPC), în iunie 2021; datele privind resursele de energie (date provizorii), în primele cinci luni din 2021; datele privind indicii producţiei industriale (IPI), în mai 2021

– Medicină, Sănătate

* De la ora 11:00, va avea loc evenimentul de lansare a steriletului IUB Ballerine. Acest dispozitiv de contracepție este revoluționar: este primul și singurul sterilet sferic (celelalte de pe piață au forma literei T), cu cea mai mică dimensiune -15 mm și nu are hormoni. Evenimentul va fi live pe pagina de FB Pacientul 2.0. Vor fi prezente prof. dr. Claudia Mehedințu și dr. Diana Mihai, ambele medici ginecologi

– Cultură

* Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART prezintă „Seara Filmului de Dans” în Grădina cu Filme – Cinema & More din Piaţa Alexandru Lahovari nr. 7.

* Eforie Sud, jud. Constanța: Institutul Yunus Emre din Constanţa participă la proiectul „Eforie Colorat”, organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale cu expoziţia foto-documentară „Gobeklitepe” şi Zilele Filmului Turcesc. În zilele de 12 şi 13 iulie, la Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud vor fi proiectate două filme turceşti de comedie. Filmele sunt subtitrate în limba română. Intrarea este liberă.

* Sibiu: Două reprezentaţii din spectacolul “Muzicanţii din Bremen”, care îi are în distribuţie pe actorii Paul Bondane, Claudiu Fălămaş, Andrada Grosu, Laura Luca şi Dumitru Stegărescu, fiind cofinanţate de Primăria Municipiului Sibiu, prin Agenda Comunitară, din cadrul proiectului „Poveşti pentru bunicii noştri”, vor avea loc cu circuit închis, cu două zile înainte de deschiderea stagiunii de vară BIS Teatru (15 iul.), astăzi şi pe 14 iulie 2021, în căminele pentru persoane vârstnice din Sibiu (Strada Azilului şi Strada George Coşbuc)

* Sibiu: Teatrul Național Radu Stanca Sibiu prezintă în cadrul Scenei Digitale, www.scena-digitala.ro , spectacolul „Femei”, după „Totul despre femei”, de Miro Gavran, regia: Raluca Iani. În distribuţie: Ioana Cosma, Gabriela Pîrlițeanu, Fabiola Petri, Codruța Vasiu, Raluca Iani

– S-a întâmplat într-o zi de 13 iulie

* Acum 247 de ani (1774) moaştele Sfântului Dimitrie Basarabov au ajuns în Catedrala Mitropolitană din București (actuala Catedrală patriarhală). În anul 1774, în timpul mitropolitului Grigorie al II-lea (1760-1787), pe când Ţara Românească se afla sub ocupaţie rusească, generalul rus Petru Saltîcov a dăruit boierului macedoromân Hagi Dimitrie moaştele sfântului (satul Basarabovo din Bulgaria a fost complet distrus în urma războiului ruso-turc (1769-1774), iar moaştele nu puteau să mai ramână în biserica pustiită de acolo). În anul 1792 Sfântul Dimitrie a fost proclamat „Ocrotitorul Bucureştilor” (după anumite procesiuni cu moaştele sale, în 1815 a oprit epidemia de ciumă din Bucureşti, în 1827 a pus capăt secetei, iar în 1831 a înlăturat holera care se abătuse peste localnici)

* Acum 173 de ani (1848) o armată otomană de aproximativ 20.000 de oameni, în frunte cu Suleiman Paşa, sosea la Rusciuk (Ruse), gata să intervină în Ţara Românească. La data de 19/31 iulie, aceasta a trecut Dunărea, la Giurgiu, cu scopul de a restabili „ordinea legală” şi de a proteja „vechile drepturi şi instituţiuni ale ţării” (13/25)

* Se împlinesc 115 ani (1906), de când, pe baza Decretului Regal nr. 2777, Mihail Vlădescu, ministru al cultelor din acea vreme, îl numea pe Alexandru Tzigara-Samurcaş director al „Muzeului de Etnografie, de Artă Naţională, Artă Decorativă şi Artă Industrială”, muzeu care a funcţionat pe locul fostei Monetării a statului până în anul 1912, când s-a pus piatra de temelie a ceea ce avea să devină clădirea „neo-românească” a Muzeului de la Şosea, actualul Muzeu Național al Ţăranului Român, (re)înfiinţat sub această titulatură pe 5 februarie 1990

* Acum 113 ani (1908) femeile au concurat pentru prima dată în istorie la Jocurile Olimpice moderne. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice moderne s-a desfăşurat la Atena, Grecia în 1896, acestea fiind primele Jocuri Olimpice de când împăratul roman Teodosiu I le-a interzis în 393. Prima ediţie a Jocurilor Olimpice a fost una exclusiv masculină, participarea femeilor fiind considerată de către fondatorul JO moderne, baronul Pierre de Coubertin, ca fiind „lipsită de pragmatism, neinteresantă, inestetică şi incorectă”. Cu toată atitudinea ostilă, prezenţa femeilor s-a impus după 1908, acestea primind dreptul de participare mai întâi pentru 3 probe – golf, tenis şi yachting -, apoi şi la înot, din 1912. În 1928, femeile au concurat pentru prima dată în probe de atletism, însă, sub pretextul că s-au înregistrat numeroase situaţii de leşin la sfârşitul probei de 800 m, această participare a fost interzisă până în 1960. Probele feminine de tir au fost introduse pentru prima dată în rândul probelor olimpice abia în anul 1984, iar probele feminine de haltere şi de polo pe apă, la ediţia din anul 2000. Mai recent, la ultimele ediţii ale Jocurilor Olimpice au fost introduse pentru prima dată competiţiile de box feminin, în delegaţia SUA, pentru prima dată în istorie, numărul sportivelor fiind mai mare decât cel al sportivilor

* Cu 91 de ani în urmă (1930), între 13 şi 30 iulie, s-a desfăşurat, în Uruguay, primul Campionat Mondial de Fotbal (FIFA World Cup), la care a participat şi naţionala României. În total, au existat 13 țări participante, dispuse în patru grupe numerice, ţara noastră făcând parte din cea de-a treia grupă. FIFA a ales ca loc de desfășurare ruguayul în urma conferinței de la Barcelona din data de 18 mai 1929. A fost ales statul sud-american deoarece naționala de fotbal și-a apărat cu succes titlul olimpic la Jocurile Olimpice de vară din 1928, iar țara gazdă aniversa centenarul primei sale constituții. Toate meciurile s-au disputat în Montevideo, majoritatea pe Estadio Centenario, stadionul special construit pentru acest turneu. Primul gol din istoria Campionatului Mondial a fost înscris de francezul Lucien Laurent, în minutul 19 al confruntării cu Mexic. Prima partidă a României s-a disputat împotriva echipei statului Peru, la 14 iulie 1930, pe stadionul Pocitos, în prezența a doar 300 de spectatori, tricolorii reușind să învingă cu scorul de 3-1. Ultima partidă a competiției s-a disputat la 30 iulie 1930, între două echipe din America de Sud: Uruguay și Argentina. Gazdele au triumfat cu scorul de 4-2 pe arena Estadio Centenario, devenind primii campioni mondiali

* În urmă cu 76 de ani (1945) a fost transportată prima bombă atomică în deșertul Alamogordo din New Mexico (SUA), fiind pregătită pentru un test în premieră al unei bombe atomice, care a avut loc cu două zile mai târziu, la data de 16 iulie

* Se împlinesc 65 de ani (1956) de când apărea Hotărârea CC al PMR şi a Consiliului de Miniştri cu privire la îmbunătăţirea învăţământului de cultură generală. S-a generalizat învăţământul de şapte ani şi s-au înfiinţat noi şcoli şi institute pedagogice cu o durată de şcolarizare de doi ani pentru pregătirea învăţătorilor

* Acum 26 de ani (1995) Republica Moldova a semnat, la Strasbourg, documentele de aderare la Consiliul Europei (CoE), devenind, oficial, cel de-al 35-lea membru al organizaţiei. Pe parcursul acestor ani, Moldova a semnat zeci de convenţii, care au avut o importanţă capitală pentru dezvoltarea legislaţiei naţionale şi armonizarea ei cu standardele europene în diverse domenii. Deși, parteneriatul dintre Republica Moldova (RM) şi Consiliul Europei a fost iniţiat încă la începutul anului 1992, când Parlamentul Republicii Moldova a adresat o scrisoare oficială Adunării Parlamentare a CoE (APCE) prin care a solicitat acordarea statutului de invitat special, ceremonia oficială de aderare a Republicii Moldova la CoE a avut loc la data de 13 iulie 1995

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Informării Preventive” se marchează din anul 2011 (- 10 ani), în urma ralierii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la o iniţiativă derulată la nivel european; se sărbătoreşte, anual, la o dată variabilă, când 13 cade într-o zi de marţi; în această zi pompierii militari din toată ţara organizează diferite acţiuni menite să-i convingă pe cetăţeni despre nevoia învăţării şi punerii în practică a unor măsuri elementare de prevenire a declanşării anumitor situaţii de urgenţă

– „Ziua Specialităţii Militare Război Electronic”

– 1875: S-a născut pictorul Arthur Segal (m. 1944, la Londra, unde se stabilise)

– 1885: S-a născut compozitorul, dirijorul şi profesorul Constantin Baciu (m. 1959)

– 1886: S-a născut Maria Ventura, actriţă de renume european (societară a Comediei Franceze din 1922); directoare (1929-1934) a unui teatru bucureştean ce i-a purtat multă vreme numele; stabilită în Franţa (m. 1954, la Paris) – 135 de ani. NOTĂ: Unele surse menționează ca an al naşterii 1888

– 1905: S-a născut prozatorul George Acsinteanu (m. 1987)

– 1901: S-a născut basul şi actorul Nicolae Secăreanu (m. 1992) – 120 de ani

– 1916, 13/26: A murit chimistul Nicolae Teclu; cercetări privind arderea, gazele, tehnologia hârtiei; membru titular al Academiei Române din 1879 (n. 1839) – 105 ani

– 1957: A murit filologul Constantin I. Balmuş; traducător din limbile latină şi greacă; autor al unor interesante cercetări dedicate literaturii elene şi latine; membru al Academiei Române din 1948 (n. 1898)

– 1967: S-a născut actorul Adrian Vâlcu

– 1972: S-a născut Gabriela Firea, realizatoare de emisiuni tv., publicistă, poetă şi politician; fost primar general al Municipiului Bucureşti între anii 2016 – 2020 (prima femeie primar a Capitalei)

– 2011: A murit Cornel Fugaru, compozitor de muzică uşoară, solist vocal şi instrumentist, lider al formației Sincron (n. 1940) – 10 ani

– 2018: A murit scriitorul, poetul și ziaristul Ciprian Chirvasiu (n. 1964)

– 2018: A murit actorul de teatru și film Cornel(iu) Gârbea; cunoscut pentru activitatea de la Teatrul Mic din Bucureşti, precum şi pentru rolurile jucate în mai multe filme realizate de către regizorul Sergiu Nicolaescu, mai ales în perioada dinainte de 1990 (n. 1928)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare al UE

– Dușanbe: Ministrul chinez de externe, Wang Yi se va afla în vizită în Tadjikistan (13 – 14 iul.)

– Varșovia: Curtea Constituțională se pronunță cu privire la validitatea legislației UE în Polonia

– New York, SUA:Vizita ministrului german de externe, Heiko Maas, în Statele Unite

– Paris: Agenția Internațională pentru Energie publică raportul lunar privind petrolul

– Wiesbaden, Germania: Publicarea datelor privind inflația din iunie

– Paris: AIE: Lansarea raportului lunar privind petrolul

– Los Angeles: Anunțarea nominalizărilor la Premiile Emmy

– Londra: Atletism – Liga de Diamant 2021, întâlnirea de la Londra

– Melbourne, Australia: Rugby – meci-test amical între Australia și Franța

Aniversări – Comemorări

– Ziua naţională a R. Muntenegru; marchează ziua anului 1878 când Congresul de la Berlin a recunoscut Muntenegru ca cel de-al 27-lea stat independent din lume şi startul primei răscoale populare din Europa (în Muntenegru) împotriva Axei, în 1941

– 100 î.H.: S-a născut Cezar (Caius Iulius Caesar), om politic, general, scriitor şi orator roman; unul dintre cei mai străluciţi strategi ai Antichităţii; a introdus, în anul 45 î.H., calendarul iulian (m. 44 î.H; asasinat)

– 1762: A murit astronomul englez James Bradley; prima sa descoperire este cunoscută sub denumirea „aberaţia luminii” (1727); cea de-a doua descoperire importantă, „mutaţia axei Pământului”, a făcut-o în 1747 (n. ~1693)

– 1793: S-a născut poetul romantic englez John Clare (m. 1864)

– 1921: A murit (la bordul transatlanticului „France”) fizicianul francez Gabriel Lippmann; a realizat prima fotografie color a spectrului solar; Premiul Nobel pentru fizică pe 1908; membru de onoare străin al Academiei Române (1909) (n. 1845) – 100 de ani

– 1924: S-a născut tenorul italian Carlo Bergonzi; considerat un specialist în ariile compozitorului Giuseppe Verdi (m. 2014)

– 1925: S-a născut Ivan Medek, critic muzical ceh, jurnalist, realizator de emisiuni radiofonice; a fost una dintre vocile importante ale mişcării anti-comuniste din Cehoslovacia, semnatar al Cartei ’77; un apropiat al lui Václav Havel (m. 2010)

– 1929: S-a născut compozitorul şi saxofonistul spaniol de jazz Pedro Iturralde, unul dintre cei mai importanţi artişti ai genului (m. 2020)

– 1934: A murit etnologul german Robert Fritz Gräbner; a elaborat teoria „culturii complexe”, care a susţinut existenţa unor difuziuni între sferele culturii primitive; teoria sa a stat la baza formării şcolii de istorie etnografică în Europa (n. 1877)

– 1935: S-a născut Monique Wittig, romancieră şi eseistă franceză, stabilită în SUA în 1976 (m. 2003)

– 1940: S-a născut actorul britanic de film şi televiziune Sir Patrick Stewart

– 1941: S-a născut actorul american Robert Forster (nume complet: Robert Wallace Forster Jr.); a devenit cunoscut marelui public mai ales după ce regizorul Tarantino i-a oferit un rol memorabil în filmul „Jackie Brown” (1997) (m. 2019) – 80 de ani

– 1954: A murit pictoriţa mexicană Frida Kahlo (n. 1907)

– 1976: S-a născut Oleg Gennadievici Sentsov, regizor, scriitor și prizonier ucrainean din Crimeea; simbol al luptei pentru eliberarea deținuților politici din Rusia și din întreaga lume; laureatul din 2018 al Premiului Saharov pentru libertatea de gândire – 45 de ani

– 2004: A murit dirijorul german Carlos Kleiber (n. 1930)

– 2006: A murit comedianul şi actorul american de film Red Buttons (n. 1919) – 15 ani

– 2011: A murit Alexandru Gromov, prozator din R. Moldova, cunoscut ca autor de scrieri ştiinţifico-fantastice şi publicistice pentru copii şi tineret (n. 1925) – 10 ani

– 2012: A murit Shlomo Bentin, psiholog şi profesor israelian (de origine română), expert de talie mondială în neuropsihologia cognitivă, laureat al Israel Prize pentru psihologie pe anul 2012 (n. 1946)

– 2012: A murit actorul american Sage Stallone, fiul lui Sylvester Stallone (n. 1976)

– 2014: A murit Nadine Gordimer, scriitoare de limbă engleză din Republica Africa de Sud; Premiul Nobel pentru Literatură pe 1991 (n. 1923)

– 2014: A murit dirijorul, compozitorul şi violonistul american de origine franceză Lorin Maazel (n. 1930)

– 2015: A murit cântăreţul mexican Joan Sebastian, un reprezentant de frunte al muzicii latino (n. 1951)

– 2017: A murit Liu Xiaobo, critic literar, activist chinez pentru democrație și drepturile omului; a fost deținut 8 ani, înainte de a muri, pentru participarea sa la mișcarea pentru democrație Carta 08; Premiul Nobel pentru Pace în anul 2010 (n. 1955)