Vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, a comentat situaţia politică după alegerile parlamentare anticipate desfăşurate, duminică, în ţara sa.
„Sper că în zilele următoare va învinge raţiunea şi vor începe negocieri pentru cele mai importante priorităţi. În acest moment, Bulgaria are nevoie de un guvern foarte stabil, care trebuie să continue linia executivului interimar, de revenire la statalitate, de legalitate şi reguli, de dezvoltare economică”, a subliniat Iotova.
Iliana Iotova a declarat că este optimistă în privinţa formării noului cabinet şi a menţionat că acest lucru este aşteptat şi de cetăţeni. „Dacă partidele se închid din nou în ele însele şi decid noi alegeri anul acesta, nu vor fi înţelese de poporul bulgar”, a afirmat vicepreşedintele.
În ceea ce priveşte prezenţa la urne scăzută la alegerile din 11 iulie, Iotova a precizat că acesta trebuie să fie un subiect de analiză pentru fiecare partid şi pentru societate. Vicepreşedintele Bulgariei a adăugat că nu crede că motivul absenteismului îl reprezintă votul electronic şi sezonul estival, ci, mai degrabă, se pune o altă problemă – dacă oamenii au avut cu cine vota./ddaniela/pvelisar
(www.dariknews.bg – 14 iulie)