Calendarul evenimentelor, 14 iulie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Administraţie
* Şedință de lucru pe tema gestionării problemei deșeurilor din București cu importante oficialități de la nivel central și local – ora 11:00, la sediul Primăriei Sectorului 1, Bd. Banu Manta nr. 9. Ședința va fi transmisă live pe pagina de Facebook a Primăriei Sector 1 și pe canalul de YouTube al Primăriei Sector 1. La ședință vor participa: Prefectul Capitalei, Primarul General al Capitalei și primarii de sector

– Economic
* Banca Naţională a României publică datele privind balanţa de plăţi şi datoria externă, în mai 2021
* Institutul Național de Statistică publică datele privind indicii valorici ai cifrei de afaceri din industrie, în mai 2021; publică datele privind indicii valorici ai comenzilor noi din industrie, în mai 2021

– Acedemie
* Muzeul Naţional al Literaturii Române şi Academia Română organizează dezbaterea „Vasile Alecsandri – 200 de ani de la naştere” – ora 11:00, în Clubul Academicienilor, Cal. Victoriei nr.125. Participă acad. Eugen Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură a Academiei Române, prof. univ. dr. Silviu Angelescu, conf. univ. dr. Paul Cernat şi CS I Zamfir Bălan. Moderator: prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române

– Arhitectură
* Ordinul Arhitecților din România organizează în cadrul Anualei de Arhitectură București 2021, dezbaterea „Legea 184 – noi direcții”, la care va fi prezent Grupul de Lucru Legea 184 al OAR – ora 16:00. Evenimentul este public și va fi transmis online pe pagina Ordinul Arhitecților din România Filiala București, iar înregistrarea va fi postată ulterior pe canalul de YouTube al OAR București – https://www.youtube.com/channel/UCNchEiVU7FgCezinD3TrIkQ . Invitații dezbaterii sunt arhitecții: Alexandru Găvozdea – președinte OAR; Ileana Tureanu – președinte UAR; Adrian Zerva – președinte ASAR; Andrei Fenyo – vicepreședinte OAR; Michaela Gafar, Bogdan Bogoescu, Gheorghe Pătrașcu, Călin Negoescu, Dragoș Buhociu, Claudiu Salanță – echipa GdL Legea 184. Moderator: Emil Ivănescu – președinte OARB

– Cultură
* În perioada 1 – 31 iulie se desfăşoară Vacanţa, „Liber la visare” – la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional. Programul zilei:
• ora 11:00 – 12:30 – Spectacol de teatru de animaţie (partea a II-a) – cu Beatrice Ioardan. În cadrul acestei întâlniri, copiii vor fi iniţiaţi în arta jocului teatral şi vor construi spectacolul propriu-zis. La atelier pot participa doar participanţii care au participat la partea I a atelierului
* Evenimente organizate de Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR). Printre partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:
• ora 17:00 – La ediţia specială a „Literei Mov”, Doina Ruşti îl are ca invitat pe scriitorul Cristian Teodorescu. Evenimentul va avea loc în Grădina MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8
• ora 19:00 – Muzeul Naţional al Literaturii Române marchează Ziua Naţională a Franţei (14 iulie) cu un concert de şansonete numit „Sub cerul Parisului în Micul Paris”, susţinut de Diana Tudor (solistă) şi Tudor Scripcariu (pian) – Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. „Sub cerul Parisului în Micul Paris” este un proiect muzical născut din dragoste pentru muzica franceză, dar şi din dorinţa de a recrea atmosfera şi parfumul Bucureştiului de altădată. Acest program muzical cuprinde un repertoriu de şansonete şi tangouri din perioada interbelică, precum „Sous le ciel de Paris”, „Domino”, „Mademoiselle de Paris”, „Padam”, „La Boheme”, „Mon Amant de Saint-Jean”, „Et si tu n’existais pas”, „Champs-Elysees”, „Je ne veux pas travailler”, piese care au fost interpretate de nume celebre ale scenei, precum Edith Piaf, Charles Trenet, Yves Montand, Jacqueline Francois, Charles Aznavour, Juliette Greco, Cristian Vasile, Jean Moscopol, Titi Botez
* Muzeul Municipiului București organizează vernisajul expoziției tematice “Putere și statut. Portrete din Colecția de sculptură a MMB” – ora 18:00, la Palatul Suțu, Bd. I. C. Brătianu nr. 2. Expoziția aduce în spațiul public o suită de statui din colecția menționată, care reprezintă mai multe categorii de portrete în sculptura românească din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, opere ale unor sculptori consacrați. Expoziția va putea fi vizitată până la 26 septembrie
* Recital extraordinar susținut de Alexandru Tomescu – vioară și Miruna Vidican – harpă, în cadrul ediției a X-a a Festivalului ” Vara Magică” (7 iulie – 19 august) – “Marea muzică a lumii la București” – ora 19:30, la Sala Mare a Ateneului Român. În program: Camille Saint-Saëns – Lebăda; Bela Bartók – Șase dansuri românești; George Enescu – Balada; Camille Saint-Saëns – Fantasie op. 124; Jules Massenet – Méditation; Maurice Ravel – Tzigane. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Bilete disponibile pe www.lanto.ro , www.bilete.ro și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 și 19:00
* Concert susținut de Pinholes – trupa de rock alternativ din Iași, componența actuală fiind: Vladimir Ivanov – voce, chitara ritmica; Sergiu Ivanov – chitara bas; Vlad Vartosu – chitara, voce; Andrei Gheo – chitară și Robert Motoc – tobe – ora 19:30, la Expirat Club, București, Str. Doctor Constantin Istrati nr. 1
* Brașov: Teatrul Arlechino Braşov prezintă spectacolul „Motanul încălţat”, regia: Valentin Dobrescu – ora 17:30, Str. Apollonia Hirscher nr. 10
* Eforie Sud: ”Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, proiect iniţiat şi derulat de Asociaţia CineCultura şi MDV Audio Studio începând din vara anului 2013, îşi continuă demersul de promovarea a filmului românesc din toate timpurile, la Grădina de Vară Cinemascop din Eforie Sud. Proiecţiile au loc în cadrul amplului program intitulat Eforie Colorat, un proiect organizat de Asociaţia Forumul Artelor Vizuale. Din programul de astăzi:
● ora 21:20 – rulează filmul „Doar cu buletinul la Paris”. Regia: Şerban Marinescu; Scenariul: Şerban Marinescu, Denis Dinulescu; Cu: Mircea Diaconu, Dorel Vişan, Răzvan Vasilescu, Florin Zamfirescu, Rodica Lazăr, Adrian Titieni (comedie / 2015 / 98 min.)
* Ghidigeni, jud. Galați: Cea de-a IX-a ediție a turneului SoNoRo Conac IX – „Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai” (5 – 14 iul.), va continua și la Conacul Chrissoveloni din Ghidigeni, una dintre cele mai moderne reședințe din Europa, la începutul secolului XX, când a fost construit, fiind gazda unor petreceri impresionante, la care participau membri importanți ai aristocrației vremii, printre care și regele Ferdinand I al României și regina Maria – ora 19:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical. Accesul la concertele SoNoRo Conac este liber şi se face pe bază de invitaţie sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741190470
* Miercurea Ciuc: Ediţia din acest an a Festivalului de Muzică Veche din Miercurea Ciuc cu tema principală „Călătoria” în timp şi spaţiu, se va desfăşura în perioada 10-18 iulie şi aduce pe scenele evenimentului artişti din România, Ungaria, Serbia, Cehia, Turcia şi Franţa. Programul zilei:
• ora 19:00 – formaţia „XVIII-21 Le Baroque Nomade” va prezenta călătoria muzicală „Embarquement pour Cythère (Îmbarcarea pentru Cythère), inspirată din picturile lui Antoine Watteau (1684–1721) – la sala de spectacole a Cinematografului
* Oradea: Filarmonica de stat Oradea prezintă „Carmina Burana” de Carl Orff, un concert vocal-simfonic sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare – ora 20:00, în sala filarmonicii
* New York: Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Liviu Rebreanu” revine în cadrul seriei teatrale online RCI Digital Stage, iniţiată şi coordonată de către Institutul Cultural Român din New York, cu spectacolul „Kasimir şi Karoline” de Odon von Horvath, în regia lui Laszlo Bocsardi. Spectacolul va fi prezentat cu subtitrare în limba engleză miercuri, 14 iulie, începând cu ora 21:00 (ora locală a României, respectiv 14:00, ora locală la New York) pe paginile de Facebook, respectiv YouTube ale ICR New York, şi pe pagina de Facebook a Companiei „Liviu Rebreanu” – Teatrul Naţional Târgu-Mureş. Înregistrarea va putea fi urmărită gratuit şi va fi disponibilă timp de 24 de ore de la momentul postării
* Londra: Intitulată „Framing the Change”, prima retrospectivă de film documentar românesc contemporan din Marea Britanie, organizată de ICR Londra în parteneriat cu festivalurile româneşti Astra Film şi One World România şi două dintre cele mai mari şi cunoscute festivaluri britanice, Sheffield Doc Fest şi Open City Doc, va continua cu o selecţie de filme realizată de Andrei Rus, director artistic al Festivalului One World România. Filmele vor fi prezentate pe canalele digitale ale ICR Londra, cu subtitluri în limba engleză, iar majoritatea vor fi disponibile exclusiv în Marea Britanie, pentru o scurtă perioadă de timp. Detalii complete la www.icr.ro şi www.icr-london.co.uk. Programul zilei:
• ora 19:00, online – “Al doilea joc”, regia Corneliu Porumboiu
* Roma: De la ora 18:00, la Casa delle Letterature din Roma (Piazza dell’Orologio 3 – Roma), Accademia di Romania in Roma, în parteneriat cu Casa delle Letterature și cu Editura Elliot, cu patronajul Ambasadei României în Italia, propune publicului o nouă ediție a întâlnirilor „I Mercoledì Letterari”, având-o ca invitată de onoare pe apreciata poetă și scriitoare Ana Blandiana. Întâlnirea este prilejuită de publicarea romanului „Applausi nel cassetto (Sertarul cu aplauze)” la Editura Elliot din Roma, în traducerea prof. Luisa Valmarin. La prezentarea în premieră a volumului, alături de autoare, vor participa criticul literar Renato Minore și prof. Luisa Valmarin, alături de prof. Bruno Mazzoni. Programul „I Mercoledì Letterari” inițiat de Accademia di Romania în urmă cu trei ani, și-a propus să prezinte și să promoveze opere ale scriitorilor români recent traduse și publicate la edituri din Italia, precum și cărțile unor autori italieni care abordează teme legate de cultura română. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile cu rezervarea obligatorie a locului la e-mail: casadelleletterature@bibliotechediroma.it

– S-a întâmplat într-o zi de 14 iulie
* Se împlinesc 565 de ani (1456) de când a avut loc lupta navală de la Salankemen (pe Dunăre), când flota lui Iancu de Hunedoara a înfrânt flota turcă şi a reuşit să trimită ajutoare în trupe, arme şi alimente celor asediaţi la Belgrad
* Cu 439 de ani în urmă (1582) apărea „Palia de la Orăştie”, prima traducere românească a celor două cărţi de început ale „Vechiului Testament” („Geneza” şi „Exodul”), monument de limbă veche românească, important document lingvistic, mai ales datorită încercărilor de unificare a limbii prin evitarea regionalismelor. A fost tipărită la Orăştie de meşterul-tipograf Şerban, fiul diaconului Coresi, şi de diaconul Marian
* Cu 338 de ani în urmă (1683), între 14.VII şi 12.IX, Şerban Cantacuzino, Gheorghe Duca şi Mihail Apfai au participat, alături de turci, la asediul Vienei. Domnitorii români au întreţinut, însă, legături secrete cu asediaţii, cărora le furnizau informaţii despre armata otomană. Al doilea asediu al Vienei (primul fiind cel din 1529) a avut loc între 14 iulie și 12 septembrie 1683
* În urmă cu 321 de ani (1700) era semnat Tratatul de Pace de la Constantinopol între Rusia și Turcia, prin care Marea Azov a fost atribuită Rusiei
* Acum 91 de ani (1930) România a participat la prima ediţie a Cupei Mondiale, găzduită de Uruguay, debutând cu o victorie, într-un meci cu Peru (3-1). Campionatul Mondial de fotbal, desfăşurat între 13 şi 30 iulie 1930 în Uruguay, a fost primul turneu de amploare organizat de FIFA pentru echipele naţionale de fotbal
* Acum 74 de ani (1947), în urma capcanei puse la cale de Securitate, au fost arestaţi pe aeroportul Tămădău (la 46 km de Bucureşti), sub acuzaţia de tentativă de „fugă într-o ţară străină”, un grup de 10 conducători ai PNŢ (în frunte cu Ion Mihalache, vicepreşedinte al partidului, Nicolae Penescu, secretar general, şi Nicolae Carandino, director al ziarului „Dreptatea”). Grupul de fruntaşi ţărănişti urmau să informeze opinia publică internaţională şi oficialităţile din statele occidentale despre situaţia din România
* Cu 63 de ani în urmă (1958), printr-o lovitură de stat militară (condusă de generalul Abdul Karim Al Kassem), a fost abolită monarhia (regele Feisal al II-lea este asasinat), iar Irakul s-a proclamat republică
* În urmă cu 6 ani (2015) marile puteri din grupul „5+1″ (SUA, Rusia, China, Marea Britanie, Franţa şi Germania) şi Iranul au încheiat la Viena, după aproape doi ani de negocieri intense, un acord final asupra programului nuclear iranian, acord care să garanteze caracterul strict paşnic ale acestui program, în contrapartidă cu ridicarea sancţiunilor internaţionale impuse Teheranului
* Acum 6 ani (2015) sonda spaţială New Horizons, lansată de NASA în 2006, a trecut în cel mai apropiat punct de planeta pitică Pluto. După o călătorie de 5 miliarde de kilometri, New Horizons a trecut la doar 12.430 km de Pluto. „Întâlnirea” a fost considerată de specialişti principalul eveniment spaţial al anului 2015. Sonda americană a captat, cu acest prilej, o cantitate foarte mare de date, care au fost retransmise către Terra în următoarele 16 luni
* Tot într-o zi de 14 iulie și tot acum 6 ani, oamenii de ştiinţă de la Centrul European de Cercetări Nucleare din Geneva au anunţat descoperirea unei noi particule subatomice numită „pentaquark” (sau pentacuarc). Existenţa acestui tip de particulă a fost prezisă încă din 1964 de fizicienii Murray Gell Mann şi George Zweig

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Transmisioniştilor Militari”; la 14.VII.1873 principele Carol a semnat un decret prin care s-a aprobat înfiinţarea unei secţii de telegrafie în cadrul Batalionului de geniu al Armatei române, marcându-se, astfel, apariţia transmisiunilor militare

– 1883: S-a născut compozitorul şi profesorul Alexandru Zirra (m. 1946)

– 1892: A murit actorul şi traducătorul Grigore Manolescu (n. 1857)

– 1897: S-a născut Marietta Sadova, actriţă şi regizoare (prima femeie-regizor de teatru din România); condamnată în 1960 la opt ani de temniţă grea pentru „uneltire contra ordinei sociale”, graţiată în 1963 (m. 1981)

– 1900: S-a născut pictorul Mircea Teodorescu; spirit complex, îl interesau în egală măsură celelalte arte, în special muzica, dar şi ştiinţele exacte (m. 1971)

– 1902: S-a născut Mircea Socolescu, geolog şi geofizician; s-a impus prin introducerea metodelor magnetice şi electromagnetice în prospectarea acumulărilor de substanţe utile; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (m. 1993)

– 1904: S-a născut geologul Dan Giuşcă; cercetări privind elucidarea unor probleme privind geneza formaţiunilor geologice din România; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1988)

– 1924: S-a născut regizorul de film Lucian Bratu (m. 1998)

– 1926: S-a născut artista plastică Ala Jalea Popa, fiica sculptorului Ion Jalea (m. 2017) – 95 de ani

– 1932: S-a născut compozitorul şi muzicologul Theodor Drăgulescu (m. 2002)

– 1932: S-a născut sculptorul Gheorghe Iliescu-Călineşti, reprezentant al sculpturii avangardiste (m. 2002)

– 1932: A murit sculptorul Dimitrie Paciurea; membru post-mortem al Academiei Române din 2012 (n. 1873)

– 1939: A murit chimistul Neculai Costăchescu, considerat întemeietorul şcolii române de chimia combinaţiilor complexe; ca fruntaş al Partidului Naţional Ţărănesc, a deţinut portofoliul Ministerului Instrucţiunii Publice şi Cultelor în perioada 1928-1931; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1876)

– 1945: S-a născut Miruna Boruzescu, creatoare de costume de teatru şi film; soţia actorului şi scenografului Radu Boruzescu; stabiliţi în Franţa din 1975 (m. 2014)

– 1947: S-a născut soprana Monica Teodorescu

– 1958: S-a născut Mircea Geoană, om politic social democrat; preşedinte al Senatului României (dec. 2008 – nov. 2011), preşedinte al Partidului Social Democrat (apr. 2005 – febr. 2010); senator PSD; fost ministru al afacerilor externe (2000-2004); candidat la alegerile prezidenţiale din 2009; președinte al Partidului Social Românesc, formațiune pe care a fondat-o în aprilie 2015; președintele Institutului Aspen România, o asociație non-profit; începând din luna octombrie a anului 2019, deține funcția de secretar general adjunct al NATO, cea mai înaltă poziție pe care o ocupă un român într-o organizație internațională

– 1958: S-a născut Dumitru Sechelariu, fost primar al Municipiului Bacău între anii 1996-2004 (m. 2012)

– 1960: S-a născut Mircea Dumitru, filosof și profesor; specializat în logica filosofică, filosofia limbajului, metafizica analitică a modalităţii; membru corespondent al Academiei Române din 2014

– 1965: A murit (la Londra) Matila Ghyka (Costiescu), ofiţer de marină, poet, romancier, matematician, istoric şi diplomat (n. 1881)

– 1967: S-a născut Mădălina Manole, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi instrumentistă (m. 2010)

– 1967: A murit Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu), poet, prozator, dramaturg şi publicist; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1880)

– 1974: A murit botanistul Emil Pop, profesor universitar la Cluj; la îndemnul său au fost întemeiate numeroase rezervaţii naturale menite să conserve vestigii de o inegalabilă importanţă pentru istoria vegetaţiei din România; membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1897)

– 1987: A murit Mihail Fărcăşanu, jurist, scriitor (a publicat sub pseudonimul Mihail Villara) şi politician (a fost preşedinte al organizaţiei Tineretului Naţional Liberal între anii 1940 şi 1946); urmărit de autorităţi pentru acţiunile sale anti-comuniste, a reuşit să fugă din ţară în 1946, fiind ulterior condamnat la moarte în contumacie; s-a stabilit în Statele Unite; a fost primul director al Secţiei române a postului de radio „Europa Liberă” (la 14 iulie 1950 românii au putut asculta prima emisiune care le era destinată de acest post) (n. 1907)

– 1999: A murit Maria Banuş, poetă, eseistă, prozatoare şi traducătoare (a tradus foarte mult din poezia „angajată”, dar şi din Shakespeare, Puşkin, Goethe, Strindberg, Selma Lagerlof ş.a; a publicat, singură sau în colaborare, antologii din poezia romantică germană, din cea austriacă, din poezia de dragoste a lumii) (n. 1914)

– 1999: A murit Cornel Regman, critic şi istoric literar (n. 1919)

– 2002: A murit Henri Wald, filosof şi eseist; studii şi lucrări de logică, teoria cunoaşterii şi semantică (n. 1920). NOTĂ: Site-ul www.romanianjewish.org dă ca dată a morţii 10.VII.2002

– 2008: A murit criticul muzical, violonistul şi profesorul Dan Scurtulescu (n. 1939)

– 2010: A murit Mădălina Manole, cântăreaţă de muzică uşoară, compozitoare şi instrumentistă (n. 1967)

– 2017: A murit chimistul şi profesorul Victor Emanuel Sahini; intensă activitate ştiinţifică în domeniile chimiei fizice, spectroscopiei moleculare, chimiei fizice biologice, chimiei cuantice; membru titular al Academiei Române din 1990 (n. 1927)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, susțin o conferință de presă asupra unei propuneri de decizie pe tema resurselor proprii

– Bruxelles: Vicepreședintele Comisiei Europene, Margrethe Vestager, susține o conferință de presă pe tema Taxei digitale a UE

– Bruxelles: Prezentarea de către Comisia Europeană a propunerii sale de „taxă pe carbon” la frontierele UE

– Bruxelles: Prezentarea de către Comisia Europeană a proiectelor de reglementări pentru atingerea obiectivelor UE în domeniul climei

– Luxemburg: Eurostat publică datele privind producţia industrială în Uniunea Europeană şi zona euro, în mai 2021

– Brisbane, Australia: Exerciții militare ale forțelor australiene și americane (14 – 31 iul.)

– Franța: Manifestări de marcare a Zilei Naționale

– Nice, Franța: Comemorări la ca participă şi premierul francez Jean Castex pentru a aduce un omagiu victimelor atentatului comis, în 2016, la Nisa în plină desfăşurare a festivităţilor de sărbătoarea naţională franceză, ucigând cel puţin 84 de persoane şi provocând rănirea altor zeci pe Promenade des Anglais

– Haga, Țările de Jos: În urma unei creşteri abrupte a cazurilor de COVID-19, parlamentul acestei ţări îşi întrerupe vacanţa abia începută şi va fi chemat astăzi, la o sesiune extraordinară

– Atena: Forumul economic privind investițiile străine în Grecia

– New York: Vizita ministrului german de externe, Heiko Maas, în SUA

– La Valletta: Începând cu această zi, orice persoană care soseşte în Malta trebuie să prezinte un certificat de vaccinare recunoscut: un certificat maltez, unul britanic sau unul al Uniunii Europene. Copiii care îşi însoţesc părinţii vor trebui să prezinte un test PCR, în timp ce copiii neînsoţiţi nu vor putea să călătorească în Malta. Şcolile de limbi străine vor fi închise temporar

– Frankfurt, Germania: Consiliul guvernatorilor al Băncii Centrale Europene va decide lansarea proiectului euro digital

– Frankfurt, Germania: Discursul lui Isabel Schnabel, membru al Comitetului executiv al Băncii Centrale Europene, cu privire la provocările reprezentate de ratele scăzute ale dobânzilor

– Diyarbakir, Turcia: Se reia procesul privind asasinarea unui avocat kurd

– Ankara, Turcia: Decizia Băncii Centrale privind ratele dobânzii

– Londra: Cifrele privind inflația pentru luna iunie

– Londra: Adunarea generală a companiei Burberry

– Washington: Inaugurarea unui model la scară redusă al Statuii Libertății, la Ambasada Franței

– Libia: Redeschiderea frontierelor și restabilirea zborurilor cu Tunisia

– Hong Kong: Primul târg de carte din Hong Kong de la impunerea Legii securității naționale (14 – 20 iul.)

– Banjul, Gambia: Hotărâre împotriva unui fost colaborator al dictatorului gambian, Yahya Jammeh, pentru o serie de asasinate

– Mexico City, Mexic: Raport privind prăbușirea viaductului de metrou din Mexico City

– Los Angeles: O nouă audiere în cazul tutelei starului pop Britney Spears

– Milano: Zi a porţilor deschise în legendara sală italiană „Scala din Milano” cu Verdi, Rossini şi Puccini în program

Aniversări – Comemorări

– Sărbătoarea naţională a Republicii Franceze; ziua căderii fortăreţei pariziene Bastilia (închisoare de stat din secolul al XV-lea, simbol al absolutismului regal), în 1789

– 1454: S-a născut poetul italian Poliziano (Angelo Ambrogini) (m. 1494)

– 1602: S-a născut Jules Mazarin, cardinal şi om politic francez; ca prim-ministru (1643-1661), a dus o politică externă abilă (Pacea din Westfalia – 1648 şi Tratatul de la Pirinei – 1659), consacrând hegemonia Franţei în Europa (m. 1661)

– 1671: S-a născut Jacques d’Allonville, astronom și matematician francez (m. 1732) – 350 de ani
– 1817: A murit scriitoarea franceză Anne Louise Germaine De Staël (cunoscută sub numele de Madame de Staël); a prefigurat şi, în mare parte, direcţionat romantismul francez (n. 1766)

– 1824: S-a născut Károly Ács (cel bătrân), scriitor, poet și traducător maghiar (m. 1894)

– 1827: A murit fizicianul francez Augustin Jean Fresnel; a pus bazele opticii ondulatorii (1819) şi a explicat fenomenele de interferenţă, polarizarea luminii şi dubla refracţie (n. 1788)

– 1903: S-a născut scriitorul american Irving Stone (numele real: Irving Tennenbaum), maestrul romanului biografic (m. 1989)

– 1910: S-a născut William Hanna, regizor şi producător american de filme de animaţie; alături de Joseph Barbera (1911-2006), co-fondator şi co-preşedinte al studiourilor „Hanna Barbera” (înfiinţate în 1957); creatorul unor personaje ca Tom, Jerry sau Scooby Doo; Hanna şi Barbera au dominat industria americană a desenelor animate până la sfârşitul vieţii (m. 2001)

– 1913: S-a născut Gerald R. Ford, om politic conservator american; vicepreşedinte (1973-1974) şi preşedinte al SUA (1974-1977); a preluat funcţia supremă imediat după ce Richard Nixon a demisionat în urma scandalului Watergate (m. 2006)

– 1915: S-a născut horticultorul american Frederic Leon Hough; a fost iniţiatorul şi conducătorul echipei care a creat primele soiuri de măr cu rezistenţă genetică la boli; pomicultura românească a beneficiat din plin de sprijinul său direct – selecţii de pomi oferite ca fond de gene sau ca soiuri, documentaţie şi aparatură; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992) (m. 1993)

– 1918: S-a născut Ingmar Bergman, regizor suedez de film şi teatru, scenarist (m. 2007)

– 1919: S-a născut actorul francez de film de origine italiană Lino Ventura (născut Angiolino Joseph Pascal Ventura) (m. 1987)

– 1926: S-a născut actorul și cântărețul american Harry Dean Stanton (m. 2017) – 95 de ani

– 1930: S-a născut actriţa şi cântăreaţa americană Polly Bergen (numele la naştere: Nellie Paulina Burgin) (m. 2014)

– 1935: S-a născut chimistul japonez Ei-Ichi Negishi, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în 2010, alături de compatriotul său, Akira Suzuki şi de americanul Richard Heck (m. 2021)

– 1939: S-a născut cântăreţul ceh de muzică pop şi folk Karel Gott (m. 2019)

– 1939: A murit Alphonse Mucha, desenator şi pictor ceh (n. 1860)

– 1942: S-a născut (Francisco) Javier Solana (de Madariaga), fizician şi om politic socialist spaniol; cel de-al nouălea secretar general al NATO, din 1995 până în 1999, şi Înalt Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate Comună în perioada octombrie 1999 – decembrie 2009

– 1954: A murit Jacinto Benavente, dramaturg spaniol, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1922 (n. 1866)

– 1955: S-a născut basist englez Matthew Seligman, cunoscut pentru rolul jucat pe scena de new wave în anii ’80 şi ca membru al trupelor The Soft Boys şi The Thompson Twins; a colaborat cu vedete precum Morrissey, Tori Amos, Sinead O’Connor şi David Bowie (m. 2020)

– 1968: A murit scriitorul rus Konstantin Paustovski (n. 1892)

– 2005: A murit Dame Cicely Mary Strode Saunders, asistentă medicală, medic, asistent social și scriitoare britanică; cunoscută pentru rolul ei în nașterea mișcării hospice, subliniind importanța îngrijirii paliative în medicina modernă (n. 1918)

– 2010: A murit Sir Charles Mackerras, dirijor de origine australiană (n. 1925)

– 2016: A murit Péter Esterházy, scriitor şi publicist maghiar (n. 1950) – 5 ani

– 2017: A murit romanciera franceză Anne Golon (nume real: Simone Changeux), autoarea seriei ”Angelique” (n. 1921)