La începutul anului 1942, trupele germane şi române au continuat ofensiva împotriva URSS, ocupând Crimeea, cu oraşul Sevastopol, partea nordică a Caucazului, toată stepa rusească până la Don şi, în sud, până la Stalingrad, pe Volga. Pentru vara anului 1942, germanii au hotărât să cucerească Stalingradul. Acest oraș era important din mai multe considerente: în primul rând, era un puternic centru industrial; apoi, era așezat pe malul râului Volga, care asigura o legătură vitală între zona Mării Caspice și nordul Rusiei; și, din punct de vedere militar, cucerind Stalingradul se asigura flancul trupelor germane care acționau spre Caucaz. La rândul lor, sovieticii s-au pregătit de apărare: au construit linii defensive și au adus noi trupe, care au întărit forțele existente. Pentru a reuși să învingă apărarea orașului, mareșalul Antonescu a ordonat să fie trimise întăriri. Dintre unitățile trimise la Stalingrad a fost și Regimentul 16 Artilerie din care făcea parte locotenentul Grigore Andrei.
„În luna august 1942, am fost din nou mobilizaţi. Între timp, trupele sovietice contraatacaseră în sectorul Donului, o zonă ocupată de un corp de armată italian. Ruşii trecuseră Donul, puseseră pe fugă corpul italian, dar trupele germane venite în grabă restabiliseră frontul pe Don. În urma înfrângerii italienilor, nemţii au cerut ajutor românilor de a trimite noi trupe care să înlocuiască în Cotul Donului trupele italiene dezorganizate de contraofensiva sovietică. Asta era situaţia pe front în momentul când m-am prezentat la Regimentul 16 Artilerie. Aici pregătirile erau în toi pentru deplasarea noastră la cotul Donului, spre a-i înlocui pe italieni. Ne-am îmbarcat în garnituri de tren cu toată tehnica de război şi am purces către cotul Donului, unde am ajuns cam pe la sfârşitul lunii august. La cotul Donului, erau trei divizii române – în centru era Divizia a 6-a, pe flancuri erau Divizia a 5-a și Divizia a 12 – a. Aceste două divizii, care flancau Divizia a 6-a, făceau legătura între trupele germane, care operau în nordul şi în sudul sectorului român. Diviziei a 6-a din care regimentul nostru făcea parte i s-a repartizat un sector în faţa oraşului Serafimovici, aşezat pe malul stâng al râului, ocupat de inamic. Infanteria şi artileria noastră a ocupat poziţii în spatele satului Raspopinskaia, de pe malul drept, ocupat de trupele noastre. Linia de demarcaţie între noi şi inamic era râul Don. Aici, la cotul Donului, am îndeplinit funcţia de ofiţer cu transmisiunile pe divizion – aveam sub comandă trei baterii cu tunuri de câmp de 75 mm. Centrala telefonică am stabilit-o într-o viroagă de 4-5 m adâncime, care se afla între bateriile noastre de tragere şi zona ocupată de Regimentul 27 Infanterie, pe care-l sprijineam cu foc de artilerie la cerere”.
[Inteviu realizat de Octavian Silivestru, 1997]
