Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a semnat legea privind amnistia fiscală, care prevede, între altele, ca persoanele fizice care obţin diverse tipuri de venituri să le declare prin declaraţie unică, pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor, relatează Agenţia de presă RIA NOVOSTI.
„Președintele Volodimir Zelenski a semnat legea cu privire la modificările aduse Codului Fiscal al Ucrainei și la alte legi ale Ucrainei privind stimularea declarării veniturilor și creșterea culturii fiscale a cetățenilor”, se specifică în comunicatul remis de președintele Ucrainei.
În plus, se mai menţionează că cei interesați pot găsi și alte detalii utile despre Declarația unică pe care trebuie să o depună pentru această categorie de venituri, respectiv cum se poate depune Declarația unică și ce modalități de plată sunt puse la dispoziția contribuabililor. Rolul noului Cod fiscal este de a încuraja și asista contribuabilii să declare corect veniturile realizate și să plătească impozitele și contribuțiile datorate, inclusiv prin intermediul mijloacelor electronice de plată existente şi pentru a încuraja cât mai mult conformarea fiscală voluntară a contribuabililor. 243 de deputați din Rada Supremă a Ucrainei au votat în favoarea acestei legi.
La 1 iulie, Rada Supremă a Ucrainei, la inițiativa lui Zelenski, a adoptat legea despre popoarele indigene din Ucraina, în această categorie nefiind incluşi rușii./vdraguta/dsirbu
www.russian.rt.com – 17 iulie