Luni, 19 iulie, se împlinesc 10 ani de la plecarea la Domnul a marelui duhovnic al ortodoxiei, părintele Arsenie Papacioc. Acesta a trecut prin închisorile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Parvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii.
Arhimandritul Arsenie Papacioc, pe numele de mirean – Anghel, s-a născut la 15 august 1914, la Misleanu, comuna Perieți, județul Ialomița, fiind al şaptelea copil al părinţilor Vasile şi Stanca, o familie de aromâni.
De copil era foarte inteligent şi evlavios, era membru în cercul literar constituit în jurul revistei „Vraja”, iar la întrecerile interşcolare, organizate în Bucureşti, obține locul I la viteză şi locul II la sărituri, dovedind şi aptitudini sportive.
În anul 1932 a absolvit Şcoala de arte şi meserii din Bucureşti, plecând, după satisfacerea serviciului militar, la Braşov, unde se angajează la fabrica de armament “Malaxa”.
În 1934 a avut intenţia de a intra la Mănăstirea Frăsinei din Vâlcea, dar stareţul mănăstirii, părintele Simeon, l-a refuzat pe motiv că era „mai învăţat”.
A fost arestat şi condamnat sub regimul mareşalului Ion Antonescu în 1941, pentru apartenenţa la Mişcarea Legionară.
După eliberare, în anul 1947, s-a călugarit și s-a nevoit la Mănăstirea Cozia. Deoarece vorbea copiilor despre Iisus Hristos, comuniştii din Râmnicu Vâlcea i-au interzis să mai propovăduiască celor mici învăţătura creştină.
A fost obligat să părăsească mănăstirea şi s-a retras la o moşie pe care călugării de la Cozia o aveau aproape de Caracal, unde a rămas un an şi jumătate, de unde a fost luat de părintele Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana şi ascuns la schitul Ciclovina. În anul 1949 ajunge la Mănăstirea Sihăstria, unde leagă o prietenie duhovnicească profundă cu Pr. Ilie Cleopa cu care va petrece o vreme în pustie. În anii 1949-1950 a fost sculptor la Institul Biblic ajungând astfel la Mănăstirea Antim, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ.
În perioada 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina, iar în vara anului 1958 a fost arestat din nou, şi dus la Suceava, fiind acuzat de „subminarea ordinii sociale” alături de ceilalţi membri ai mişcării spirituale şi intelectuale „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim. A fost ţinut în anchetă vreme de nouăzeci de zile, bătut şi chinuit, mutat de la un penitenciar la altul şi a fost în cele din urmă condamnat la 20 de ani de muncă silnică.
La Aiud a fost băgat la ”răcitor”, o celulă goală, umedă și rece în care nu rezista nimeni mai mult de 3 zile. Pe părintele Arsenie l-au ținut 7 zile și mărturisește că a trăit la un moment dat senzația că sufletul va ieși din trup.
A fost graţiat în anul 1964 de la închisoarea Aiud beneficiind de amnistia generală a deţinuţilor politici.
O perioadă nu are permisiunea de a intra la mănăstire, însă în cele din urmă reușește să devină preot slujitor la Mănăstirea Cernica, apoi stareţ la Mănăstirea Cheia, apoi la Mănăstirea Căldăruşani şi duhovnic la Mănăstirea Dintr-un Lemn. În anul 1976 părintele Arsenie Papacioc a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, unde a slujit 35 ani ca preot și duhovnic până la sfârşitul vieţii sale pământeşti, pe 19 iulie 2011.
Este autorul mai multor lucrări beletristice, printre care „Convorbiri duhovniceşti”, „Ne vorbeşte Părintele Arsenie”, „Mici îndemnuri spre mântuire” şi „Veşnicia ascunsă într-o clipă”.
Fiind înzestrat cu o delicateţe şi fineţe sufletească cuceritoare, s-a străduit cu orice chip să sădească în inimi dragostea pentru Hristos şi pentru aproape, a povăţuit, a mângâiat, întărit şi binecuvântat până la ultima suflare, chiar în condiţiile în care trupul împovărat de trecerea anilor şi şi de suferinţe nu mai putea împlini frumuseţea sufletească.
După aproape un secol de viaţă, cu 11 ani de pătimire în închisorile regimurilor carlist şi comunist, cu experienţa pustiei şi peste 60 de ani de îndrumare duhovnicească în vremuri zbuciumate, toate acestea au atras la Techirghiol mii şi mii de oameni, iar chilia unde a viețuit, ca și mormântul său, sunt și acum, după trecerea părintelui Arsenie la cele veșnice, loc de pelerinaj, de alinare sufletească şi de reculegere.
