După declanșarea războiului, o parte importantă a trupelor germane s-a îndreptat spre orașul strategic Stalingrad. Stalingradul reprezenta poarta spre sudul Rusiei, spre zonele cerealiere și spre câmpurile petrolifere. Conștienți de importanța orașului, cei doi adversari au concentrat importante efective. Germanii și aliații săi au trimis pentru cucerirea orașului aproximativ 1.000.000 militari (400.000 germani, 220.000 italieni, 200.000 unguri și 143.000 români), în timp ce sovieticii au adus pentru apărare 1.700.000 soldați. Și dotarea sovieticilor a fost superioară: 900 tancuri, 13.000 piese de artilerie, față de 10.000 piese de artilerie și 500 tancuri germane. Dar elementul cel mai important, hotărâtor, a fost gerul pentru care germanii nu au fost pregătiți – își aduce aminte unul dintre participanții la bătălie, ofițerul de artilerie Ion Diaconescu.
„Când Armata Germană a intrat mult pe teritoriul Rusiei şi a ajuns la Staligrad… erau temperaturi foarte scăzute… ajungea la -40˚ C. Ostaşii germani erau îmbrăcaţi în ţinută obişnuită: costum şi palton. Ostaşii ruşi aveau o ţinută specială: hainele pe ei erau aşa cum e plapuma cu care ne învelim în pat, din aşa material era făcut. Şi deci ei rezistau frigului. La frig a intervenit o altă problemă importantă. Cand trăgeai cu tunul, pulberea dintre proiectil şi ţeava tunului exploda și proiectilul părăsea ţeava tunului. În timpul ăsta ţeava tunului era împinsă înapoi… exista un aparat numit “frână de tragere”, care avea un lichid. Şi acel lichid trecea înapoi prin nişte orificii şi făcea ca ţeava să vină înapoi, să poată să tragă a doua lovitură. Or, datorită acestui frig mare, de – 40˚C, lichidul ăsta care era în ţevile de tragere ale nemţilor şi ale românilor a îngheţat şi, dacă trăgeam o lovitură, acum de-abia după o jumătate de oră ţeava revenea în poziţia ca să poţi să tragi a doua lovitură. În timpul ăsta, ruşii aveau un lichid adecvat ca să nu îngheţe tunurile la temperaturi scăzute, ceea ce a însemnat un mare avantaj”.
[Interviu realizat de Octavian Silivestru, 2009]
