Raportul asupra statului de drept în ţările membre ale UE, publicat de Comisia Europeană

Raportul asupra statului de drept în ţările membre a fost publicat ieri de Comisia Europeană. În cazul României, concluziile se referă, în mare parte, la reformele în domeniul justiţiei.

Se constată că sunt în curs demersuri pentru revizuirea modificărilor aduse legislaţiei în perioada 2017-2019, cu referire la îngrijorările generate de înfiinţarea Secţiei Speciale, la condiţiile de admitere şi de pensionare a magistraţilor sau de numire a procurorilor de rang înalt. Iniţiativa de desfiinţare a Secţiei Speciale trebuie să urmeze linia dreptului european, afirmă Comisia, cu trimitere la decizia Curţii de Justiţie a Uniunii în acest sens.

Este amintită şi o hotărâre a CCR care a statuat recent că legea fundamentală națională îşi prezervă poziția ierarhic superioară atunci când judecătorii trebuie să se raporteze la dreptul european. În raport se arată că, astfel, se pune la îndoială principiul supremaţiei legislației comunitare, iar acest lucru poate reprezenta un obstacol important pentru instanțe. Aspectul a fost subliniat într-o conferință de presă la Bruxelles, cu referire la situația din Polonia legată tot de modificările la legislația din justiție.

Comisarul european Vera Jurova: Vreau să repet ceea ce am spus de mai multe ori: legislația europeană are prioritate în fața celor naționale. Toate deciziile Curții Europene de Justiție sunt obligatorii pentru autoritățile și instanțele din țările membre. Drepturile cetățenilor și ale firmelor trebuie să fie protejate în egală măsură în tot spațiul comunitar. Nu putem face niciun compromis în această chestiune.

Realizator: Într-o primă reacție, ministrul justiției, Stelian Ion, aprecia că documentul reprezintă o imagine obiectivă și foarte bine argumentată a sistemului de justiție din România, pe un ton de încurajare pentru autoritățile naționale.

Raportul asupra statului de drept în România a fost publicat la scurt timp după ce, la București, coaliția de guvernare a eşuat din nou în a identifica o variantă agreată de toți partenerii politici pentru desființarea Secției Speciale. Soluția propusă de ministrul justiției nu a fost acceptată de UDMR, astfel că nu s-a căzut de acord în privința preluării dosarelor care îi vizează pe magistrați./csimion

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 iulie