Creşte numărul de cazuri cu mutaţia Delta peste tot în Europa, iar autorităţile din multe state se pregătesc de valul patru, cu măsuri pentru utilizarea pe scară largă a certificatului verde de imunizare pentru acces în locurile publice. De aseară s-a alăturat şi Italia, unde premierul Mario Draghi a anunţat că din 6 august certificatul sanitar va deveni obligatoriu în spaţiile închise, precum baruri, restaurante, piscine, săli de sport, muzee, teatre şi cinematografe. Măsura este dublată de apeluri tot mai intense la vaccinare făcute de autorităţile de la Roma, care au stabilit aseară şi noi criterii pentru carantinarea regiunilor. Detalii de la corespondentul RRA, Elena Postelnicu.
Reporter: Cu 20% pacienți pozitivi internaţi în Secţiile de Terapie Intensivă și 30% în celelalte secții din spitale în regiune se va declanșa zona portocalie. Intrarea în zona roșie, cu risc foarte ridicat de contaminare, va avea loc doar la un procent de 30% de pacienți la Terapie Intensivă și 40% în alte secții. Certificatul verde european devine însă obligatoriu de la 6 august nu numai pentru a intra în Italia ca turist, ci și pentru a mânca într-un restaurant sau într-un bar, pentru a face gimnastică într-o sală de sport și pentru a vedea un spectacol de teatru sau un film. Acestea sunt noile măsuri prevăzute în decretul aprobat aseară de Guvernul de la Roma. Premierul Mario Draghi a făcut totodată un apel la cetățeni să se vaccineze, aceasta pentru a nu se întrerupe din nou o serie de activități.
Mario Draghi: Îi invit pe toţi italienii să se vaccineze, să facă asta imediat. Trebuie să se protejeze ei înșiși, dar și familiile lor. Certificatul european nu este nejustificat, ci reprezintă o condiție pentru a nu închide activitățile de producție. Totodată, starea de urgență provocată de pandemia de coronavirus, în vigoare de la 31 ianuarie 2020, care ar fi expirat la 31 iulie, se prelungește până la sfârșitul anului./atataru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie