Şi în Franţa s-a ajuns la 20.000 de noi infectări, de 10 ori mai multe decât acum o lună, dar numărul internărilor COVID continuă să scadă: 6.832 ieri, dintre care mai puţin de 900 în secţiile ATI. Cea mai afectată ţară europeană rămâne Marea Britanie, unde evoluţia pandemiei aduce şi o criză majoră pe piaţa forţei de muncă. Peste un milion de angajaţi sunt obligaţi să stea în carantină şi nu pot merge la serviciu pentru că au fost în contact cu persoane bolnave. Aşa că rafturile multor magazine alimentare sunt din nou goale, pentru că nu mai are cine să aducă produsele din depozite, după cum transmite, din Londra, Aura Neag.
Reporter: În ultima săptămână, în Marea Britanie peste 330.000 de persoane au fost diagnosticate cu coronavirus. Acest fapt a impus izolarea nu doar a lor, ci și a persoanelor care s-au aflat în apropierea lor. Sistemul național de sănătate a dezvoltat o aplicație care te alertează pe telefonul mobil dacă te-ai aflat în apropierea unei persoane infectate, chiar dacă nu o cunoști; de exemplu, când ai fost în autobuz, în drum spre serviciu. Dacă primești un astfel de mesaj, intri în izolare. Se estimează că, în acest moment, peste un milion de britanici care nu au coronavirus, dar s-au aflat în apropierea unei persoane infectate nu pot merge la serviciu, întrucât se află în carantină. Acest lucru creează probleme majore în economie, inclusiv în sectorul alimentar. Supermaketurile au, în general, stocurile necesare, dar nu au suficienți angajați care să pună produsele pe rafturi sau să le vândă. Unul din lanțurile de supermaketuri, Iceland, a anunțat că angajează urgent 2.000 de oameni care să ină locul celor care se află în izolare. Autoritățile au cerut populației să nu se panicheze și să nu cumpere mai mult decât are nevoie, întrucât aceste probleme sunt de scurtă durată.
Realizator: Explozia cazurilor provocate de varianta Delta este o sursă tot mai mare de incertitudine pentru economia Zonei Euro. Şefa Băncii Central Europene, Christine Lagarde, a spus ieri că se teme că ar putea fi frânată relansarea în sectorul serviciilor, în special în turism şi ospitalitate./asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 iulie