Absolvenţii de gimnaziu, care, după repartizarea computerizată au obţinut un loc la liceu, pot merge să se înscrie la unităţile unde au fost admişi. Dosarele se pot depune până miercuri. Datele centralizate de Ministerul Educaţiei arată că aproape 90.000 de elevi au fost repartizaţi, ceea ce reprezintă peste 98,5% din total. Aproximativ 1.300 de elevi nu au reuşit să ocupe un loc pentru că nu au completat suficiente opţiuni. Numărul este însă mult mai mic faţă de anul trecut, când în această situaţie s-au aflat peste 8.500 de absolvenţi de şcoală generală. În medie, fiecare copil a completat pe fişa de admitere câte 19 opţiuni, iar mai bine de jumătate din ei au obţinut un loc pentru prima opţiune menţionată. A doua etapă de repartizare computerizată va avea loc pe 6 august.(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 iulie)/eendrefy/dstanesc