Realizator: Circulația feroviară este închisă pe magistrala M 800, București – Constanța, după ce două marfare s-au ciocnit în zona stației Fetești. Are detalii în direct redactorul nostru Alex Lancuzov. Bună dimineața, Alex.
Reporter: Bun găsită! Circulația feroviară este blocată la Fetești, pe magistrala 800 București-Constanța, după ce în urmă cu aproximativ şase ore două trenuri de marfă s-au ciocnit. Unul era încărcat cu fier vechi, altul cu ciment. Cei doi mecanici sunt răniți – a anunțat poliția. Sunt mai multe trenuri anulate, iar pentru alte garnituri se asigură devierea prin Ploiești, Buzău, Făurei și Fetești. Este o restricție de durată, întârzierile sunt deja foarte mari. De exemplu, pentru un tren InterRegio 1921 care trebuie să vină în Gara de Nord de la Mangalia s-au acumulat 510 minute întârziere, evident că această garnitură pleacă la Arad cu alte opt ore întârziere.
Sunt probleme și pe alte magistrale din cauza furtunilor de ieri, care au lăsat în liniile de tren fără curent.#HUN/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 iulie)