Ministerul Transporturilor va semna contractul pentru achiziția a 20 de trenuri InterRegionale noi

Ministerul Transporturilor, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, va semna, în scurt timp, contractul pentru achiziția a 20 de trenuri InterRegionale noi, un contract estimat la 1,3 miliarde de lei din fonduri europene care poate fi extins până la 37 de rame – a anunțat astăzi ministrul Cătălin Drulă. Este o singură ofertă depusă acum în evaluare, după ce o altă asociere a fost exclusă prin efectele ordonanței de urgență prin care nu se mai permite participarea firmelor din China. Ultimele trenuri noi care au intrat în dotarea CFR Călători au fost săgețile albastre, cumpărat în 2003- 2004 – amintește reporterul RRA Alexandru Lancuzov. Efectele materialului rulant foarte vechi s-au resimțit și ieri, atunci când a fost nevoie de trei locomotive pentru ca trenul Mangalia – Timișoara să ajungă, până la urmă, la destinație../rpatulea/pvelisar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 iulie)