China – Autoritățile sanitare din orașul Nanjing cer localnicilor să nu părăsească zona

Autoritățile sanitare din orașul chinez Nanjing cer localnicilor să nu părăsească localitatea, anunț făcut în contextul în care se depun mari eforturi pentru ținerea sub control al celui mai grav focar de infecție cu coronavirus, izbucnit în ultimele luni în China. Corespondentul BBC transmite că peste nouă milioane de persoane au fost testate în Nanjing pentru coronavirus. Personalul medical din oraș încearcă să măsoare amploarea răspândirii variantei Delta în zonă, de la un focar inițial izbucnit în rândul unor muncitori din sectorul aviatic care, se pare, s-au infectat după ce au făcut curățenie într-un avion sosit din Rusia. 200 de cazuri de infecție, asociate focarului din Nanjing, au fost depistate deja pe întreg teritoriul Chinei. Sâmbătă, alte 13 cazuri de infecție cu transmitere locală au fost confirmate, după ce fuseseră depistați contacți în provincia Fujian și în orașul Chongqing din sud-vestul țării./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 iulie)