Trezoreria SUA dispusă să prezinte declaraţiile fiscale ale fostului preşedinte Donald Trump

Trezoreria americană a declarat într-o audiere la tribunal că este dispusă să prezinte declaraţiile fiscale ale lui Donald Trump unei comisii a Congresului, în conformitate cu noile instrucţiuni din partea Departamentului de Justiţie.

Trezoreria a declarat că va transmite o notificare de 72 de ore către fostul preşedinte, înainte de a preda documentele, deşi există în continuare moduri în care domnul Trump poate contesta decizia.

Democraţii au salutat decizia, care reprezintă o întoarcere la 180 de grade din partea Departamentului de Justiţie, drept o victorie pentru supravegherea din partea Congresului. /aionita/schelaru

BBC SERVICIUL MONDIAL – 31 iulie