Calendarul evenimentelor, 1 august – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Preşedinţie

* Jud. Brașov: Preşedintele Klaus Iohannis participă la Festivalul „Săptămâna Haferland”, ediția a IX-a, în cadrul căruia susţine o alocuțiune – ora 12:10, în satul Criț, comuna Bunești, judeţul Braşov

– Guvern

* Conform Hotărârii nr. 29 din 14.05.2021 a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), condus de premierul Florin Cîţu, începând cu această dată urmează să intre în vigoare o nouă serie de măsuri de relaxare în contextul pandemiei de Covid-19. Astfel:

  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 5.000 de persoane, cu participarea publicului fără limită de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană şi respectarea măsurilor de protecţie sanitară şi cu condiţia ca evenimentul să nu aibă o durată mai mare de 1 zi
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune menţinerea portului măştii de protecţie doar în următoarele spaţii deschise: staţii pentru transportul în comun şi alte zone cu potenţial de aglomerare, urmând a fi reanalizată necesitatea purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune interzicerea circulaţiei în interiorul localităţilor pentru persoanele aflate în grupuri pietonale mai mari de 10 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii deschise cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii deschise să se realizeze cu participarea a maxim 150 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reevaluarea numărului maxim de persoane care pot participa la mitinguri şi demonstraţii, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs şi evoluţia situaţiei epidemiologice nu va indica o creştere accentuată a principalilor indicatori, se propune reanalizarea necesităţii portului măştii de protecţie în toate spaţiile închise
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 300 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi portul măştii de protecţie.
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune reluarea activităţii operatorilor economici care gestionează piscine în spaţii închise cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune permiterea desfăşurării activităţii în baruri, cluburi şi discoteci, cu participarea publicului la capacitatea maximă a spaţiului, cu condiţia ca acesta să facă dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare
  • Începând cu data de 01.08.2021, dacă la nivel naţional se atinge ţinta de vaccinare pentru luna în curs, se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) în spaţii închise cu participarea a maxim 100 de persoane, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori

– Partide

* Focșani: Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, participă la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Vrancea  – ora 10:00, la Laguna Resort

– Casa Regală

* Săvârşin, jud. Arad: Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu participă la o Liturghie cu Recviem pentru a comemora împlinirea a cinci ani de la moartea Reginei Ana a României – ora 14:00, la Parohia Romano-Catolică

 

– Cultură

* Evenimente organizate de Muzeul Naţional al Literaturii Române. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Din programul zilei:

  • ora 11:00 – „Poezie şi creaţie” cu Loreta Popa, invitat: Eduard Adam – pe site-ul MNLR şi pe pagina de Facebook a MNLR
  • ora 19:00 – Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), în parteneriat cu Fundaţia „Gellu Naum”, organizează cea de-a şasea ediţie a Festivalului „Gellu Naum”, coordonat de scriitoarea Simona Popescu – în Grădina MNLR, Str. Nicolae Creţulescu nr. 8. Astăzi, Şerban Foarţă, invitat special al Festivalului „Gellu Naum”, ediţia a VI-a
  • ora 20:00 – Lectură de poezie. Invitați: Ecaterina Bargan, Cătălina Bălan, Irina Brumă, Ion Buzu, Artur Cojocaru, Cristina Dicusar, Paula Erizanu, Vasile Gribincea, Iulia Iaroslavschi, Aura Maru, Daniel Cătălin Năstase, Hose Pablo, Veronica Ștefăneț, Ronin Terente, Victor Țvetov. Invitat special: Mircea Tiberian. Debutanți: Ramona Boldizsar, Ioana Miron, Adelina Pascale. Moderatori: Simona Popescu & Andreea Drăghicescu

* Are loc anunţarea rezultatelor cu ocazia vernisajului Salonului Fotogeografica, ce va avea loc la Teatrul Național “I.L. Caragiale” București sau/și online – live stream. Expoziţia cu cele mai valoroase lucrări va putea fi vizionată în perioada 1 – 15 august

* Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti va găzdui, în perioada 1 – 6 august, Concursul Naţional de Musical, primul eveniment de acest gen din România. Evenimentul este organizat de Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi coordonat de prof. univ. dr. Mihai Cosma, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională. La concurs s-au înscris numeroşi tineri muzicieni, actori şi dansatori, proveniţi din opt oraşe ale ţării, dar şi din Republica Moldova. Printre piesele pe care artiştii le vor propune publicului se numără momente celebre din musicaluri şi filme Disney de mare popularitate – „Fantoma de la Operă”, „Chicago”, „Mizerabilii”, „Cats”, „Cabaret”, „West Side Story”, „Hamilton”, „My Fair Lady”, „Frozen”, „Aladdin”, „Mulan”, „Mica sirenă”.Cele trei etape ale concursului şi o serie de workshop-uri pentru finalişti – care vor beneficia de training de actorie, cânt şi dans, pentru a se prezenta cât mai bine în faţa publicului – se vor desfăşura la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti. Prima etapă este eliminatorie, urmată de semifinală şi finală. Finala cu public va avea loc în 6 august, de la ora 19:30, la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti

* Proiectul „Departe de centru, aproape de oameni”, organizat de Teatru Masca, în cadrul căruia sunt derulate mai multe spectacole independente – ora 19:30, la sediul Teatrului Masca, Bd. Uverturii, nr. 14 (1 – 12 aug.)

* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează „Cinema sub stele”, eveniment ce se desfăşoară în Sectorul 6 (30 iul. – 8 aug.) – în Parcul Crângaşi. Programul zilei:

  • ora 21:00 – „Un hoţ cinstit” /”Honest Thief”, SUA, 2020, cu Liam Neeson

* Baia Mare: Se desfăşoară cea de-a V-a ediție a Festivalului Național al Artelor ”Repere, Mituri, Identități” în perioada 1 august – 26 septembrie, în fiecare sâmbătă și/sau duminică, de la orele 19:00. Această ediţie va cuprinde, în fiecare seară de festival, câte patru evenimente culturale: lansare de carte, vernisaj, spectacol de teatru, recital de muzică și dans, parada modei etc.

* Borsec, jud. Harghita: O nouă ediţie a „Cea1 Borsec Festival” are loc în perioada 30 iulie şi 1 august. Din program:

  • concert de muzică populară intitulat „Dor de cântec, Dor de joc, de frumos, Dor de Borsec”

* Jud. Brașov: Ediția a XII-a a Festivalului Musica Barcensis începe în acest an în 17 iulie, oferind 7 concerte care vor avea loc în zilele de duminică, în cetățile fortificate din Țara Bârsei (Ghimbav, Feldioara, Cristian, Prejmer, Hărman, Bod și Vulcan). Concertele festivalului aduc în lunile de vară o viață nouă în bisericile evanghelice fortificate din jurul Brașovului, care își deschid porțile și devin un loc al întâlnirii, un loc de refugiu, un loc în care muzica răsună între zidurile încărcate de istorie. În acest an, peste 70 de artiști vor oferi momente aparte iubitorilor de muzică – de la muzică barocă în curtea Cetății Feldioara, la jazz, în incinta cetății Hărman, de la aniversarea a 125 de ani de la înființarea atelierului de instrumente muzicale „Einschenk” la 30 de ani de existență a Fanfarei „Țara Bârsei”. Printre partenerii media: Radio România Muzical. Din program:

‣ Cristian: ora 17:00 – Concert aniversar: 125 de ani – Atelierul de instrumente muzicale Einschenk – Ansamblul Capella Coronensis / Soliști: Roxana Bârsan (vioară), Emin Curtgeafar (oboi), Sigrid și Martin Arvay / Dirijor: Steffen Schlandt

* Cluj – Napoca: Turneul Internaţional Stradivarius, ediţia a XIV-a, va prezenta, într-o serie de 13 concerte, în catedrale şi spaţii inovative din România, în perioada 25 iulie – 11 august, simfonia a 9-a – „Odă Bucuriei” – compusă de Ludwig van Beethoven, într-o transcripţie pentru vioară şi pian de Hans Sitt. Concertele vor fi susţinute de violonistul Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius Elder-Voicu şi de pianistul spaniol Josu de Solaun. Turneul Internaţional Stradivarius 2021 este dedicat şi în acest an unei cauze de interes public – se lansează Bursa „Adrian Tomescu” (reputat pianist, tatăl violonistului Alexandru Tomescu) şi va fi acordată unui tânăr muzician activ al Fundaţiei Culturale „Remember Enescu”, în urma deciziei unui juriu. Printre partenerii media: Radio România. Programul zilei:

  • ora 20:00 – concert susținut la Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime”

* Gura Râului, jud.Sibiu: Se desfăşoară cea de-a XVII-a ediţie a Festivalului „Bujorul de Munte” prin care se retrăieşte frumuseţea tradiţiilor: Cina ca la stână, Foc de tabără, Jocul junilor din Gura Râului şi Spectacole folclorice de excepţie (31 iul. – 1 aug.). Programul zilei:

  • ora 12:00 – Primirea oficială şi Jocul junilor din Gura Râului – în centrul comunei
  • ora 13:00 – Spectacol folcloric, susţinut de: Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiului” şi soliştii: Robert Târnăveanu, Alina Bîcă, Adrian Neamţu, Sînziana Ştefan, Tudor Furdui Iancu, Izabela Tomiţa, Daria Gâdea, Alina Pinca, Ovidiu Homorodean, de Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” (Cluj-Napoca) şi Iulia Bucur, Codruţa Rodean şi Bogdan Cioranu, Stana Stepanescu şi Dumitru Teleagă – pe platoul în aval de baraj

* Jud. Braşov: A treia ediţie a Festivalului SoNoRo Musikland onorează prin muzică patrimoniul arhitectural din Transilvania, în perioada 30 iulie – 8 august, în câteva dintre cele mai frumoase sate şi oraşe din Transilvania: Braşov, Criş, Feldioara, Sighişoara, Prod, Meşendorf, Viscri şi Măgura. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Programul zilei:

  • ora 17:00 – „Un homme et une femme” – în Cetatea Feldioara
  • ora 21:30 – „Late night concert in the church” – în Biserica fortificată din Meşendorf

* Oradea: În cadrul turneului naţional „Vama Neconvenţional”, Trupa Vama continuă seria concertelor la Cetatea din Oradea, de la ora 16:00

* Ploieşti: Echipa filmului „Întregalde”, semnat de Radu Muntean participă la proiecţia evenimentului – la Cinema City Ploieşti Shopping City – ora 19:00

* Răşinari, jud.Sibiu: În cadrul „Sibiu Fringe Festival”, a 16-a ediţie (23 iul. – 1 aug.) are loc „Iedul cu 3 capre”, după un text cules de Ojică Agaftanghel, muzica Andrei Dunaev – la Centrul de Tineret Rășinari

* Sibiu: Unsprezece evenimente, spectacole de teatru, concerte, proiecţii de film, atât producţii proprii BIS Teatru, cât şi evenimente invitate, sunt oferite publicului în cadrul Stagiunii de vară, în perioada 15 iulie – 26 august, la Grădina BIS. Din program:

  • ora 20:00 – „Ţapinarii 20 de ani”, la Grădina BIS – concert eveniment, cu lansare de vinyl. Eveniment în deschiderea proiectului Teatrul din Cartier

* Sibiu: Expoziţia de fotografie şi documente „Preşedinţii Astrei”, eveniment care face parte din proiectul „Asociaţiunea ASTRA – recuperarea unei Memorii culturale, Partea a II-a”, derulat de Asociaţia Sibiul Cultural şi cofinanţat de Primăria Sibiu şi Consiliul Local Sibiu prin Agenda Culturală 2021 – la Sala expoziţională a Primăriei Sibiu (1 – 15 aug.)

* Sighişoara: În ultima zi a Festivalului „Sighişoara Medievală”, printre alte evenimente de marcă este prezentat un concert extraordinar susţinut de Trupa Phoenix, iar Festivalul „Sighişoara Medievală” se încheie cu un foc de artificii

* Urlaţi, jud.Prahova: Muzeul „Foişorul Bellu” Urlaţi, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, organizează în perioada 1-15 august Concursul de fotografie „Alexandru Bellu”, cu tema „Ţăranul român contemporan prin lentila obiectivului”. Condiţiile de participare şi specificaţiile tehnice ale fotografiilor pot fi găsite pe paginile de Facebook şi site-ul Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova www.histmuseumph.ro. Programul evenimentului:

  • 1 – 15 august 2021 – trimiterea fotografiilor online pe adresa de e-mail office@histmuseumph.ro
  • 16 august 2021 – jurizarea fotografiilor
  • 19 august 2021 – premierea şi expoziţia realizată cu prilejul Zilei Mondiale a Fotografiei

– Sport

* Otopeni: Soseşte lotul olimpic de canotaj de la Tokyo – ora 14:30, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă”

* Au loc primele partide din etapa a 3-a a Ligii I de fotbal:

  • Craiova: Universitatea Craiova – AFC Botoşani – ora 19:15, pe Stadionul „Ion Oblemenco”
  • Arad: FC UTA Arad – FCSB – ora 22:00, la Arena „Francisc Neuman”

* Are loc un meci în prima etapă a Ligii a II-a de fotbal: FC Braşov – ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – ora 12:00

* Tokyo: Jocurile Olimpice de Vară – Tokyo 2020 (23 iulie – 8 august). Sportivi români în competiţii:

  • atletism:
  • ora 3:50 (Olympic Stadium) săritura în lungime – feminin – calificări – Grupa A: Alina Rotaru-Kottmann
  • ora 4:40 (Olympic Stadium) aruncarea ciocanului – feminin – calificări – Grupa B: Bianca Florentina Ghelber
  • lupte:
  • ora 5:00 – meciul al treilea (Makuhari Messe A) lupte greco-romane cat. 130 kg – optimi de finală: Alin Alexuc-Ciurariu – Mijain Lopez Nunez
  • tenis de masă:
  • ora 4:00 (Tokyo Metropolitan Gymnasium) echipe feminin – optimi de finală: România – Egipt

 – S-a întâmplat într-o zi de 1 august

* Acum 548 de ani (1473) Matei Corvin, regele Ungariei şi Boemiei, declara Zalăul pentru prima dată oraş-târg, „Oppidum Zilah”, privilegiu care scotea oraşul de sub dominaţia comitatului acordând dreptul de comerţ liber cu toată ţara, oferindu-i independenţă economică. De-a lungul istoriei, localitatea a avut diverse denumiri: Ziloc – în anul 1220, Oppidum Zilah – în 1473, Zila – în 1601, Zilahu şi Zalahu – în secolul al XIX-lea. Zalăul a fost întotdeauna capitală de comitat, iar din anul 1968 a devenit reşedinţa judeţului Sălaj, pentru ca din anul 1979 să devină municipiu

* Cu 307 ani în urmă (1714), în şedinţa Consiliului Academiei de Ştiinţă din Berlin, constatându-se agrementul Protectorului (regele Prusiei), s-a confirmat primirea lui Dimitrie Cantemir în Academie, devenind astfel primul român cu acest merit şi primul român membru al unui înalt for științific internațional. Acceptarea cererii lui Dimitrie Cantemir, datată 11 iulie 1714, s-a concretizat prin acordarea Diplomei de membru al Academiei de Ştiinţe din Berlin cu textul următor: „Pe vremea când Marte stăpânea mai cu putere decât Palas, o astfel de întâlnire se arăta a fi mai mult o dorinţă decât o speranţă. Dar iată că faptul şi-a găsit împlinirea acum, că prea luminatul şi prea învăţatul Dimitrie Cantemir, principe al Imperiului Rusesc, Domn ereditar al Moldovei, dând o pildă, pe cât de demnă, pe atât de rară, şi-a închinat numele ilustru cercetărilor ştiinţifice. Iar prin adeziunea sa, Societatea noastră a dobândit o nouă strălucire şi o podoabă neîntrecută. Ne închinăm cu smerenie în faţa bunei voinţe ce ne-o acordă Principele nouă şi lucrărilor noastre”

* Acum 247 de ani (1774) britanicul Joseph Priestley anunţa descoperirea oxigenului, element chimic din tabelul periodic având simbolul O şi numărul atomic 8. Oxigenul a fost descoperit de suedezul Carl Wilhelm Scheele (1772) şi englezul Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de sticlă din care a fost scos aerul şi a fost scufundat parţial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat prezenţa unui gaz, chimistul numind noua prezenţă gazoasă „aer deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire – oxigen (oxus = acid, genae = a produce)

* Se împlinesc 190 de ani (1831) de la inaugurarea oficială a noului London Bridge, când a fost înlocuit vechiul Pod al Londrei construit cu mai bine de 600 de ani înainte. Lucrările au început în 1824, iar piatra de temelie a fost pusă în batardoul de sud pe 15 iunie 1825. Vechiul pod a fost demolat după inaugurarea celui nou în 1831. Costul total al construcţiei a fost de 2,5 milioane de lire sterline şi a fost plătit de Corporaţia Londrei şi de guvern. Un fragment din vechiul pod a fost pus în arcada turnului din biserica St. Katharine din Merstham

* Acum 187 de ani (1834) intra în vigoare Legea de Abolire a Sclaviei din 1833, prin care se anula în mod legal sclavia în Imperiul Britanic (exceptând „Teritoriile aflate în posesia Companiei Indiilor Orientale”, „Insula Ceylon”, și „Insula Sfânta Elena”). Legea includea și un drept de compensație pentru proprietarii de sclavi care urmau să-și piardă proprietatea. Suma de bani ce urma să fie cheltuită pe compensații a fost stabilită la „douăzeci de milioane de lire sterline”. Legea de Abolire a Sclaviei din 1833 a fost abrogată în întregime în 1998, fiind considerată redundantă, rămânând totuşi în vigoare alte legi care interziceau sclavia, și anume diverse secțiuni din legile traficului de sclavi din 1824, 1843 și 1873. În plus față de acestea, Legea Drepturilor Omului din 1998 include în legislația britanică articolul 4 al Convenției Europene pentru Drepturile Omului care interzice deținerea de persoane ca sclavi

* În urmă cu 156 de ani (1865) a apărut la Bucureşti, până în 1867 (cu o reapariţie scurtă în 1870), „Tipograful român”, prima gazetă muncitorească din ţară, sub conducerea lui Petre Ispirescu şi G. Walter (1/13)

* Cu 154 de ani în urmă (1867) avea loc prima sesiune a Societăţii Literare Române, în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea de a schimba denumirea în Societatea Academică Română şi a fost ales primul ei preşedinte, în persoana lui Ion Heliade-Rădulescu (1867-1870). Academia Română este cel mai înalt for de știință și de cultură din România. A fost fondată la 1 aprilie 1866, sub denumirea de Societatea Literară Română, devenită la 1 august 1867 Societatea Academică Română, iar în 1879, Academia Română. Conform statutului, rolul principal al Academiei constă în cultivarea limbii și literaturii române, stabilirea normelor de ortografie obligatorii ale limbii române, studierea istoriei naționale române și cercetarea în cele mai importante domenii științifice. Cele mai reprezentative lucrări academice sunt Dicționarul limbii române, Dicționarul explicativ al limbii române, Dicționarul general al literaturii române, Micul dicționar academic și Tratatul de istoria românilor (1/13)

* Cu 148 de ani în urmă (1873) inventatorul britanic, Andrew Smith Hallidie (1836-1900), stabilit din 1852 în SUA, a testat cu succes cabina de funicular, pe care a proiectat-o ca o soluţie la problema transportului în zona deluroasă a oraşului San Francisco

* Acum 147 de ani (1874) intra în exploatare calea ferată Iaşi-Ungheni (construită de un antreprenor român, Grigore Heliad), prin care se făcea joncţiunea cu reţeaua de căi ferate a Rusiei

* În urmă cu 114 ani (1907), pe insula Brownsea din sudul Angliei, se deschidea prima tabără de cercetaşi (în jur de 20 de tineri), organizată de ofiţerul britanic Robert Baden-Powell, iniţiatorul mişcării. De atunci, la data de 22 februarie, ziua de naştere a lordului Baden-Powell (22.II.1857 –  8.I.1941), se marchează, anual, în peste 170 de ţări de pe toate continentele, „Ziua Mondială a Cercetaşilor”

* Acum 112 ani (1909) era înfiinţată oficial prima companie particulară de teatru „Compania Davila” (care a funcţionat până în 1912). Activitatea companiei demonstra necesitatea şi posibilitatea existenţei altor teatre în afara Naţionalului bucureştean

* În urmă cu 109 ani (1912) intra în funcţiune, la Bucureşti, aerodromul de la Băneasa şi Şcoala de pilotaj. La 5.V.1912 se înfiinţase societatea Liga Naţională Aeriană, din iniţiativa prinţului George Valentin Bibescu, „având drept scop înzestrarea Armatei române cu aeroplane”. La 1 august 1912, Liga Aeriană Română, condusă de principele George Valentin Bibescu înființa, la Băneasa, o școală de pilotaj pentru piloți militari. Mai târziu, aerodromul devine aeroport, adăugându-se o școală de pilotaj pentru piloți civili și Aeroclubul Regal Român

* Acum 78 de ani (1943) a avut loc un puternic bombardament al aviaţiei anglo-americane asupra oraşului Ploieşti (în timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale), vizând, în mod deosebit, rafinăriile de petrol

* Acum 77 de ani (1944) izbucnea insurecţia din Varşovia (Polonia), importantă operaţiune din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a mișcării poloneze de rezistență Armata Teritorială al cărei scop a fost eliberarea Varșoviei de sub ocupația Germaniei naziste înaintea avansului Armatei Roșii. Revolta a durat 63 de zile şi a fost cea mai mare acțiune armată organizată de rezistența antihitleristă din timpul celei de-a doua deflagraţii mondiale pe teritoriile ocupate de Cel de-al Treilea Reich. Deși numărul exact al victimelor rămâne încă necunoscut, aproximativ 16.000 de membri ai rezistenței poloneze au fost uciși și aproape 6.000 au fost răniți. În plus, între 150.000 și 200.000 de civili au murit, majoritatea fiind victimele crimelor în masă săvârșite de forțele Axei. În timpul luptelor din oraș, aproximativ 25% din clădirile Varșoviei au fost distruse. După predarea forțelor poloneze, trupele germane au demolat sistematic 35% din oraș, clădire cu clădire

* Cu 63 de ani în urmă (1958), între 1 şi 5 august, submarinul american cu propulsie nucleară „Nautilus” efectua prima traversare în imersiune a Polului Nord, de la Point Barrow/Alaska, în Marea Groenlandei („Nautilus” este primul submarin atomic lansat de SUA, la 21.I.1954)

* Acum 46 de ani (1975) şefii de stat şi de guvern ai celor 35 de ţări participante la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), între care şi România, au semnat, la Helsinki, Actul final al Conferinţei (în prezent CSCE se numeşte Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate în Europa – OSCE)

* Cu 44 de ani în urmă (1977), între 1 şi 3 august, a avut loc o grevă a minerilor din Valea Jiului (circa 35.000 de participanţi), la care s-a revendicat îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă. Această grevă este considerată cea mai mare acţiune revendicativă organizată de muncitori în timpul regimului comunist din România

* Se împlinesc 40 de ani (1981) de la inaugurarea canalului de televiziune MTV, primul canal tv. din lume specializat în muzică (transmite 24 de ore din 24). MTV Networks este parte a corporaţiei Viacom, care include numeroase societăţi media, printre care celebrele CBS, Paramount, Infinity, Simon & Schuster şi Blockbuster

* Acum 31 de ani (1990) România a preluat, conform principiului rotației, președinția Consiliului de Securitate al ONU. La doar o zi după ce a trecut la conducere, ţara noastră a avut de gestionat invadarea Kuweitului de către armata irakiană. România, membru al Organizației Națiunilor Unite din 1955, devenise membru nepermanent al Consiliului de Securitate al ONU, pentru o perioadă de doi ani, începând cu 1 ianuarie 1990, în baza unei hotărâri a celei de-a 44-a sesiuni a Adunării Generale a ONU. Acesta era cel de-al treilea mandat de membru nepermanent deținut de România, primele două fiind în 1962, pentru un an, și în octombrie 1975, pentru doi ani. România a fost membru nepermanent al Consiliului de Securitate în anii 1962, 1976-1977, 1990-1991 și 2004-2005. În momentul preluării președinției Consiliului de Securitate al ONU de către România, la 1 august 1990, ca posibile teme pe agenda dezbaterilor se anunțau: avansarea unor noi soluții pentru impulsionarea procesului de pace din Orientul Mijlociu, examinarea situației din Asia de Sud-Est, inclusiv în problema reglementării problemei cambodgiene, depășirea impasului în chestiunea cipriotă, situația din America Centrală, dar și modalitățile de întărire a rolului Consiliului de Securitate în menținerea păcii și stabilității mondiale, în contextul creșterii contribuției și prestigiului Organizației Națiunilor Unite pe plan internațional. La 14 decembrie 1955 România, alături de alte 15 state, a fost admisă în Organizaţia Naţiunilor Unite. Momentul a reprezentant un important succes de politică externă al României postbelice. România a fost aleasă pentru prima dată în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite în 1962, la mai puţin de un deceniu de la admiterea ţării noastre în organizaţie

* Acum 28 de ani (1993) se deschidea Ambasada României în Slovenia, la Ljubljana. După proclamarea independenţei Sloveniei (la 25 iunie 1991), România a recunoscut acest stat la 18 ianuarie 1992, iar relaţiile diplomatice au fost stabilite la 28 august 1992

* Cu 27 de ani în urmă (1994) Parlamentul României a promulgat Legea nr. 77 privind asociațiile salariaților și membrilor conducerii societăților comerciale care se privatizează, în vigoare de la 11 august 1994

* Se împlinesc 20 de ani (2001) de la intrarea în vigoare a textului Cartei europene a limbilor regionale sau minoritare a Consiliului Europei, prezentat spre semnare statelor membre ale CE la 5.XI.1992, la Strasbourg. România a semnat Carta la 17.VII.1995, a fost ratificată prin Legea nr. 282 din 2007 şi a intrat în vigoare la 1 mai 2008

* Acum 13 ani (2008) şi-a încetat activitatea Serviciul BBC în limba română. „Radio Londra” a transmis prima sa emisiune în limba română la 15.IX.1939 (la două săptămâni după izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial), tot atunci fiind creată Redacţia română. Anul 1989 a făcut posibil ca BBC World Service să deschidă birouri la Bucureşti şi Chişinău

* Cu 13 ani în urmă, Radio Europa Liberă a încetat să emită în România, continuându-şi transmisia în Republica Moldova şi regiunea Transnistria. Înfiinţate la doar câţiva ani de la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1949), Radio Europa Liberă (REL) şi Radio Libertatea (RL) au fost concepute de George F. Kennan (Departamentul de Stat al SUA) şi Frank G. Wisner (Biroul pentru Coordonarea Politicii, devenită apoi CIA), cu scopul de a pune energia şi aptitudinile emigranţilor est-europeni şi ruşi în slujba politicii externe americane. REL a început să emită în 1950 spre Bulgaria, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia şi România

Aniversări – Comemorări

– Începutul Postului Adormirii Maicii Domnului (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– Sf. Alfons Maria de Liguori, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)

– „Ziua Tanchiştilor” (la 1 august 1919, în oraşul Giurgiu, se înfiinţa, prin ordin al regelui Ferdinand I, prima subunitate de tancuri din Armata română)

– 1860: S-a născut Bazil Assan, inginer, inventator, industriaş şi explorator; a construit, în anul 1853, prima moară cu aburi din România şi prima fabrică de uleiuri comestibile din porumb; împreună cu fratele său, George, a introdus metoda de extracţie cu benzină a uleiurilor/1893; a fost primul care a proiectat un canal navigabil între Cernavodă şi Constanţa; primul român care a explorat zona Oceanului Arctic/1896 şi primul român care a călătorit în jurul lumii (1897-1898) (m. 1918, Montreux/Elveţia)

– 1883: S-a născut (la Cubolta, azi în R. Moldova) Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940; ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927 – 1931; membru corespondent al Academiei Române din 1918 (m. 1979)

– 1891: S-a născut Grigore Brezeanu, regizor, scenarist şi actor de film; fiul actorului Iancu Brezeanu (m. 1919) – 130 de ani

– 1899: A murit Ioan M. Bujoreanu, prozator, autor dramatic de ocazie (dar nu lipsit de talent), publicist şi traducător (a tradus din Boccaccio, Florian şi Paul de Kock) (n. 1834)

– 1908: A murit istoricul Ştefan Dimitrie Grecianu, medievist cu preocupări privind genealogiile unor familii boiereşti din Ţara Românească; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (n. 1825)

– 1912: S-a născut compozitorul Ion Totan (m. 1983)

– 1913: S-a născut Coca Farago (prenumele la naştere: Ana-Virginia), fiica poetei Elena Farago; poetă, prozatoare şi autoare dramatică; actriţă la teatrele din Craiova şi Cernăuţi; pictor scenograf la Teatrul Naţional din Craiova (m. 1974)

Aniversări – Comemorări

– 1-7.VIII: „Săptămâna Mondială a Alăptării” este celebrată pentru a încuraja alăptarea și a îmbunătăți starea de sănătate a copiilor din întreaga lume; ea marchează adoptarea, la 1 august 1990, la Florența, a „Declaraţiei Innocenti pentru protecţia, promovarea şi sprijinul alăptării”, semnată de către factorii de decizie guvernamentali, OMS, UNICEF și alte organizații pentru a proteja, a promova și sprijini alăptarea. OMS recomandă: inițierea alăptării în prima oră de viață, alăptarea exclusivă până la 6 luni și continuarea alăptării în paralel cu alimentația complementară, până la 2 ani și peste. Sloganul de anul acesta este: „Protejarea alăptării: o responsabilitate comună”

– Ziua naţională a Republicii Benin; aniversarea proclamării independenţei – 1960

– Ziua naţională a Confederaţiei Elveţiene; aniversarea întemeierii Confederaţiei/1291 – 730 de ani

– Ziua naţională a statului Jamaica; aniversarea independenţei faţă de Marea Britanie, care a avut loc într-o zi de luni, pe 6 august 1962 (se sărbatoreşte în prima zi de luni din august)

– 1464: A murit Cosimo de Medici (Cosimo cel Bătrân), primul membru al familiei de bancheri Medici care a ajuns la conducerea Republicii florentine (din 1434); protector al literaturii şi artelor; întemeietor al bibliotecii „Laurenziana” (n. 1389)

– 1495: S-a născut pictorul Jan van Scorel; a fost primul pictor olandez important care a studiat şi lucrat în Italia, fiind cel care a introdus principiile Renaşterii italiene în arta Ţărilor de Jos (m. 1562)