Campanie inedită la Metrou: de astăzi şi până pe 20 august, cei care aduc la staţiile Pipera şi Dimitrie Leonida cinci deşeuri (PET-uri, sticle, doze de aluminiu) primesc în schimb o cartelă cu o călătorie. Bucureştenii par să aprecieze acţiunea Metrorex pentru încurajarea colectării şi a reciclării, denumită „PET=BILET”.
Reporter: Nu cartela de metrou primită la schimb cu PET-urile i-a mobilizat pe bucureşteni, ci exemplul civic în societate, acela de a avea grijă de mediu şi de a-i învăţa şi pe alţii să protejeze natura, pentru a lăsa curăţenie în jurul nostru. Încă de la prima oră, mulţi părinţi cu copii au venit la staţia de metrou Dimitrie Leonida din cartierul Berceni pentru a le arăta celor mici cum se selectează şi se reciclează deşeurile.
-: Noi colectăm separat deşeurile şi până acum şi băieţelul este foarte pasionat de plimbarea cu metroul, aşa că am găsit cum să îmbinăm utilul cu plăcutul.
-: Aşa am siguranţa că PET-urile şi dozele pe care le tot strângem şi încercăm să le reciclăm chiar sunt reciclate. Cumva este în continuare o nesiguranţă că tot gunoiul pe care îl colectăm selectiv nu ajunge chiar să fie colectat selectiv.
Reporter: Sunteţi cu cel mic. Este o campanie pentru prezent şi mai ales pentru viitor.
-: Da, este pentru viitor, ne dorim să aflăm foarte multe modalităţi în care să putem recicla nu neapărat PET-uri, dar şi electrocasnice, cabluri, foarte multe lucruri pe care să nu le mai aruncăm la gunoi.
Reporter: Punctul de colectare de la staţia de metrou Dimitrie Leonida, pe magistrala M2, este deschis dimineaţa de la ora 7:00 la ora 10:00, iar la Pipera se pot aduce PET-uri după-amiaza, de la 16:00 la ora 19:00.(Reporter: Alexandru Lancuzov)/dpop/dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 august