Germania a trimis luni o navă de război în Marea Chinei de Sud, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, alăturându-se astfel altor naţiuni occidentale în procesul de extindere a prezenţei militare în regiune, pr fondul îngrijorărilor privind ambiţiile teritoriale ale Chinei. Beijingul revendică mari porţiuni din Marea Chinei de Sud şi a stabilit avanspoturi militare pe insule artificiale construite în apele bogate în gaze naturale şi peşte. Într-o demonstraţie de forţă împotriva revendicărilor teritoriale ale Chinei, Marina Statelor Unite derulează în mod regulat aşa-numitele operaţiuni privind „libertatea de navigare”, operaţiuni în timpul cărora navele militare americane trec prin apropierea insulelor revendicate de China. În replică, Beijingul protestează faţă de misiunile SUA, insistând că acestea nu promovează pacea sau stabilitatea în regiune. Autorităţile de la Berlin au declarat că nava trimisă în zonă va naviga doar pe rutele maritime comerciale şi nu va traversa Strâmtoarea Taiwan, operaţiune regulată a Marinei SUA şi condamnată de China. Berlinul a precizat că misiunea navei sale este aceea de a sublinia că Germania nu acceptă pretenţiile teritoriale ale Chinei. Alte ţări precum Marea Britanie, Franţa, Japonia, Australia şi Noua Zeelandă şi-au extins, de asemenea, activităţile în Pacific pentru a contracara influenţa Chinei./mbaciu/cvanatoru
(CNN INTERNATIONAL – 3 august)