Săptămâna aceasta va începe asfaltarea lotului 1 al Autostrăzii A1 Sibiu Piteşti, cu o lungime de 14 kilometri. Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, a făcut acest anunţ pe Facebook şi a precizat că stadiul lucrărilor la acest prim lot este de 46 la sută, urmând să se încheie anul viitor, mai repede decât era planificat, în mai 2023. Reporterul Alex Lancuzov ne-a transmis că în această vară au început şi lucrările de execuţie pentru lotul 5 Piteşti – Curtea de Argeş al Autostrăzii A 1, de 30 de kilometri, care ar putea fi deschis circulaţiei în 2025. Restul de aproape 80 de kilometri ai autostrăzii, adică loturile 2, 3 și 4 nu au nici măcar contracte de proiectare şi execuţie semnate, licitaţiile fiind în evaluări sau contestaţii./dsirbu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI – 3 august