Un român, marinar, aflat în portul Vassilikos, Cipru, a fost reţinut – anunţă Ministerul de Externe de la Bucureşti, după ce Ambasada română la Nicosia a fost notificată privind acest caz de un membru al echipajului. Ulterior, ambasada a primit solicitări de asistenţă consulară, atât din partea familiei cetăţeanului român, cât şi din partea companiei angajatoare. Potrivit datelor preliminare obţinute de Ambasadă, cetăţeanul român a fost reţinut în baza unei notificări existente pe numele său în evidenţele autorităţilor cipriote. În această dimineaţă, un reprezentant al misiunii diplomatice s-a deplasat la locul de deţinere al cetăţeanului român pentru a-l vizita şi pentru a avea întâlniri cu autorităţile cipriote care investighează cazul./eendrefy/sdm2
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 4 august)