Noul preşedinte al Iranului, Ebrahim Raisi, a declarat joi, în cadrul ceremoniei de învestire, că va sprijini orice plan diplomatic menit să ducă la ridicarea sancţiunilor impuse de ONU pentru programul nuclear derulat de Teheran. În discursul său inaugural, Ebrahim Raisi a mai spus că eforturile de a forţa Iranul să abandoneze cercetările nucleare au eşuat. Ebrahim Raisi a subliniat că Iranul va adopta politici regionale care vizează sprijinirea rebelilor houthi din Yemen şi susţinerea preşedintelui Siriei, Bashar al-Assad. Ales de mai puţin de jumătate din electoratul iranian, Ebrahim Raisi a lansat şi un mesaj populist, promiţând că va rezolva sărăcia şi corupţia din ţară./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 5 august, ora 20:00)