EVENIMENTE INTERNE
– Partide
* Târgu-Mureș: Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, participă la conferinţa de alegeri interne din cadrul Organizaţiei PNL Mureş – ora 11:00, în Piaţa Teatrului nr. 1/Teatrul Naţional Liviu Rebreanu
* Timișoara: Şedinţa Comitetului de Coordonare Judeţean PNL Timiş – ora 11:00, Sala Olimpia
– Administraţie
* Iași: Conferinţă de presă prilejuită de redeschiderea traseului de tramvai str. Pădurii – Str. Nicoriţă din Iaşi; participă primarul municipiului, Mihai Chirica, şi conducerea Companiei de Transport Public Iaşi – ora 9:15, rond Tg. Cucu
– Social
* Cluj-Napoca: În zilele de 7 și 8 august, începând cu ora 10:00, va avea loc, pe platoul Cluj Arena, „Târgul caritabil pentru Miruna SMA-1”. La Cluj este cel de-al 5-lea târg organizat de câțiva voluntari din cadrul „Asociației pentru Micuțul Noel”, în cadrul căruia vor putea fi găsite o mulțime de obiecte donate de clujeni, care așteaptă să fie cumpărate: jucării, haine, cărți, obiecte de uz casnic, alimente de la producători locali, accesorii și multe altele
* Jud. Timiș: Turism Timiș organizează, la Rudna, în curtea Castelului Nikolici, un nou eveniment Banat Brunch, care își propune ca, dincolo de promovarea gastronomiei din zonă, să readucă în discuție importanța salvării patrimoniului arhitectural din satele bănățene și să pună în lumină istoria și frumusețea Castelului care a aparținut cândva familiei nobiliare Nikolici
– Economic
* Brașov: Piața „Semințe cu suflet” se va desfășura la Biblioteca Județeană „George Barițiu” Brașov, în intervalul orar 10:00-13:00, în holul şi sala de lectură de la etajul I. Organizatorii evenimentului sunt Biblioteca Județeană Brașov, Grupul „Semințe cu suflet” și Consiliul Județean Brașov. Evenimentul, conceput de comunitatea „Seminţe cu suflet”, constă în expoziție, donație și schimb de semințe ale producătorilor agricoli invitați, în cadrul acțiunii „1001 Evenimente durabile” din proiectul „People & Planet: A common destiny” (Oameni și planeta – un destin comun), finanțat de Comisia Europeană prin programul DEAR. Vor participa expozanți din Bacău, Buzău, Constanța, Craiova, Neamț, Oradea
– Istorie
* Jud. Mureș: Cel mai mare festival de reconstituire a istoriei antice din Estul Transilvaniei se va desfășura anul acesta la Călugăreni, în județul Mureș. Cea de-a 9-a ediţie a Festivalului Roman de la Călugăreni (Festivalul 9R) are ca tematică „Egiptul în perioada romană” şi îşi propune o reconstituire istorică a perioadei romane de pe aceste meleaguri. Programul se va desfășura în patru spații principale din Călugăreni, și anume: teatrul Șură, Parcul Arheologic, Pavilioanele expoziționale Time Box, Biserica fostei Mănăstiri Franciscane de la Călugăreni
– Mass-media, Publicitate
* Reșița: Radio Reşiţa sărbătoreşte alături de ascultători 25 de ani de la prima emisie, 25 de ani în care a unit comunitatea, a ajutat mii de persoane şi a dus mai departe mesajul faptelor bune. Programul evenimentelor:
‣ Sărbătoreşte pe bicicletă împreună cu Radio Reşiţa! Hai o tură pân’ la Şură
- Iubitorii sportului pe două roţi sunt invitaţi, de la ora 15:00 în centrul Reşiţei, de unde se va pleca într-o tură până la Şură. Primii 100 de participanţi vor îmbrăca tricoul Radio Reşiţa
‣ Hai la joc şi voie bună în poiana de la Şură
- Cunoscuţi interpreţi de muzică populară din Banat, între care Nicu Novac, Ionică Ivan şi Camelia Bojin Ciocu vor susține o serie de recitaluri începând cu ora 17:00. Ascultătorii care doresc să participe la spectacolul folcloric o pot face şi cu autobuzele puse la dispoziţie de Societatea de Transport Urban Reşiţa. Evenimentul este susţinut de Primăria Reşiţa
– Cultură
* Muzeul Național al Literaturii Române organizează o serie de evenimente în aer liber, în cadrul proiectului inițiat de Primăria Municipiului București, „Străzi deschise”. Alături de expoziții de portrete ale scriitorilor români realizate de caricaturistul Cik Damadian, precum și ale autorilor avangardiști, au fost pregătite câteva spații interactive pentru toate vârstele, precum și prezentări interactive ale sediului muzeului din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Programul evenimentelor:
- ora 10:00 – Expoziție Avangarda românească – Avangardă europeană. Cele 17 panouri vă invită să explorați invențiile plastice și verbale ale celor mai reprezentativi artiști (Marcel Iancu, Victor Brauner) și scriitori ai avangardei românești (Tristan Tzara, Gherasim Luca, Sașa Pană, Ion Vinea, Ilarie Voronca, Gellu Naum, Benjamin Fondane și Urmuz), spirite libere și originale, care au extins expresivitatea artistică și care au contribuit, alături de alte mari nume ale spațiului european, la schimbarea majoră a evoluției artistice a secolului al XX-lea – Calea Victoriei nr. 88
- ora 10:00 – Atelierele Thomasinei – Poeme DADA. Atelier de educație muzeală pentru copii – Calea Victoriei nr. 88. Spații interactive – șotronul cuvintelor, geometrii poetice și Muzeobuz – prezentarea site-ului, a platformei multimedia culturaindirect.ro, a aplicației MNLR, a audioghidurilor
* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, este şi la acest sfârşit de săptămână alături de proiectul Biblioteca la firul ierbii, implementat de Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) care susţine educaţia şi creativitatea tinerei generaţii, prin organizarea unor activităţi interactive, care să promoveze pregătirea şi învăţarea nonformală prin cultură. Din program:
- ora 17:30 – Biblioteca la firul ierbii va fi din nou în Parcul Drumul Taberei din Bucureşti. Bibliotecarii BMB au pregătit o nouă serie de evenimente şi expoziţii educaţionale menite să transpună creativitatea şi imaginaţia celor mici, jocuri de masă, concursuri, expoziţii participative găzduite de Remorca de Cercetare şi Activare (RCA) şi audiţii muzicale, iar atelierele de lectură Teatrul de Păpuşi „Licurici’ îi vor purta pe cei prezenţi în lumea fantasticului. De asemenea, participanţii vor avea oportunitatea de a-şi face, în mod gratuit, un permis de bibliotecă şi chiar vor putea împrumuta o parte din cărţile ce vor fi expuse pentru consultare
* Casa Artelor Dinu Lipatti prezintă, pe pagina de Facebook, de la ora 19:00, Festivalul „Mozartissimo” – Ediție Online. Casa Artelor Dinu Lipatti transmite în premieră Recitalul Extraordinar de Arii, Duete și Terțete celebre din Creația Mozartiană, susținut de soprana Marta Sandu Ofrim, mezzosoprana Antonela Bârnat, basul Iustinian Zetea și pianista Ioana Maxim în încheierea celei de-a V-a Ediții a Festivalului „Mozartissimo”. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM
* Teatrul Masca invită bucureştenii, în perioada 6 august – 12 septembrie, la stagiunea în aer liber, „Departe de centru, Aproape de oameni”, care se va desfăşura în Amfiteatrul Lacătelor de Dragoste din Bd. Uverturii nr. 14. Din program:
- ora 19:30 – Teatrul InDArt prezintă spectacolul „Întâi, sărută-mă”
* Seară muzicală în stil a capella, în cadrul „Festivalului Salut CULTURA!” – ora 19:30, pe scena amfiteatrului din Parcul Drumul Taberei
* Teatrul de Comedie deschide sezonul estival cu o serie de reprezentații programate în luna august la Teatrul de vară Herăstrău. Comedia Estivală propune publicului larg, în premieră în aer liber, două spectacole regizate de Horațiu Mălăele, care reunesc distribuții de excepție: Maia Morgenstern, Ștefan Bănică, George Mihăiță, Emilia Popescu, Mircea Rusu, Bogdan Mălăele, Valentin Teodosiu etc. Astfel, astăzi și duminică 15 august, de la ora 20:00, spectatorii sunt invitați la spectacolul „La Pulce” după „Puricele în ureche”, de Georges Feydeau
* Primăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, organizează, în perioada 30 iulie – 8 august, „Cinema sub stele”, eveniment ce se desfășoară începând cu ora 21:00. Din program:
- „Mulan” (SUA, 2020, aventuri)
* Brașov/ Mureș/ Sibiu: În perioada 30 iulie – 8 august, se desfășoară cea de-a III-a ediție a Festivalului SoNoRo Musikland. Muzicieni remarcabili vor interpreta un amplu program în cele 15 concerte, care vor avea loc până pe 8 august în mai multe orașe și sate din județele Brașov, Mureș și Sibiu. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Din program:
- ora 19:00 – Les Splendeurs de Paris – la Filarmonica Brașov
* Buzău: Centrul de Artă Aluniș găzduiește al treilea eveniment din seria „Serile de folk la Aluniș” cu un concert susținut de Alina Manole – ora 18:00, în aer liber în grădina Centrului de Artă
* Constanța: Ritmurile cadenţate, spectacolele de dans şi folclor, jocurile sportive şi proiectele culturale îşi dau mâna într-o nouă ediţie „Constanţa Coffee Break”. De astăzi, de la ora 8:00 şi până duminică, 8 august, la ora 23:00, zona pietonală de pe Bd. Tomis va surprinde cu noi evenimente. Din program:
- Sâmbătă seara, muzica de promenadă cucereşte centrul oraşului. De la ora 19:30, constănţenii şi turiştii sunt invitaţi la concertul susţinut de Fanfara „Muzica Apelor’. Instrumentiştii profesionişti vor îmbina în mod armonios binecunoscutele marşuri militare cu ritmuri de vals, folclor stilizat, jazz şi alte melodii ritmate din repertoriul naţional şi internaţional
‣ „Constanţa Coffee Break” va fi completată de atmosfera relaxantă de la festivalul „Constanţa citeşte”:
- De la ora 14:00, Parcul Arheologic va fi gazda unui proiect cultural inedit: lansarea volumului „Forward March”, scris de Cristian Bassa şi atelierul de cianotipie „Fotografii albastre şi plante din secolul al XIX-lea”
* Jud. Constanța: Festivalul Cinemascop din Eforie Sud este evenimentul care chiar în această perioadă aduce împreună publicul de toate vârstele la proiecţii de film, dar şi la alte activităţi educative şi culturale. Între 1 și 8 august, Cinemascop se desfășoară începând cu ora 18:00, în grădina de vară din Eforie Sud. Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio Constanţa, Radio România Cultural. Din programul zilei:
- ora 20:15 – Concert live, cu Acoustic Friends
- ora 21:15 – „Tânăr, suplu şi… aproape arătos’ (r. Alessandro Tamburini, Italia, 2018, 80 min.) din partea Institutului Italian de Cultură
* Curtea de Argeș: În perioada 7 – 15 august, au loc Zilele Municipiului Curtea de Argeș, cu muzică bună – dance, pop, rock, clubbing, muzica de petrecere și folclor tradițional -, terase îmbelșugate cu produse aromate, parc de distracții pentru cei mici și cei mari și cel mai mare târg de produse tradiționale – pe Platoul Sălii Sporturilor și la Stadionul Municipal din Curtea de Argeș
* Deva: În perioada 5-8 august, are loc Deva prima ediție a Festivalului DEVAră. Organizatorii principali ai evenimentului sunt Centrul Cultural ,,Drăgan Muntean” și Primăria Municipiului Deva. Festivalul estival este inspirat din Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, cuprinzând prezentări de filme istorice, dezbateri cu invitați speciali, expoziții, prezentări de carte și concerte, dar tematicile istorice abordate sunt gândite special pentru festivalul din Deva. Din program:
- ora 10:00 – Astăzi este ziua despre ,,Eroii care au făcut Istorie” și cuprinde proiecții de film la Sala „Pro Arte” a Colegiului Național Decebal (Ford v Ferrari – 2019, Chuck Norris vs. Communism – 2015 și Regina-Mamă Elena. Regina celor patru exiluri – 2019), o dezbatere cu istoricul și diplomatul Adrian Cioroianu, o dezbatere despre Regele Mihai I cu istoricul Nicolae Pepene și Camelia Csiki, jurnalist și realizator TV, un concert „Centenar Regele Mihai I” cu Duo Paracelsus (Andrei Kivu – violoncel, Călin Grigoiu – chitară) & Irina Margareta Nistor – lectură, la Biserica Reformată și un concert cu trupa „Om la lună” în Parcul „Cetate” Deva urmat de proiecția filmului De neînvins / Unbroken (2014), în același spațiu
* Onești: Parcul Municipal din Onești va fi din nou gazda Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, proiect organizat în perioada 2 – 8 august de Primăria Municipiului și de Asociația CineCultura. La toate proiecțiile accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc la ora 18,00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”. Din program:
- ora 21:00 – Filantropica – scenariul și regia: Nae Caranfil. Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Marius Florea-Vizante. Invitați speciali: Nae Caranfil și Mircea Diaconu
* Sibiu: Obiceiurile, gastronomia tradițională, cântecele și dansurile populare românești și internaționale își dau întâlnire la cea de-a 46-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecele Munților”, transformând Sibiul, în perioada 4 – 9 august, într-o casă a patrimoniului cultural universal. Programul zilei:
‣ Cercul Militar Sibiu, Sala de lectură
- ora 10:00 – Expoziție de costume populare
‣ Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
- ora 10:00 – Atelier de dansuri tradiționale din zona Bihorului, cu Ansamblul Folcloric „Bihorul”-Oradea, la Gospodăria din Călinești-Berbești, jud. Maramureș și Atelier de dansuri tradiționale din zona Clujului, cu Ansamblul Folcloric „Dor Transilvan” din Cluj-Napoca, la Gospodăria din Călinești-Berbești, jud. Maramureș
- ora 11:00 – Spectacol folcloric susținut de Ansamblul Folcloric „Arcanul” – Fundu Moldovei, la Târgul de țară
‣ Piaţa Mare din Sibiu
- ora 19:00 – Spectacol folcloric susținut de ansamblurile: „Mărginimea”-Sibiu, „Mladost”- Timișoara, „Cununița”-Arad, ”Mystkowianie”- Polonia, „Bihorul” – Oradea, „Dor Transilvan”-Cluj-Napoca, „Kapantzi” – Bulgaria, „Arcanul” – Fundu Moldovei și Călin Brăteanu
– Recital Dinu Iancu Sălăjanu și Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”
* Sibiu: Începând cu ora 18:00, Gabriel Bota lansează, la Grădina BIS, cel mai recent volum al său de poeme, „Pink Freud” (Colecţia Şcoala Ardeleană de Poezie, 2021). Gabriel Bota este scriitor şi organizator al Festivalului Internaţional de Carte Transilvania. La eveniment vor participa alături de autorul volumului, poetul Radu Vancu şi regizorul Bogdan Sărătean
* Sibiu: Pentru al 15-lea an, Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF) revine la Sibiu între 5 şi 8 august. Timp de patru zile, la Sibiu vor fi proiectate câteva dintre cele mai apreciate filme din ultimul an, cu invitaţi speciali: programul include peste 30 de producţii, unele proaspăt premiate la TIFF 2021, precum şi premiere româneşti în prezenţa echipelor. Proiecţiile vor avea loc în Piaţa Mică, Muzeul Naţional în aer liber Astra, Parcarea supraterană Promenada Sibiu(ultimul etaj) şi la Cine Gold, cu respectarea măsurilor de siguranţă aflate în vigoare. Din program:
- Proiecţie specială, avându-i ca invitaţi pe realizatori, a producţiilor „Tata mută munţii’, cel de-al doilea film de lungmetraj semnat de Daniel Sandu, precum şi „Complet necunoscuţi” (r. Octavian Strunilă), un remake românesc de succes al comediei-fenomen Perfetti Sconosciuti
* Sibiu: Cinci dintre cele mai apreciate producții ale Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) – „Faust”, „Mici crime conjugale”, „Povestea prințesei deocheate”, „De cealaltă parte a lumii” și „Autobahn” – fac parte din programul primei jumătăți a lunii august. Din program:
- „Mici crime conjugale”, de Eric-Emmanuel Schmitt, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu, îi așteaptă pe iubitorii de teatru, de la ora 19:00, la Teatrul Național „Radu Stanca” – Sala Mare, din Bd. Corneliu Coposu nr. 2
* Sibiu: Ediția a IV-a a proiectului „Street Music Festival” se va desfășura anul acesta în Piața Huet din Sibiu, în zilele de 7 și 8 august. Evenimentul propune publicului – în premieră – concerte de muzică clasică, jazz, teatru muzical dar și muzică balcanică. Ca în fiecare an, în deschiderea festivalului, copiii vor putea urmări un spectacol muzical pus în scenă de „Learn with Music Sibiu”, prin intermediul căruia aceștia vor cânta și vor afla cum funcționeză diferite instrumente de percuție. Din program:
- O premieră pentru Street Music Festival, dar și pentru Sibiu, o reprezintă proiectul muzical pregătit de formația Balkan Silk Road – o simbioză inedită care îmbină melodicitatea folclorului balcanic cu sonorități inspirate din muzica de jazz și rock, respectând ritmicitatea și dinamica specifică dansurilor populare balcanice. Concertul este programat astăzi, de la ora 21:00
* Sighetu Marmaţiei: Gala Folk Floare de Colţ, aflată la cea de-a IX-a ediţie și devenită de anul acesta festival-concurs naţional, va fi găzduită în acest an de municipiul Sighetu Marmaţiei în Parcul Grădina Morii. Concursul va începe astăzi de la ora 18:00, iar Gala şi festivitatea de premiere vor avea loc în cea de-a doua seară (duminică, 8 august), în cadrul cărora vor fi acordate premii în bani pentru locurile I, II şi III, pentru cea mai bună creaţie şi pentru virtuozitate instrumentală
* Sinaia: Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii” revine în 2021 cu ediția a XXII-a, în care concertele în aer liber vor alterna cu cele în interior (3 – 23 aug.). În organizarea Primăriei orașului Sinaia și a Centrului Național de Artă „Tinerimea Română”, Festivalul Internaţional „Enescu şi muzica lumii” propune un program dens şi divers, susţinut în mare parte de tineri și foarte tineri muzicieni. Orchestrele românești care vor concerta la această ediție sunt: Orchestra Română de Tineret, Orchestra Junior şi Romanian Sinfonietta. Din program:
- ora 19:00 – Concert în aer liber – Duo de violoncele Jan Sekaci – Sofia Blându – De la baroc la romantic – la Muzeul Sinaia
* Târgu Jiu: Începând cu ora 11:00, la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, sala Florin Isuf, are loc expoziție omagială „Drumul lui Tudor”, dar și vizitarea Complexului Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu
* Tulcea: Proiecţie în cadrul Cinematecii de artă, spectatorii urmând să contribuie la restaurarea lucrării „Peisaj din Sulina”, de Marius Bunescu, una dintre cele 12 lucrări incluse în proiectul „Adoptă o pictură!” – ora 20:30, la Casa Avramide
– Sport
* Meciuri din etapa a patra a Ligii I de fotbal, ediţia 2021-2022:
- FC Academica Clinceni – FC U Craiova – ora 18:30, pe Clinceni Arena
- FC Argeş – FC Rapid Bucureşti – ora 21:30, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Piteşti
* Cluj-Napoca: Se dispută un meci din Grupa A a Cupei României la rugby: CS ”U” Cluj – SCM Timişoara – ora 11:00, în Parcul Sportiv „Iuliu Haţieganu”
* Cluj-Napoca: Se desfăşoară turneul de tenis WTA, Winners Open (2 – 8 aug.)
* Au loc meciuri din etapa a 2-a a Ligii a II-a de fotbal:
- ACSM Politehnica Iaşi – CS Concordia Chiajna – ora 11:00, Stadion „Emil Alexandrescu” – Iaşi
- AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – Fotbal Club Braşov – ora 11:00, Stadion Municipal – Brăila
- AFC Unirea 04 Slobozia – Clubul Sportiv Comunal 1599 Şelimbăr – ora 11:00, Stadion 1 Mai – Slobozia
- Fotbal Club Ripensia Timişoara – FC Unirea Dej – ora 11:00, Stadion Electrica – Timişoara
- FC Metaloglobus Bucureşti – ACS Petrolul Ploieşti – ora 13:00, Stadion Metaloglobus – Bucureşti
* Miercurea Ciuc: Se desfăşoară Turul ciclist al Ţinutului Secuiesc (4 – 7 aug.)
- etapa a 4-a: Miercurea Ciuc – Ciceu – Frumoasa – Miercurea Ciuc – Sânsimion – Cozmeni – Leliceni – Miercurea Ciuc (151 km)
* Păltiniș, jud. Sibiu: Arena Platoș găzduiește al doilea act al Triadei MTB 2021 (7 – 8 aug.). Sportivi din Ungaria, Cehia, Slovacia, Franța și Israel sunt pe lista de înscrieri a competiției de XCO (proba olimpică de mountain bike) care va avea loc sâmbătă pe un circuit spectaculos amenajat la Arena Platoș Păltiniș. Sunt programate 3 curse, startul celei mai importante, clasa Elite, fiind la ora 14:00. Competiția face parte din calendarul UCI (Uniunea Ciclistă Internațională) și va conta în același timp ca și etapa 1 a Cupei Naționale a României la XCO. Duminică, 8 august va avea loc ediția a 14-a a deja celebrei competiții Geiger MTB Challenge. Startul și sosirea rămân la Arena Platoș Păltiniș și competiția este desemnată în acest an ca și etapa a 3-a a Cupei Naționale de Mountain Bike Cross Country Maraton
* Pitești: Are loc un turneu ITF masculin de tenis (2 – 8 aug.)
* Satu Mare: Festivalul Internațional de Șah Satu Mare se va desfășura în perioada 7-14 august la Casa Meșteșugarilor de pe Str. Ștefan cel Mare nr. 18 din municipiul reședință de județ. Cel mai important eveniment șahistic din județul Satu Mare, și unul dintre cele mai puternice festivaluri din țară, ajunge în anul 2021 la ediția a VIII-a
* Riga: Naţionala masculină de baschet a României întâlneşte Letonia, în Grupa D a precalificărilor pentru Cupa Mondială FIBA din 2023 – ora 19:30
* Tokyo: Alexandru Mihăiţă Novac şi Cătălin Chirilă sunt ultimii sportivi români care vor evolua la Jocurile Olimpice de a Tokyo, în penultima zi a competiţiei din capitala Japoniei. Programul sportivilor români în întrecerile de sâmbătă 7 august (ora României):
‣ Atletism
- ora 14:00 (Olympic Stadium) aruncarea suliţei – masculin – finala: Alexandru Mihăiţă Novac
‣ Kaiac-Canoe
- ora 3:44 (Sea Forest Waterway) canoe simplu – 1.000 m – masculin – semifinala 1: Cătălin Chirilă
- ora 5:53 (Sea Forest Waterway) canoe simplu – 1.000 m – masculin – Finala: Cătălin Chirilă (dacă se califică)
– Diverse
* Primăria Municipiului Bucureşti, împreună cu Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor(ASPA), Proedus şi Circul Metropolitan organizează în weekendul 7-8 august, în Parcul Izvor, un eveniment în cadrul campaniei de promovare a adopţiei câinilor cazaţi în adăposturile ASPA. Astfel, sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 10:00 – 13:00, bucureştenii pot adopta un căţel din Parcul Izvor, unde, cu sprijinul Circului Metropolitan, va fi organizat un târg de adopţii în incinta zonei de spectacol
* Sibiu: Muzeul ASTRA organizează un atelier de pregătire a cerii pentru confecţionarea lumânărilor, în intervalul orar 10:00 – 16:00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la gospodăria de boştinar din Sebeşu de Jos. La atelierul de pregătire a cerii pentru confecţionarea lumânărilor, un meşter lumânărar din Sebeşul de Jos va ilustra vizitatorilor tehnicile arhaice de pregătire a cerii pentru turnare, în vederea obţinerii lumânărilor. Totodată, în cadrul acestui atelier, vizitatorii pot descoperi atât tehnicile tradiţionale, cât şi pe cele mai moderne de obţinere a lumânărilor
* Jud. Sibiu: Primăria Hoghilag şi Asociaţia Centrul de Excelenţă pentru Promovarea Comunei Hoghilag organizează, în zilele de 7 şi 8 august, la Biserica Evanghelică Hoghilag, Sărbătoarea Tuberozelor. Programul manifestării cuprinde tururi ghidate în grădinile cultivatorilor, un târg de produse locale, brunch cu preparate tradiţionale, ateliere de creaţie pentru copii si adulţi, proiecţii de filme şi concerte. Din program:
- ora 12:00 – Va fi predată reprezentanţilor Ministerului Agriculturii documentaţia de evaluare în vederea obţinerii din partea Comisiei Europene a Indicaţiei Geografice Protejate pentru tuberoza de Hoghilag. În prezent beneficiază de indicaţie geografică protejată la nivel european doar două flori. Este vorba despre Trandafirul de Szoregi din Ungaria şi Azaleea de Gent din Belgia. Evenimentul va avea loc în curtea interioară a bisericii. Ceremonia va fi urmată de un tur ghidat în grădinile cultivatorilor de tuberoze
– S-a întâmplat într-o zi de 7 august
* Acum 433 de ani (1588), între 7 şi 8 august, flota spaniolă (Invincibila Armada), trimisă de regele Filip al II-lea să cucerească Anglia, era înfrântă de flota engleză, condusă de amiralul Charles Howard. La 28 mai, 1588, Invincibila Armada își ridica pânzele la Lisabona. A fost nevoie de două zile pentru ca întreaga flotă să părăsească portul și ca ultima navă de război să își stabilească direcția către Anglia. În seara de 7 august 1588, seara în care Armada ancora în apele puțin adânci ale portului Calais, Sir Francis Drake, pe atunci vice-amiral, propunea folosirea vaselor incendiare, metodă folosită încă din Antichitate de greci împotriva atacatorilor. Iar planul a funcționat de minune. A fost nevoie de doar 8 nave încărcate cu explozibil, catran și ulei, ca panica să se instaureze în rândul marinarilor spanioli. Lipsită de organizare, Invincibila Armada a fost surprinsă chiar în zorii zilei de 8 august, în apropierea portului Gravelines, de un atac major susținut de navele engleze. Sub comanda unor navigatori încercați precum Francis Drake, John Hawkins și John Frobisher, mult mai ușoarele vase ale Coroanei Angliei și-au supus adversarii unui tir sălbatic
* În urmă cu 163 de ani (1858) reprezentanţii celor şapte puteri (Marea Britanie, Franţa, Austria, Regatul Sardiniei, Prusia, Rusia, Imperiul Otoman) au semnat Convenţia de la Paris (în ultima zi a lucrărilor Conferinţei începute la 10/22 mai acelaşi an), potrivit căreia cele două Ţări Române urmau să poarte numele de Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti (fiecare cu domn, guvern şi adunare legiuitoare proprii), rămânând sub suzeranitatea Porţii Otomane. Erau stabilite două instituții comune la Focșani, Comisia Centrală (cu rol legislativ) și Înalta Curte de Justiție și Casație (cu rol juridic). De asemenea, Convenția mai prevedea ca principatele să rămână vasale Imperiului otoman, să fie desființate privilegiile boierilor, românii să fie egali în fața legii, iar votul să fie cenzitar. Până la alegerea domnitorilor au fost numiți în principate câte trei caimacani ( locțiitor de domnitor). Alegerile au fost organizate în ianuarie 1859. În Moldova a fost ales ca domnitor, la 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza. În Țara Românească, alegerile s-au organizat în data 24 ianuarie același an, fiind ales ca domnitor tot Alexandru Ioan Cuza, realizându-se astfel dubla alegere. Convenţia a devenit legea fundamentală a ţării până în 1864 (7/19)
* Acum 157 de ani (1864) era înfiinţată Primăria oraşului Bucureşti, după modelul francez. Prin aplicarea noii Legi comunale a domnitorului Alexandru Ioan Cuza – prin care Bucureştiul a fost declarat „Comuna urbană a judeţului Ilfov” -, vechiul sfat orăşenesc este înlocuit cu un Consiliu comunal, iar în locul „Magistratului” se instituie Primăria. Practic, fostul preşedinte al sfatului se numea acum primar şi era ales din rândul consilierilor (vechii „mădulariˮ ai sfatului orăşenesc). Primul primar ales al Capitalei şi, totodată, mâna dreaptă a domnitorului Al. I. Cuza a fost generalul Barbu Vlădoianu, care a avut două mandate: în perioada august 1864 – octombrie 1865 şi decembrie 1872 – mai 1873. Prima decizie importantă pe care a luat-o Vlădoianu din fotoliul de primar a fost să desfiinţeze morile de apă de pe malurile Dâmboviţei. În luna mai 1864, fusese una dintre cele mai mari inundaţii din Bucureşti, provocate de apele Dâmboviţei, mai multe mahalale (Antim, Broşteni, Izvor) fiind acoperite de ape, ce atingeau şi doi metri (7/19)
* Se împlinesc 155 de ani (1866) de când guvernul Ion Ghica concesiona companiei engleze „John Trevor Barclay şi John Staniforth” construcţia căii ferate Bucureşti-Giurgiu, primul drum de fier din România (7/19)
* Cu 51 de ani în urmă (1970), la Iași, s-a inaugurat „Casa Dosoftei”, numită și Casa cu arcade, care găzduiește, în prezent, secția de literatură veche a Muzeului Literaturii Române din Iași. Clădirea fost construită în timpul domniei lui Antonie Voda Ruset (1677-1679) şi a fost restaurată între anii 1962 şi 1968. Casa tiparniță a mitropolitului Dosoftei a fost inclusă pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2015, având codul de clasificare IS-II-m-A-03963
* În urmă cu 31 de ani (1990) apărea Legea privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale, primul act normativ care a demarat reforma economică în România postcomunistă
* Acum 23 de ani (1998) au avut loc atentatele teroriste cu bombe asupra ambasadelor americane din Nairobi (Kenya) şi Dar-es-Salaam (Tanzania), soldate cu 224 de morţi şi 5.500 de răniţi
* Cu 22 de ani în urmă (1999) se deschidea Consulatul onorific al României la Detroit (SUA)
* Acum 14 ani (2007) Unitatea 2 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a fost conectată pentru prima oară la sistemul energetic naţional. Pe data de 26 septembrie a început să funcţioneze la capacitatea nominală, de 700 MW
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie – Pârvu Zugravul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– 1890: A murit N.[icolae] T. Orăşanu, poet, prozator şi publicist; împreună cu C. A. Rosetti a redactat (în 1859) foaia satirică „Ţânţarul”; ulterior şi-a asumat editarea, pe cont propriu, a altor foi satirice, pe rând suspendate şi reluate cu titluri schimbate, majoritatea având ingenioase denumiri demonice („Spiriduş”, „Nichipercea”, „Sarsailă”, „Urzicătorul”) (n. ~1833)
– 1904: S-a născut actorul Nicolae Brancomir (m. 1991)
– 1907: S-a născut Ion Zamfirescu, filosof, istoric al teatrului, memorialist, profesor şi publicist; ultimul reprezentant al gândirii maioresciene din cultura filosofică a secolului al XX-lea (m. 2001)
– 1910: S-a născut Theodor „Teddy” Cosma (pe numele său real Theodor Zwiebel), dirijor, pianist și aranjor originar din România, stabilit în Franța din 1963; tatăl compozitorului de muzică de film Vladimir Cosma, și fratele compozitorului și dirijorului Edgar Cosma (m. 2011, la Paris)
– 1911: A murit Gheorghe Cârţan („Badea” Cârţan), ţăran autodidact din Ţara Făgăraşului, care a luptat întrega sa viaţă pentru independenţa românilor din Transilvania şi pentru unirea lor cu Vechiul Regat; a răspândit cărţi româneşti în satele transilvănene; a călătorit pe jos până la Roma pentru a vedea Columna lui Traian şi alte mărturii despre originea latină a poporului român (n. 1849) – 110 ani
– 1922: S-a născut prozatorul Aurel Mihale (m. 2007)
– 1923, 7/20: S-a născut actorul Boris Ciornei (m. 2001). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou – 20 august 1923
– 1931: S-a născut Emilia Căldăraru, poetă şi prozatoare; autoare, cu precădere, de literatură pentru copii (m. 1988) – 90 de ani
– 1937: S-a născut artistul plastic Vasile Socoliuc, nume de referinţă în grafica românească contemporană (m. 2008)
– 1961: S-a născut Octavian Morariu, fost rugbist de performanţă, actualul preşedinte al Rugby Europe şi fostul preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (între anii 2004 și 2014); reales, în iulie 2021, ca membru al Comitetului Internaţional Olimpic, pentru un nou mandat de opt ani, cu prilejul celei de-a 138-a Sesiuni a forului olimpic, desfăşurată la Tokyo, înaintea debutului Jocurilor Olimpice din capitala Japoniei – 60 de ani
– 1961: A murit inginerul Tudor Tănăsescu; lui i se datorează, printre altele, dezvoltarea radiodifuziunii, precum şi începuturile industriei româneşti de electronică; membru corespondent al Academiei Române din 1952 (n. 1901) – 60 de ani
– 1983: S-a născut Claudiu Komartin, poet, publicist și traducător; fondator al „Casei de Editură Max Blecher” și al „Institutului Blecher”
– 1983: A murit compozitorul, dirijorul şi omul de cultură Nicolae Brânzeu (n. 1907)
– 1985: A murit poetul și gazetarul Constantin Miu-Lerca (n. 1908)
– 1993: A murit Vasile Spoială, prozator, traducător (de limbă germană) şi publicist (n. 1935)
– 2002: A murit Petru Vintilă, scriitor, ziarist şi pictor naiv (n. 1922)
– 2009: A murit interpreta de muzică folk Tatiana Stepa (n. 1963)
– 2013: A murit Petru Ursache, etnolog, estetician si istoric literar (n. 1931)
– 2014: A murit Aurel Cioranu, actor de teatru şi film, cunoscut pentru activitatea sa de la Teatrul Bulandra (n. 1929)
– 2016: A murit Nicolae Mărăşescu, antrenor de atletism (n. 1937) – 5 ani
– 2016: A murit muzicologul Nicolae Costin; fost director artistic al Agenţiei Române de Impresariat Artistic, al Operei Naţionale Române şi al Direcţiei Formaţiilor Muzicale ale Societăţii Române de Radiodifuziune (n. 1944) – 5 ani
– 2018: A murit taragotistul și interpretul de muzică populară Dumitru Fărcaş (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Bangkok, Thailanda: Manifestație de protest împotriva gestionării pandemiei de către Rege și guvern
– Paris: Manifestație de protest împotriva pașaportului sanitar
– Beirut, Liban: Alocuțiune televizată a șefului Hezbollah, Hassan Nasrallah
– Krabi, Thailanda: Exerciții militare multinaționale Cobra Gold (7 – 13 aug.)
– Republica Cehă: Moody’s urmează să își actualizeze ratingul pentru această țară
– Brighton, Regatul Unit al Marii Britanii: Marșul LGBT de la Brighton – Brighton Pride (7 – 8 aug.)
– Au loc meciuri în diferite competiţii naţionale de fotbal:
- Londra: Se dispută Supercupa Angliei (Community Shield): Manchester City – Leicester City – ora 19:15, Stadionul Wembley
– Au loc meciuri-test de rugby:
- Noua Zeelandă – Australia (Auckland)
- Africa de Sud – Leii britanici şi irlandezi (Cape Town)
– Tokyo: Sâmbătă 7 august va fi ziua în care se vor decerna cele mai multe titluri la Jocurile Olimpice de la Tokyo, 30 la număr. Atletismul are cele mai multe final, şapte, urmat de box – patru, lupte – trei, karate – 2. Alte titluri vor fi decernate la baseball, baschet, volei, volei pe plajă, ciclism, echitaţie, fotbal, golf, handbal, gimnastică ritmică, înot artistic, pentatlon modern, sărituri în apă, polo. Programul finalelor de sâmbătă 7 august (ora României):
‣ Atletism
- ora 1:00 (Sapporo Odori Park) maraton – feminin
- ora 13:35 (Olympic Stadium) săritura în înălţime – feminin
- ora 13:45 (Olympic Stadium) 10.000 m – feminin
- ora 14:00 (Olympic Stadium) aruncarea suliţei – masculin
- ora 14:40 (Olympic Stadium) 1.500 m – masculin
- ora 15:30 (Olympic Stadium) ştafetă 4×400 m – feminin
- ora 15:50 (Olympic Stadium) ştafetă 4×400 m – masculin
‣ Baseball
- ora 6:00 (Yokohama Baseball Stadium) meciul pentru bronz: Republica Dominicană – Coreea de Sud
- ora 13:00 (Yokohama Baseball Stadium) meciul pentru aur: SUA – Japonia
‣ Baschet
- ora 5:30 (Saitama Super Arena) meciul pentru medalia de aur – masculin: Franţa – SUA
- ora 10:00 (Saitama Super Arena) meciul pentru medalia de bronz – feminin: Serbia – Japonia/Franţa
- ora 14:00 (Saitama Super Arena) meciul pentru medalia de bronz – masculin: Slovenia – Australia
‣ Volei pe plajă
- ora 4:00 (Shiokaze Park) meciul pentru bronz – masculin: Martins Plavins/Edgars Tocs (Letonia) – Younousse Cherif/Ahmed Tijan (Qatar)
- ora 5:30 (Shiokaze Park) meciul pentru aur – masculin: Anders Berntsen Mol/Christian Sandlie Sorum (Norvegia) – Viaceslav Krasilnikov/Oleg Stoianovski (Comitetul Olimpic Rus)
‣ Box
- ora 8:00 (Kokugikan Arena) cat. 48-52 kg masculin – finala: Carlo Paalam (Filipine) – Galal Yafai (Marea Britanie)
- ora 8:15 (Kokugikan Arena) cat. 48-51 kg feminin – finala: Buse Naz Cakiroglu (Turcia) – Stoika Jeliazkova Krasteva (Bulgaria)
- ora 8:45 (Kokugikan Arena) cat. 69-75 kg masculin – finala: Oleksandr Hijniak (Ucraina) – Hebert Sousa (Brazilia)
- ora 9:15 (Kokugikan Arena) cat. 64-69 kg feminin – finala: Busenaz Surmeneli (Turcia) – Gu Hong (China)
‣ Kaiac-Canoe Sprint
- ora 5:37 (Sea Forest Waterway) canoe dublu feminin – 500 m
- ora 5:53 (Sea Forest Waterway) canoe simplu masculin – 1.000 m
- ora 6:19 (Sea Forest Waterway) kaiac 4 feminin – 500 m
- ora 6:37 (Sea Forest Waterway) kaiac 4 masculin – 500 m
‣ Ciclism pe pistă
- ora 10:55 (Izu Velodrome) madison – masculin
‣ Echitaţie
- ora 13:00 (Equestrian Park) sărituri peste obstacole – echipe
‣ Fotbal
- ora 14:30 (International Stadium Yokohama) meciul pentru aur – masculin: Brazilia – Spania
‣ Golf
- ora 00:30 (Kasumigaseki Country Club) individual feminin – turul 4
‣ Handbal
- ora 11:00 (Yoyogi National Stadium) meciul pentru bronz – masculin: Egipt – Spania
- ora 15:00 (Yoyogi National Stadium) meciul pentru aur – masculin: Franţa – Danemarca
‣ Gimnastică ritmică
- ora 11:04 (Ariake Gymnastics Centre) individual compus – ultima rotaţie
‣ Karate
- ora 13:20 (Nippon Budokan) Kumite cat. +61 kg feminin – semifinala 1
– urmată de (Nippon Budokan) Kumite cat. +61 kg feminin – semifinala 2
- ora 13:37 (Nippon Budokan) Kumite cat. +75 kg, masculin – semifinala 1
– urmată de (Nippon Budokan) Kumite cat. +75 kg, masculin – semifinala 2
- ora 13:55 (Nippon Budokan) Kumite cat. +61 kg feminin – meciul pentru medalia de aur
- ora 14:05 (Nippon Budokan) Kumite cat. +75 kg masculin – meciul pentru medalia de aur
‣ Lupte
- ora 13:30 (Makuhari Messe A) cat. 65 kg, masculin – libere – meci pentru medalia de bronz
– urmat de (Makuhari Messe A) cat. 65 kg, masculin – libere – meci pentru medalia de bronz
- ora 13:55 (Makuhari Messe A) cat. 65 kg, masculin – libere – meciul pentru medalia de aur
– urmat de (Makuhari Messe A) cat. 97 kg, masculin – libere – meci pentru medalia de bronz
– urmat de (Makuhari Messe A) cat. 97 kg, masculin – libere – meci pentru medalia de bronz
- ora 11:30 (Makuhari Messe A) cat. 97 kg, masculin – libere – meciul pentru medalia de aur
– urmat de (Makuhari Messe A) cat. 50 kg, feminin – libere – meci pentru medalia de bronz
– urmat de (Makuhari Messe A) cat. 50 kg, feminin – libere – meci pentru medalia de bronz
- ora 12:20 (Makuhari Messe A) cat. 50 kg, feminin – libere – meciul pentru medalia de aur
‣ Înot Artistic
- ora 13:30 (Tokyo Aquatics Centre) programul liber echipe
‣ Pentatlon Modern
- ora 13:30 (Tokyo Stadium) individual masculin – Laser Run
‣ Sărituri În Apă
- ora 9:00 (Tokyo Aquatics Centre) platformă (10 m) – masculin
‣ Volei
- ora 7:30 (Ariake Arena) meciul pentru medalia de bronz – masculin: Argentina – Brazilia
- ora 15:15 (Ariake Arena) meciul pentru medalia de aur – masculin: Franţa – Comitetul Olimpic Rus
‣ Polo Pe Apă
- ora 7:40 (Tatsumi Water Polo Centre) meciul pentru bronz – feminin: Ungaria – Comitetul Olimpic Rus
- ora 10:30 (Tatsumi Water Polo Centre) meciul pentru aur – feminin: Spania – SUA
Aniversări – Comemorări
– Ziua naţională a Republicii Coasta de Fildeș (Côte d’Ivoire); aniversarea proclamării independenţei – 1960
– 1516: A murit pictorul flamand Hieronymus Bosch (Jerome Van Aken) (n. ~1450) – 505 ani
– 1779: S-a născut geograful german Carl Ritter, unul dintre fondatorii geografiei moderne; a susţinut influenţa factorilor geografici în decursul istoriei, subliniind relaţiile acesteia cu factorul uman şi cu natura (m. 1859)
– 1834: A murit Joseph Marie Charles, supranumit Jacquard, inventator francez, care a lăsat drept moștenire primul război de țesut semi-automat (n. 1752)
– 1848: A murit chimistul suedez Jöns Jacob Berzelius, unul dintre fondatorii chimiei moderne (n. 1779)
– 1867: S-a născut Emil Nolde, pictor şi grafician expresionist german (m. 1956)
– 1876: S-a născut Mata Hari (numele real: Margaretha Geertruida Zelle), dansatoare olandeză; învinuită de Franţa de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial (m. 1917, a fost executată) – 145 de ani
– 1889: S-a născut fizicianul francez Léon Nicolas Brillouin; a adus contribuții în mecanica cuantică, propagarea undelor radio în atmosferă, fizica semiconductorilor, și teoria informației (m. 1969)
– 1904: S-a născut diplomatul afro-american Ralph Bunche; secretar general adjunct al ONU între anii 1955 şi 1971 (s-a numărat printre fondatorii Organizaţiei); Premiul Nobel pentru pace pe 1950 (a fost prima persoană de culoare recompensată cu Premiul Nobel pentru Pace) (m. 1971)
– 1913: A murit David Popper, violoncelist, pedagog şi compozitor de origine cehă (n. 1843)
– 1919: S-a născut basul finlandez Kim Borg (m. 2000)
– 1921: A murit poetul simbolist rus Aleksandr Block (n. 1880) – 100 de ani
– 1930: S-a născut actorul şi regizorul italian Sergio Fantoni (m. 2020)
– 1933: S-a născut Elinor Ostrom, politolog american; în octombrie 2009, a devenit prima femeie care a primit Premiul Nobel pentru Economie, împreună cu Oliver E. Williamson, „pentru analiza sa în privinţa guvernării şi cooperării economice” (m. 2012)
– 1937: S-a născut cântăreţul de blues şi chitaristul american Magic Slim (pe numele său real Morris Holt) (m. 2013)
– 1938: A murit Konstantin Stanislavski, regizor, actor şi teoretician de teatru şi pedagog rus (n. 1863)
– 1941: A murit scriitorul şi filosoful indian Rabindranath Tagore, supranumit „Sufletul Bengalului” şi „Profetul Indiei moderne”; Premiul Nobel pentru literatură pe 1913 (n. 1861) – 80 de ani
– 1942: S-a născut cântăreţul american Billy Joe Thomas (m. 2021)
– 1943: S-a născut Alain Corneau, regizor de cinema, producător, scenarist şi actor francez (m. 2010)
– 1948: S-a născut imunologul american James P. Allison; laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină pe 2018, împreună cu Tasuku Honjo, „pentru descoperirea terapiei cancerului prin inhibarea reglării imune negative”
– 1957: A murit comicul american Oliver Hardy; împreună cu Stan Laurel a format un cuplu celebru în lumea cinematografului („Stan şi Bran”) (n. 1892)
– 1958: A murit criptologul american Herbert Osborne Yardley, care a organizat şi condus primele eforturi ale SUA de decriptare a codurilor inamice în timpul Primului Război Mondial (n. 1889)
– 1960: S-a născut David Duchovny, actor şi cântăreţ american, protagonist al serialului „Dosarele X”
– 1960: A murit Salvatore Ferragamo, designer italian de încălțăminte; a lucrat cu multe staruri de la Hollywood în anii 1920, înainte de a reveni în Italia pentru a fonda compania omonimă de încălțăminte handmade; abordarea sa științifică și de creație a dat naștere multor inovații (20.000 de modele desenate și 350 de patente de invenție); compania sa a evoluat într-un imperiu de bunuri de lux în întreaga lume (n. 1898)
– 1965: S-a născut cântărețul și compozitorul american Johnny Solinger, fost solist vocal al trupei rock Skid Row (m. 2021)
– 1966: S-a născut Jimmy Donal Wales (numit şi Jimbo Wales), informatician şi om de afaceri american; specializat în domeniul companiilor Internet, este fondatorul, împreună cu Larry Sanger, al enciclopediei libere Wikipedia – 55 de ani
– 1974: S-a născut Dana Dawson, cântăreață americană de muzică pop rock și rhythm and blues (m. 2010)
– 1975: S-a născut Charlize Theron actriţă americană originară din Africa de Sud; câştigătoare, în 2004, a premiului Oscar pentru cea mai bună actriţă
– 1995: A murit scriitoarea britanică Brigid Brophy (n. 1929)
– 2004: A murit americanul Paul (Red) Adair, specialist de renume mondial în stingerea incendiilor la instalaţiile petroliere, devenit o adevărată legendă (n. 1915)
– 2005: A murit cântăreţul afro-cubanez Ibrahim Ferrer, membru al formaţiei „Buena Vista Social Club” (n. 1927)
– 2010: A murit actorul francez de film Bruno Cremer (n. 1929)
– 2011: A murit australianca Nancy Wake, unul dintre cei mai apreciaţi agenţi secreţi ai Aliaţilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; era supranumită de Gestapo „Şoarecele alb”, datorită abilităţii sale de a scăpa de fiecare dată de militarii nazişti; a fost decorată de Franţa cu cea mai înaltă distincţie militară pentru rolul avut în Rezistenţa franceză; pentru meritele sale a mai fost decorată de Statele Unite, de Marea Britanie şi de Australia (n. 1912) – 10 ani
– 2012: A murit jurnalista italiană de modă Anna Piaggi, cunoscută şi pentru stilul ei vestimentar nonconformist (n. 1931)
– 2019: A murit Kary Banks Mullis, biochimist american; Premiul Nobel pentru chimie pe 1993, împreună cu Michael Smith, obținut pentru dezvoltarea reacției în lanț a polimerazei (cunoscută sub acronimul PCR, pentru expresia Polymerade Chain Reaction), despre care astăzi se spune că ar fi cea mai sigură metodă de a dovedi prezența virusului HIV în sângele uman (n. 1944)
– 2020: A murit rabinul Adin Steinsaltz, profesor, filosof, scriitor, editor și traducător israelian; autorul unei traduceri de referinţă a Talmudului, textul central al iudaismului (n. 1937) – 1 an