România acordă ajutor pentru stingerea incendiilor și autorităților din Macedonia de Nord. Două aeronave din dotarea forțelor aeriene române, cu 15 militari, au decolat astăzi din baza 90 transport aerian cu destinația Skapje. De dimineață, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a emis o hotărâre în acest sens. Având în vedere situația gravă prin care trec mai multe țări din Europa efectuate de incendii, Ministerul de Interne, prin Departamentul pentru situații de urgență în calitate de punct național de contact, a modificat partenerii europeni asupra disponibilității de sprijin a României, iar prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene s-a notificat că este nevoie de intervenția forțelor și mijloacelor oferite de țara noastră, se arată într-un comunicat al Ministerului Apărării Naționale. Anterior, o misiune a pompierilor români a fost trimisă pentru a ajuta la stingerea incendiilor care afectează Grecia de aproximativ o săptămână. Peste 100 de pompieri cu 23 de autospeciale au ajuns deja la Atena, de unde vor fi direcționați spre zonele în care este nevoie de sprijin./gpodea
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 7 august