Mii de oameni au fost la concertele din prima zi în care festivalul Electric Castle s-a mutat din Bonţida la Cluj-Napoca. Evenimentul este organizat în nouă locuri diferite, atât în centrul medieval al oraşului, cât şi pe dealul Cetăţuia. Epicentrul festivalului este Piaţa Unirii, acolo unde concertează cei mai în vogă artişti. Are detalii corespondentul nostru, Claudiu Pădurean.
Reporter: Ploaia este deja o parte importantă a brandului Electric Castle. De aceea, prima seară de concerte a început cu o furtună care a răcorit centrul orașului. Acest festival este deopotrivă o provocare, un experiment și o descătușare de energie, spune reprezentanta organizatorilor, Ema Prisca.
Ema Prisca: Un efort, o propunere extraordinară să auzi, în trei, patru curți în același timp, diferită muzică și tu să poţi experimenta dintr-o parte în alta, iar în partea de sus a Cetăţuii şi în partea centrală şi verde a oraşului va fi o zonă de electro și de petreceri care arată senzațional, iar acolo va fi o zonă de petreceri de care sperăm să se bucure cât mai mulți oameni. Asta e pe partea muzicală. Deci propunerea în Cluj este distinctă față de Bonțida.
Reporter: Pe lângă muzică, în centrul Clujului pot fi admirate și instalațiile electrice create de artiști din toată Europa care pun într-o lumină nouă clădiri istorice reprezentative pentru identitatea vechiului burg din Transilvania. Electric Castle se va încheia în 15 august./csimion/lalexandrescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 10 august