Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Árpád Antal, a solicitat Federaţiei Române de Fotbal (FRF) să înăsprească regulile disciplinare pentru a eradica antimaghiarismul, fenomen din ce în ce mai frecvent pe stadioanele din România. Edilul a postat, marţi, pe o pagină de socializare, că „este cu adevărat revoltătoare şi profund îngrijorătoare amploarea pe care a luat-o în ultima perioadă antimaghiarismul pe stadioanele din România”. Potrivit lui Árpád Antal, FRF nu a acţionat cu suficientă rigoare împotriva fenomenului. „Prin urmare, solicităm cu tărie conducerii FRF să înăsprească regulile şi să le aplice cu stricteţe”, a scris Árpád Antal. Primarul a transmis că s-a consultat cu Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, care i-a explicat că pârghiile FRF sunt puţine, conform regulamentelor în vigoare, iar sancţiunile care pot fi date sunt în funcţie de raportul observatorului oficial de la meci. Conform legilor în vigoare, FRF poate sancţiona doar cluburile, dar una dintre soluţii ar fi modificarea legislaţiei, astfel încât să fie posibilă inclusiv sancţionarea suporterilor, în cazul unor asemenea derapaje, chiar prin interzicerea accesului pe stadioane. Potrivit lui Árpád Antal, este important să fie semnalată situaţia din fotbalul românesc şi la UEFA şi să se solicite să monitorizeze campionatul românesc. Árpád Antal a luat atitudine după ce, la meciul echipei Sepsi OSK, care a întâlnit, luni, la Constanţa, echipa Farul, în cadrul Ligii I, s-a strigat în repetate rânduri „Afară, afară, cu ungurii din ţară!”. Niczuly Roland, portarul de la Sepsi, s-a plâns, într-o declaraţie de după meci, că a fost scuipat de suporterii constănţeni care se aflau în spatele porţii. Echipa Farul, condusă de Gheorghe Hagi, a câştigat meciul cu 1-0. Săptămâna trecută, miercuri, s-a jucat partida dintre Steaua Bucureşti şi FK Csíkszereda, în cadrul Ligii a 2-a, unde suporterii stelişti au scandat mesaje antimaghiare. Eduárd Novák, ministrul tineretului şi sportului, a declarat, luni, că la nivelul ministerului s-a autosesizat Comisia de Combatere a Violenţei în Sport, care va analiza cele petrecute. „Aştept ca toţi cei implicaţi în analiza acestor incidente, începând cu Federaţia Română de Fotbal, să aplice sancţiunile care se impun„, a declarat Eduárd Novák./ademeny/aionescu
MTI – 11 august