La începutul verii, consumatorii din unele oraşe europene mari au putut observa o creştere semnificativă a preţului gazelor naturale şi energiei electrice, însă în Ungaria, consumatorii casnici încă mai beneficiază de cele mai bune preţuri, a transmis Oficiul de Reglementare a Energiei şi Utilităţilor din Ungaria (MEKH), vineri, pentru agenţia ungară de presă MTI. Potrivit celui mai recent studiu internaţional de comparare a preţurilor, realizat de MEKH, în luna iulie 2021, preţul mediu pe gospodărie al gazelor naturale la Budapesta a fost de 2,87 eurocenţi/kWh, acesta fiind cel mai mic preţ din toate capitalele UE care au fost incluse în sondaj. Preţul mediu al energiei electrice pentru consumatorii casnici a fost de 10,59 eurocenţi/kWh, ceea ce înseamnă că Budapesta conduce şi în clasamentul privind cel mai mic preţ al energiei electrice din capitalele statelor membre ale Uniunii.
Comparaţia lunară a preţurilor este efectuată de către MEKH în baza unor standarde internaţionale şi prezintă preţurile pentru gaze naturale şi energie electrică din capitalele europene. Potrivit datelor obţinute despre preţul pe care îl plăteşte utilizatorul final, consumatorii casnici maghiari beneficiază de cele mai bune preţuri din toată Europa. Rapoartele lunare de comparare a preţurilor realizate de MEKH sunt disponibile la adresa Magyar Energetikai és Közmű-szabályozási Hivatal./lendrefy/sdm2
(MTI – 14 august)