Luni, 16 august, se împlinesc 40 de ani de la moartea lui Ion Vanica, cel care a avut ideea strălucită de a înfiinţa Corul de copii al Radiodifuziunii, în anul 1945, la sugestia unui alt remarcabil muzician, Dumitru D. Botez, dirijor, compozitor şi profesor, director muzical al Radioului, la acel moment. Ion Vanica a fost timp de zeci de ani dirijor al Corului de Copii Radio, iar munca sa, reluată din nou şi din nou, cu alte generaţii de copii, poate fi considerată un veritabil apostolat. Ion Vanica punea mare preț pe „higiena spirituală” a copiilor, iar colaborarea sa cu corul avea să fie întreruptă brutal, în anul 1958, el fiind îndepărtat din instituţie din cauza unui bis de concert, la piesa „Ave Maria”. A fost înlocuit de doamna Elena Vicică, prezentă lângă maestru încă din anul 1952, fiind rechemat la conducerea corului abia după 10 ani, la pupitrul corului de copii aflându-se, de-a lungul timpului, Theodor Carţiş, Nicolae Vicleanu, Eugenia Văcărescu – Necula, şi mai apoi Voicu Popescu, cel care asigură mentoratul Corului de Copii Radio, în prezent.
* * * * *
Ion Vanica s-a născut la 1 decembrie 1917, în satul Molovata – Orhei, din Basarabia, o localitate pitorească aflată pe malul drept al Nistrului. El era mezinul unei familii cu nu mai puţin de 11 copii, tatăl său, Vasile, fiind plugar, iar mama sa, Anisia, era casnică.
Din volumul „Ion Vanica. Magia Corului de Copii Radio”, scris de Mariana Popescu, aflăm că cel mic, alintat Ionaş, a urmat şcoala primară în satul natal, demonstrând de la o vârstă fragedă o pasiune aparte pentru muzică, motiv pentru care a fost cooptat în corul bisericii din Molovata. El a ajuns solist principal al corului, fiind prezent cu regularitate sâmbăta, la repetiţii, şi duminica, la Sfânta Liturghie.
Remarcându-i înclinaţia către muzică, preotul din sat l-a sfătuit pe Ionaş să urmeze şcoala de dascăli din Chişinău, însă tatăl său s-a împotrivit, afirmând că nu are nevoie de „popă în casă”. Totuşi, Ionaş fuge de acasă şi se înscrie la şcoala recomandată de preot.
În perioada 1936 – 1938, urmează Conservatorul din Chişinău, apoi ia hotărârea să plece la Bucureşti, unde, în perioada 1938 – 1943, studiază la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică.
Ion Vanica şi-a început activitatea în calitate de corist – artist liric în Corul Nostru din Bucureşti.
La Conservator a întâlnit profesori de elită, care aveau să-i devină modele, tânărul basarabean simţind o atracţie deosebită pentru arta dirijatului coral, îndrumător în acest sens fiindu-i Ştefan Popescu, un pionier în pedagogia artei corale româneşti. În materia istoriei muzicii şi a folclorului, l-a avut profesor pe Constantin Brăiloiu, o altă mare personalitate muzicală, cel care a pus bazele primei catedre de folclor de la Conservator, iar studiul canto-ului auxiliar i-a fost îndrumat de Jean Bănescu, un valoros solist al Operei Naţionale din Bucureşti.
A cântat, apoi, la Societatea Corală Carmen, dirijată de Ioan D. Chirescu, iar începând cu anul 1942, a cântat în Corul Municipiului Bucureşti şi a fost corist – artist liric în Corul Radio dirijat de D.D.Botez – director al Corului Radiodifuziunii şi, mai apoi, Director Muzical al instituţiei. Aici i-a avut colegi pe D.D. Stancu, Marin Păslaru, Theodor Carţiş şi Turcu Sterie, consideraţi cei mai talentaţi corişti ai Radioului.
Ion Vanica şi-a continuat apoi studiile la Academia de Muzică Religioasă de pe lângă Patriarhia Română, unde i-a avut profesori pe Paul Constantinescu sau Ion Popescu – Pasărea, mari personalităţi implicate în revalorificarea cântării tradiţionale bisericeşti.
În această perioadă, Ion Vanica s-a implicat, ca dirijor, la coruri de amatori – Căminul Cultural din Ferentari – în 1942, Corul de Băieţi „Moara Asan” din Bucureşti – în 1943, sau Corul CAM – Belvedere din Bucureşti – în 1946.
După ce i-a remarcat talentul dirijoral deosebit, D.D. Botez îi încredinţează lui Vanica misiunea de a înfiinţa un cor de copii al Radiodifuziunii, idee care l-a încântat în mod deosebit.
A început activitatea de selectare a unor copii de gimnaziu, alegând 12 dintre aceştia, dintre copiii orfani de război de la căminul aflat pe Calea Şerban Vodă.
Data oficială a înfiinţării Corului de Copii al Radiodifuziunii este 1 noiembrie 1945, iar printre membrii ansamblului se aflau Ileana Cotrubaş – viitoare mare soprană a lumii, Ştefan Bănică senior – viitor mare actor, Marin Traian – viitor mare realizator TV, sau Voicu Enăchescu – viitor dirijor de renume.
Repetiţiile corului aveau loc la Liceul Sfântul Sava, într-un studiou improvizat, având în vedere că în 24 august 1944, clădirea Radiodifuziunii fusese bombardată. Scopul iniţial al Corului de copii era să deservească emisiunile pentru copii ale Radioului, iar repertoriul iniţial era alcătuit din cântece şcolăreşti şi piese din repertoriul clasic, românesc şi universal.
În câţiva ani, Corul de Copii Radio a sporit numeric, devenind deja un ansamblu de notorietate, cunoscut atât din emisiunile postului cât şi prin spectacolele susţinute. Se spune că la selecţiile pentru componenţii corului se prezentau câteva mii de copii.
În decembrie 1947, corul a fost invitat să cânte la Palatul Regal, iar în 1948 primeşte titulatura de Corul Societăţii Române de Radiodifuziune, în acelaşi an ansamblul fiind invitat să susţină, la Ateneul Român, un concert în onoarea unei delegaţii din Bulgaria, condusă de Gheorghi Dimitrov, conducătorul poporului vecin, care, fiind profund impresionat de piesa care-i era dedicată special – „Salut lui Dimitrov !”, compusă chiar de Ion Vanica – a exclamat, în limba română: „Trăiască copiii poporului !”.
În această perioadă, Corul de Copii Radio a susţinut numeroase concerte, spectacole în aer liber, având şi colaborări cu Opera Română în montarea unor basme muzicale – „Greierele şi furnica”, Bobul de mazăre”, sau „Albă ca zăpada”.
În septembrie 1948, Corul de copii a participat la un spectacol în aer liber, pe Insula Trandafirilor din Parcul Herăstrău – amenajată ca un adevărat paradis al copilăriei -, alături de mii de actori, cântăreţi, clovni.
În anul 1949, corul interpretează lucrarea vocal-simfonică „Cântarea pădurilor”, de Şostakovici, iar la 9 mai, în acelaşi an, ansamblul a fost invitat să susţină un spectacol la Palatul Prezidiului Marii Adunări Naţionale, cu ocazia decernării unor distincţii.
În martie 1950, Corul de Copii Radio a susţinut un concert în cadrul Festivalului organizat cu ocazia Săptămânii Mondiale a Tineretului, la Sala Patria, iar la 25 noiembrie 1950, Ion Vanica dirijează un concert al Corului Mare Radio, la Ateneul Român, cu un repertoriu de 21 de lucrări, momentul reprezentând o recunoaştere a profesionalismului muzicianului Ion Vanica, a modestiei şi seriozităţii acestei personalităţi.
La 8 februarie 1951, Ion Vanica avea să dirijeze Corul Mare şi Corul de Copii, sub bagheta dirijorului de orchestră Theodor Rogalski.
Tot în anul 1951, Corul de Copii radio, ajuns deja la 160 de membri, condus de Ion Vanica, depăşeşte, pentru prima dată, graniţele ţării, fiind invitat la Festivalul Mondial al Tineretului de la Berlin, unde a susţinut 16 concerte, fiind distins cu Premiul al II-lea.
După inaugurarea Palatului Radiodifuziunii, la 27 noiembrie 1952, Corul de Copii al instituţiei a beneficiat de condiţii deosebite, având parte de săli de repetiţie special amenajate.
În august 1953, corul participă la Festivalul Mondial al Studenţilor şi Tinereţii de la Bucureşti, primind Premiul Special al Tinereţii.
În deschiderea stagiunii 1953 – 1954, a avut loc, la Ateneul Român, Concertul Orchestrei Simfonice, dirijată de Alfred Alessandrescu, dirijorul Corului Mare Radio fiind Ion Vanica.
Începând cu anul 1952, începe colaborarea dirijorului Ion Vanica cu dirijoarea Elena Vicică, care va deveni, mai târziu, al doilea dirijor al corului.
Pentru Ion Vanica, munca la conducerea corului devenise din ce în ce mai solicitantă, probele de selecţie deveniseră minuţioase – auz, ritm, memorie muzicală, calificativele de la şcoală şi prezenţă scenică -, numărul mare al membrilor ansamblului era destul de dificil de armonizat, candidaţii erau din ce în ce mai numeroşi, vocile pe care le selecta necesitau circa doi ani de formare, iar ele nu aveau viaţă lungă în cor – doar patru-cinci ani, în medie -, datorită mutaţiilor vocale care apar la aceste vârste. Mai mult, după fiecare proces de selecţie, copiii erau împărţiţi pe grupe de studiu, pentru însuşirea şi dezvoltarea noţiunilor muzicale şi a auzului.
O colaborare deosebită a avut-o Ion Vanica cu Alexandru Şumski în perioada în care acesta a activat în calitate de pianist corepetitor la Radio Bucureşti (1953 – 1960). Acesta avea să devină un muzician de marcă, dirijor, compozitor şi profesor de talie internaţională, viitor dirijor al Corului Radio între anii 1960 şi 1964, iar din 1972 s-a stabilit în Germania, fiind Director al Departamentului de Muzică al prestigioasei Universităţi din Tübingen.
În ianuarie 1957, pentru „merite deosebite în muncă”, Ion Vanica a primit titlul de Artist Emerit, din partea Prezidiului Marii Adunări Naţionale.
În luna mai 1957, Corul de Copii Radio a participat, în Germania, la ediţia a II-a a Festivalului Corurilor de Copii şi Tineret, susţinând trei concerte la Düsseldorf, München şi Wupperthal. Prestaţiile ansamblului Radio au fost aplaudate minute în şir, iar la ieşirea din sălile de spectacole, membrii delegaţiei României erau înconjuraţi cu entuziasm de sute de admiratori. Trebuie spus că participarea la acest festival şi succesul deosebit obţinut aici, a avut un rol important în afirmarea Corului de Copii Radio pe plan internaţional şi în recunoaşterea internaţională a dirijorului Ion Vanica. Împreună cu Vanica, a fost distins cu acelaşi titlu şi dirijorul Corului Mare Radio, Gheorghe Danga.
La 8 decembrie 1957, Corul de Copii Radio a susţinut un remarcabil concert la Ateneu, abordând un repertoriu de muzică corală românească, avându-l la pian pe Alexandru Şumski. Elogiile din presa vremii făceau referire la „un ansamblu de elită, aflat în plină ascensiune”.
În acelaşi an, 1957, Radio Tokio a introdus în programul de Anul Nou, cântece interpretate de Corul de Copii Radio din România, iar în scrisoarea de mulţumire adresată Radiodifuziunii Române, japonezii menţionau: „Aceste cântece au făcut o impresie deosebită asupra ascultătorilor noştri care ne solicită mereu să le reluăm”.
În anul următor, Corul de Copii Radio a participat cu succes la Festivalul „Copiii lumii cântă pacea”, la Weimar, în Germania, piesa care a înregistrat un succes fulminant fiin „Ave Maria”, de Franz Schubert.
1958 avea să fie însă şi un an dificil pentru Ion Vanica. Preocuparea sa pentru a alcătui un repertoriu bogat şi variat pentru corul pe care îl conducea, i-a adus doar necazuri din cauza obtuzităţii autorităţilor acelor vremuri. În cadrul unui concert la Ateneul Român, Corul de Copii Radio a interpretat un bis la piesa „Ave Maria”, pe care Vanica o introdusese în repertoriul permanent al ansamblului, tocmai datorită triumfului de la Weimar. Acest gest avea să stârnească un scandal imens, iar la 26 iunie 1958, Comitetul de Radiodifuziune şi Televiziune de pe lângă Comitetul de Miniştri, emitea Ordinul nr. 90, prin care desfăcea contractul de muncă al salariatului Ion Vanica, dirijorul Corului de Copii Radio, în virtutea alineatului C, articolul 20 din Codul Muncii, pentru motive hilare:
„1. Abateri grave de indisciplină, constatate în urma faptului că a inclus în concertul dat de Corul de Copii, la 29 mai 1958, o lucrare care nu fusese aprobată pentru acel concert
- Nerespectarea indicaţiunilor pentru educaţia copiilor, corespunzătoare principiilor aplicate în şcoli şi organizaţii pioniereşti…”
Suplimentar, dirijorul Ion Vanica avea să fie acuzat, în urma verificărilor înregistrărilor pe ultimii trei ani, şi de faptul că „Nu are orientare politică în abordarea repertorială, prin faptul că piesele româneşti nu reprezentau punctul de greutate”.
În urma unor repetate contestaţii ale lui Vanica, după audierea redactorilor din radio şi a unor membri ai corurilor, la 10 iulie 1958, Consiliul Superior al Muncitorilor din Învăţământ şi Cultură, constata, într-un Proces Verbal, că „nu se află la dosar dovezi care să verifice temeinicia învinuirilor” şi că lui Vanica „nu i s-a acordat dreptul la apărare”. Mai mult, se specifica că piesa „Ave Maria” a fost introdusă în repertoriu cu aprobarea Direcţiei Muzicale. Abia în decembrie 1958, Ion Vanica a fost repus în drepturile sale depline, însă, având în vedere modul jenant în care a fost tratat, decide să părăsească conducerea Corului de Copii Radio.
În perioada următoare, Ion Vanica a dirijat coruri de amatori, precum Corul Cooperativei Tehno-Metalica – în 1958-1959, Corul Fabricii Dâmboviţa – în 1959, Ansamblul C.F.R. Giuleşti – în 1959-1960, Corul Uzinelor Tudor Vladimirescu şi Corul Ministerului Transporturilor – ambele în anul 1963.
Maestrul Ion Vanica va sta departe de corul care îi era atât de drag pentru o perioadă îndelungată, în care, de ansamblu s-a ocupat Elena Vicică, fostul dirijor secund al corului, alături de alţi dirijori primi – Theodor Carţiş şi Nicolae Vicleanu – faţă de care doamna Vicică avea alte percepţii, tocmai din dorinţa de a duce mai departe munca lui Ion Vanica, motiv pentru care, la scurt timp, a preluat conducerea unică a ansamblului.
Corul de Copii Radio condus de Elena Vicică îşi va continua activitatea de succes, susţinând concerte remarcabile şi participând la festivaluri şi turnee internaţionale: doua turnee la Weimar şi Eisenach – în anul 1959, în Cehoslovacia şi Ungaria – în 1966 şi în China – în anul 1967.
În perioada 1960 – 1968, Ion Vanica a fost dirijor al Corului bărbătesc al Ansamblului Doina al Armatei, care, sub conducerea sa, va deveni una din remarcabilele formaţii profesioniste ale ţării.
Între anii 1960 – 1964, a activat şi ca profesor la Liceul „Mihai Eminescu”, iar între anii 1960 – 1964, ca profesor la catedra de ansamblu coral, la Şcoala Medie de Muzică nr. 2 (azi Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu”).
În anul 1962, Viorel Cosma, director al Universităţii Populare de Muzică din Bucureşti, i-a solicitat dirijorului Ion Vanica să alcătuiască un cor mixt format din 120 de voci, la Ateneul Român, care avea menirea să susţină câte un concert în fiecare lună.
La 21 octombrie 1964, Ion Vanica a primit Medalia Jubiliară „A XX-a aniversare a Zilei Forţelor Armate ale R.P.R”.
În anul 1968, Ion Vanica a fost rechemat la Corul de Copii Radio, invitaţia fiind acceptată cu mare bucurie, din dragoste pentru micii interpreţi, în ciuda resentimentelor pe care le-a avut pentru autorităţile vremii. Ion Vanica şi Elena Vicică au dirijat concerte ca parteneri egali, stabilind împreună un program minuţios de repetiţii, care să permită abordarea unui repertoriu mai îndrăzneţ. Se lucrează intensiv la armonizarea vocilor, la detalii tehnice, la părţile solistice, iar şansa corului de a lucra cu pianista Martha Joja, un acompaniator de mare fineţe, avea să fie de un real sprijin în dezvoltarea abilităţilor ansamblului.
În acelaşi an, Corul de Copii Radio a susţinut un concert la Braşov, La Teatrul Dramatic, iar presa vremii semnala „perfecta armonie între compartimente, autoritatea şi competenţa dirijorului Ion Vanica, acurateţea părţii solistice susţinută de Marieta Bratu, precum şi concursul pianistei Martha Joja, care au imprimat spectacolului o ţinută artistică elevată”.
La 19 ianuarie 1969, Ion Vanica a dirijat un concert cu un amplu repertoriu de muzică românească, iar în anul 1970, Corul de Copii Radio a sărbătorit 25 de ani de la înfiinţare.
În acel an, în luna aprilie, corul a realizat un amplu turneu în Ungaria şi Danemarca. La Budapesta a fost invitat să participe la Festivalul Internaţional al Corurilor de Copii, organizat de Radioteleviziunea Ungară, ansamblul susţinând concerte şi la Siofok şi Kaposvar. În Danemarca, corul a întors vizita făcută de Corul Dasnnmarks Radio Pigekor în România, cu un an în urmă, formaţia din România realizând un turneu de şapte zile, cu concerte de mare succes la Frederikshavn, Holstebro Odense, Haslev şi Copenhaga.
În anul 1971, Corul de Copii Radio îşi reia concertele de la Ateneul Român, unul dintre cele mai interesante fiind cel susţinut la 5 decembrie 1971, când ansamblul condus de Ion Vanica şi Elena Vicică, acompaniat la pian de Ioana Thomasz, a susţinut un concert care a cuprins 24 de lucrări din muzica românească şi universală.
Tot în 1971, Corul de Copii Radio a participat la Festivalul Cântecului şi Tineretului de la Celje, Iugoslavia, urmat de concerte susţinute la Velenje, Rimske-Toplite şi Maribor, tot în ţara vecină. În anul 1972, cu ocazia aniversării Republicii, corul a participat la un spectacol grandios, dirijat de Iosif Conta, având în program lucrări de Chirescu, Mircea Chiriac şi Ion Vanica.
Tot în anul 1972, Ion Vanica a început activitatea de dirijor al Corului bărbătesc al Casei de Cultură a sectorului 6.
În anul 1973, Corul de Copii Radio a participat la Festivalul Coral Internaţional pentru Copii de la Bratislava, marcând un moment în care dirijorul Ion Vanica se bucura de o relativă libertate în alegerea repertoriului.
În acelaşi an, între 31 mai şi 2 iunie, ansamblul se afla din nou la Celje, la Festivalul Corurilor de Tineret, şi tot în acelaşi an, Ion Vanica obţinea Premiul I cu Corul bărbătesc Bucureşti al Casei de Cultură a Sectorului 6, la Concursul Naţional „Cântare Patriei”.
În anul 1974, corul realizează un turneu excepţional în Japonia, întins pe o perioadă de 45 de zile, cu 19 concerte şi câteva zeci de mii de spectatori, prestaţiile artistice fiind primite cu ovaţii nemaiântâlnite, însuşi dirijorul japonez Terukiyo Twai exclamând: „Este cel mai frumos cor de copii pe care l-am ascultat !”, iar presa niponă i-a denumit pe coriştii români „Îngerii din Carpaţi”. Mai mult, în aprilie 1975, familia Ceauşescu s-a aflat în vizită oficială în Japonia, iar premierul acestei ţări, Takeo Miki, avea să le declare, în Toastul său, că „Recent, Corul de Copii al Radiodifuziunii Române a întreprins un turneu în ţara noastră, prin intermediul căruia mulţi japonezi au făcut cunoştinţă cu frumuseţea muzicii româneşti”.
În anul 1975, corul a efectuat un turneu la Moscova, alături de formaţii corale ale Radioteleviziunilor din ţările socialiste. Cu acest prilej, copiii artişti din România au beneficiat şi de o tabără gratuită la Yalta.
În anul 1976, Corul de Copii Radio a participat la Festivalul Internaţional din Turcia, iar în luna septembrie a fost prezent pe scena prestigiosului Festival internaţional George Enescu. De asemenea, la 26 septembrie, Corul de copii participă la Zilele Muzicale Sătmărene, unde ansamblul condus de Ion Vanica şi Elena Viciă a prezentat un număr de 17 lucrări din muzica românească şi universală. Din păcate, în cadrul evenimentului, Ion Vanica suferă un accident vascular cerebral, chiar în timp ce dirija, cauzat se pare de suprasolicitarea nervoasă, iar medicii i-au recomandat încetarea totală a activităţii, la doar 59 de ani.
Au urmat ani de suferinţă teribilă, viaţa sa fiind curmată la 16 august 1981. Ion Vanica a lăsat în urma sa, drept moştenire pentru generaţiile ce au urmat, o zestre culturală absolut remarcabilă. El a reuşit să creeze, să dezvolte şi să impună Corul de Copii Radio pe plan naţional şi internaţional, pasiunea sa nemărginită pentru muzică fiind transmisă atâtor generaţii de copii, mulţi dintre ei deveniţi, în timp, personalităţi de înaltă ţinută artistică.
Impresionante au fost cuvintele muzicologului Grigore Constantinescu, la plecarea maestrului: „Se va vorbi întotdeauna despre acest Om care, cu peste trei decenii în urmă, pornise să-şi aleagă cele câteva glăscioare cu care să înjghebe un cor. Cea au învăţat mulţi de la el, generaţie de generaţie, aparţine acum legendei fiecăruia dintre copiii care duminică de duminică, veneau la Corul Radio, preferând să caute adevărul în muzică, în loc să-şi irosească timpul. Şcoala aceasta, fiecare dintre ei o poate povesti sau mai simplu, cu un suspin ce însoţeşte un nostalgic a fost odată…”
