Deputatul Dan Vîlceanu a fost nominalizat de Biroul Politic Naţional al PNL pentru funcţia de ministru de finanţe. El este susţinut de premierul Florin Cîţu, care ar urma să înainteze propunerea preşedintelui Klaus Iohannis, de care depinde ca Dan Vîlceanu să devină membru al guvernului. Se pare, însă că nu vor fi probleme, pentru că după şedinţa PNL s-a anunţat că noul ministru ar urma să depună jurământul în această după-amiază la Cotroceni. În BPN al PNL au fost 47 de voturi pentru şi unul împotrivă din partea preşedintelui PNL, Ludovic Orban. El a spus că votul său arată că răspunderea pentru această nominalizare aparţine numai premierului Florin Cîţu şi grupului său de susţinători. Este o desemnare, care prezintă riscuri, a mai declarat liderul PNL, nemulţumit că la şedinţa de miercuri nu au putut participa 31 dintre cei 79 de membri, din cauză că întâlnirea ar fi fost convocată pe repede înainte./lcoman/ilapadat
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 august)