Conform unor cercetări recente, somnul insuficient poate duce la probleme de sănătate, dar la fel se întâmplă şi cu somnul excesiv. Toate anomaliile legate de somn pot afecta modul în care funcţionează creierul.
Cercetările au inclus peste 40.000 de persoane din întreaga lume care au participat la un sondaj online şi la o serie de teste ale abilităţilor mentale, cum ar fi raţionamentul, memoria şi abilităţile verbale.
Potrivit rezultatelor preliminare, persoanele care dorm şapte până la opt ore pe noapte au avut rezultate mai bune decât cele care dorm mai mult sau mai puţin. Jumătate dintre participanţi au susţinut că de obicei dorm mai puţin de şase ore şi jumătate pe noapte.
Cercetătorii au făcut o serie de descoperiri surprinzătoare. Persoanele care dormeau mai puţin de patru ore păreau cu nouă ani mai în vârstă.
Gândirea şi capacitatea verbală sunt cele două abilităţi mentale grav afectate de anomaliile legate de somn, în timp ce pierderea memoriei este o schimbare care nu este afectată de durata somnului./ddaniela
(www.bnr.bg – 19 august)