În primăvara anului 1944, atacurile sovietice în Crimeea au devenit din ce în ce mai puternice. Dîndu-și seama că nu va rezista presiunii sovietice, Comandamentul Român a hotărât evacuarea pe calea mării a celor 60.000 militari aflați în zona Sevastopol. Această operațiune a fost executată de Marina Regală Română în două faze: prima între 12 aprilie și 5 mai și a doua între 6 și 13 mai 1944. La 11 mai 1944, din Constanța a plecat spre Crimeea ultimul convoi pentru a salva o parte din trupele române încercuite de sovietici. Soldatul Ștefan Buzoianu, rănit, a reușit cu greu să se urce pe un vas german, care participa la misiunea de evacuare a trupelor germane și române încercuite la Sevastopol. Pentru Ștefan Buzoianu urcarea pe vasul german a însemnat salvarea sa.
„Pe front am fost de pe 18 iunie 1942, până pe 9 mai 1944, când am fost rănit [în] încercuirea din Crimeea. (…) Încercuiți în Crimeea am fost șase luni, adică din 1943, până în 1944. După ce s-a întors frontul de la Stalingrad, rușii au trimis toate forțele [în Crimeea]. Legături cu populaţia erau strict [interzise], să n-avem combinații, să vorbim [cu ei]. Ăstea erau ordinele de la şefi… Am stat şi în cort, am stat şi în case cu ruşii… Am locuit cu ei… Pe 9 mai 1944, au atacat trupele ruse. Noi am ţinut frontul. Ei ne-au încercuit până la Marea Neagră, ne-au încercuit din spate. Aici am fost rănit. Am fost lovit de un glonţ în regiunea stângă, la splină. Glonțul s-a oprit în cămaşa plămânului. Când am fost rănit, brancardierii noştri m-au scos de pe poziţie și m-au dus până într-un loc [la Sevastopol], de unde să fiu transportat la un spital în ţară. Brancardierii m-au lăsat între nişte piloni de ancorat vase. Lângă un pilon din ăsta am stat de pe 9, până pe 11 [mai]. Şi acolo au venit nişte vase mici nemţeşti şi ne-au încărcat. Ei au luat mai mult pe ai lor, dar un ofiţer neamţ a venit şi m-a luat şi pe mine și am fost dus la un vas mare nemţesc. Cât vasul a stat la Sevastopol, rușii ne-au bombardat. În port, în timpul cât a venit vasul [german], a venit altul la 7 km ca să ducă [să evacueze] armata de aici. Când a început bombardamentul au fost lovite vasele mici. Pe un vas mic eram şi eu. Spre norocul meu, am fost duși pe vasul mare în faţă și, pe o scândură, am trecut pe vasul mare. Erau doi dulapi de 20 cm şi eu, fiind rănit, nu putem să mă ridic în picioare, așa că m-am târât, am urcat în genunchi până la vasul mare. Se spunea că au fost 800 [de soldați salvați] pe vas. Căpitanul vasului mare striga, după câte am înţeles eu, să nu mai primească pe nimeni.
Şi când am ajuns la vas, timonierul a scos cârligul, [a ridicat scândurile], dar eu mă apucasem de o ţeavă… și așa am reuşit să mă urc pe vas… Într-o încăpere mai erau opt români, pe care nu i-am cunoscut. Restul erau nemţi. […] Rușii au bombardat vasele cu care se retrăgea armata şi ne-au mitraliat. O sărăcie de glonţ de la o mitralieră a perforat o tablă de bord şi a început să intre apă. Şi ăia care erau jos strigau: „Intră apă!” Au înfundat [gaura de glonţ], era un neamţ care a ştiut să facă treaba asta și … din cauza asta am stat o noapte pe mare.
A doua zi a venit un remorcher românesc cu o bobină de cel puţin 200 m lungime şi am ajuns noaptea în Constanţa, pe data de 12 [mai 1944]. La Constanța am fost bine primiți, ne-au dus în nişte barăci şi ne-au pus pe nişte paie. Tocmai la miezul nopţii, după 4 zile de nemâncare şi de nesomn, ne-au adus un sfert de pâine şi o cană cu ceai. A doua zi a venit comisia [medicală] şi pe mine comisia a considerat că sunt rău [rănit] și m-au băgat într-un salon la Spitalul Militar în Constanţa. (…) În Spitalul Militar Constanța an stat două luni. Pe urmă mi-au dat 60 de zile concediu. Pentru că au constatat că nu mă puteam culca că mă înţepa glonţul din corp, m-au băgat într-o gardă pentru siguranţa în oraş, pe străzi. […] Aici am stat până s-a terminat războiul…”
[Interviu realizat de Silvia Iliescu, 2020]
