Spitalele din ţară au început pregătirile pentru valul patru al pandemiei, pe fondul creşterii semnificative de la o zi la alta a numărului de cazuri noi, inclusiv a cazurilor mai grave care necesită internare. În judeţul Timiş, practic unităţile medicale COVID sau suport COVID ar urma să revină la măsurile şi la numărul de paturi pe care le-au avut în perioada valului trei, explică adjunctul Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică, Fira Mladinescu:
Fira Mladinescu: Fiecare unitate sanitară și-a întocmit un plan de revenire la numărul de paturi în caz de recrudescenţă a numărului de cazuri de boală, iar noi, Direcţia de Sănătate Publică Timiş, avem obligaţia să avizăm în maximum 48 de ore aceste solicitări din partea spitalelor.
Realizator: Iar, dacă presiunea pe secţiile ATI din judeţ va fi din nou prea mare, ar urma să fie reactivat şi Spitalul Militar de Campanie de la Timişoara. Ieri, la nivel naţional, au fost raportate aproape 600 de cazuri noi de COVID-19; cele mai multe au fost diagnosticate la grupa de vârstă 30-39 de ani. De altfel, graficul prezentat pe platforma oficială datelazi.ro indică o tendinţă de creştere a numărului de infectări la tineri./cpodea/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 august