Ministrul bulgar de externe, Svetlan Stoev, a discutat despre ultimele evoluţii din Afganistan în cadrul unei reuniuni extraordinare desfăşurată în format videoconferinţă a şefilor diplomaţiilor din statele membre NATO.
Stoev a mulţumit aliaţilor, care asigură în această situaţie dificilă buna funcţionare a aeroportului din Kabul şi părăsirea Afganistanului în condiţii de siguranţă de către cetăţenii ţărilor aliate şi partenere, precum şi afganii care au cooperat cu forţele internaţionale.
Ministrul Stoev şi-a informat colegii despre decizia ca Bulgaria să primească până la 70 de cetăţeni afgani şi a subliniat necesitatea unei evaluări detaliate a evoluţiilor din Afganistan şi posibilelor implicaţii asupra securităţii, inclusiv o creştere a ameninţării teroriste şi migraţiei ilegale.
În timpul întâlnirii, aliaţii au susţinut în mod unanim că poporul din Afganistan merită o viaţă demnă într-un stat sigur şi stabil, bazându-se pe ceea ce s-a realizat în sferele politice, sociale şi economice din ultimele două decenii.
De asemenea, a fost lansat un apel de formare a unui guvern unit şi reprezentativ, cu participarea femeilor şi grupurilor minoritare, care să îndeplinească angajamentele internaţionale ale Afganistanului, să respecte drepturile omului şi statul de drept şi să garanteze faptul că Afganistanul nu va mai deveni niciodată un paradis terorist. Aliaţii şi-au reafirmat hotărârea de a continua lupta împotriva terorismului./ddaniela/aionescu
www.dariknews.bg – 21 august