Talibanii pretind că fac progrese în demersul de formare a unui guvern

Talibanii au anunțat că fac progrese în demersul de a forma un guvern în Afganistan, după preluarea capitalei Kabul, la sfârșitul săptămânii trecute. Cofondatorul și liderul aripii politice a talibanilor, mullahul Abdul Ghani Baradar, se află la Kabul pentru discuții. Talibanii au promis un guvern curpinzător pentru Afganistan însă există mulți sceptici față de acest anunț. Corespondentul BBC transmite că, în timpul celor cinci ani de regim al talibanilor, caracterizat de o justiție brutală și de acte represive la adresa femeilor, Baradar a îndeplinit mai multe roluri. Alungat în exil, în 2001, alături de restul talibanilor, a fost arestat în Karachi unde a stat opt ani într-o închisoare pakistaneză. În urmă cu trei ani, SUA au cerut eliberarea acestuia pentru a putea să se afle în fruntea echipei de negociatori a talibanilor la discuțiile de pace din capitala qatareză, Doha. Anul trecut s-a semnat un acord prin care talibanii au promis să facă parte dintr-un guvern cuprinzător și să nu găzduiască baze ale grupării teroriste Al-Qaida, așa cum au făcut ultima oară când au fost la putere în Afganistan. Întrebarea aflată pe buzele tuturor este dacă talibanii au devenit, acum, o grupare mai modernă și mai tolerantă, așa cum pretind./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 august)