„În timpul operaţiunilor de evacuare din Afganistan, Ungaria se comportă sută la sută ca un partener loial şi de încredere şi, prin urmare, aşteaptă acelaşi lucru şi din partea aliaţilor săi, ceea ce nu este în totdeauna aşa„, a declarat ministrul ungar de externe, potrivit unui comunicat dat publicităţii luni, la Budapesta, de Ministerul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior. Răspunzând la o întrebare adresată în cadrul unei conferinţe de presă, Péter Szijjártó a confirmat că noaptea trecută a aterizat la Budapesta primul avion – care a participat în operaţiunea de salvare din Kabul – cu 173 de persoane la bord, din care o parte semnificativă a fost transportată la cererea Statelor Unite şi a Austriei. În schimbul acestei operaţiuni Guvernul ungar se aşteaptă ca aliaţii, inclusiv soldaţii americani care supraveghează aeroportul Kabul, să nu împiedice intrarea persoanelor în zona aeroportului – aşa cum s-a întâmplat în ultima perioadă – de unde urmează să fie transportate de Ungaria, a mai afirmat şeful diplomaţiei ungare, care a adăugat că argumentul, potrivit căruia intrarea în aeroportul de la Kabul a fost împiedicată din cauza supraaglomerării, este inacceptabil. El a mai menţionat că există soldaţi unguri pe teren care ajută la identificarea persoanelor respective. Pe lângă cetăţenii ungari care urmează să fie evacuaţi, mai sunt sute de localnici care au ajutat personal contingentul militar ungar în ultimii ani. „Desigur, trebuie să-i tratăm ca pe camarazii noştri. Este vorba exclusiv despre oamenii şi familiile acestora identificate de Ministerul Apărării, care au colaborat cu militarii ungari„, a mai subliniat Péter Szijjártó./rganciu/avladucu
MTI – 23 august