România susține aspirațiile Ucrainei, de a deveni membru al comunității europene și euroatlantice – a declarat premierul Florin Cîţu, în timpul intervenţiei sale la summitul Platformei Crimeea, desfăşurat, luni, la Kiev. „România consideră că, atunci când vor fi îndeplinite toate condițiile, Ucraina va deveni membru demn al familiei europene comune. Acest lucru necesită, cu siguranță, un sprijin larg din partea societăţii şi voință politică. Fac apel la conducerea ucraineană să implementeze reformele necesare pentru a atinge prosperitatea și dezvoltarea” – a mai subliniat Ciţu, citat de Evropeiska Pravda. Potrivit premierului român, summitul Platformei Crimeea arată cât de grave amenințări există în regiunea Mării Negre. „România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaștere a anexării ilegale a Crimeii. Înțelegem provocările și amenințările din regiunea Mării Negre, iar acest summit confirmă gravitatea acestor amenințări. Prin urmare, trebuie să căutăm împreună soluții eficiente. Acest forum ne va permite să ne consolidăm cooperarea” – a adăugat Florin Cîţu./sdan/sdm2
(www.eurointegration.com.ua – 24 august)