Restricţii în două localităţi din judeţele Cluj şi Dâmboviţa, în urma creşterii incidenţei cazurilor de COVID-19

Comuna Mărgău din Cluj a trecut astăzi de pragul de 12 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis impunerea unor restricții. Astfel, de mâine de la ora 20:00 până la 5:00 dimineața, este interzisă circulația persoanelor în afara locuinței, iar operatorii economici din domeniul comerțului și al prestărilor de servicii își pot desfășura activitatea până la ora 18:00, cu excepția farmaciilor și a benzinăriilor. În județul Dâmbovița, incidența cazurilor de COVID-19 a trecut de 4 la mia de locuitori în comuna Morteni, iar masca devine obligatorie pe stradă în stațiile de autobuz și la locul de muncă./dstanesc
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 25 august)