Afganistanul rămâne pe prima pagină a ziarelor străine pe măsură ce evenimentele se accelerează, iar situația din această țară se agravează, cu consecințe pe plan internațional, deocamdată, nebănuite.
O veste de primă importanță este cea legată de întâlnirea pe care șeful serviciului american de spionaj, celebra CIA, a avut-o cu liderul ‚de facto’ al talibanilor, Abdul Ghani Baradar. Potrivit ziarului american The Washington Post, întâlnirea ar fi avut loc luni, dar amănuntele, deși puține, au apărut abia marți. Ziarul american afirmă că „președintele Biden l-a însărcinat pe directorul CIA, William Burns, un veteran al diplomației și totodată cel mai titrat diplomat al său, în contextul dificilelor eforturi depuse în vederea evacuării persoanelor aflate pe aeroportul internațional din Kabul”. Potrivit aceluiași ziar, “CIA a refuzat să comenteze întâlnirea cu talibanii, dar se pare că discuțiile au vizat apropiatul termen-limită de pe 31 august vizand retragerea armatei americane și marcând totodată încheierea transporturilor aeriene legate de evacuarea cetățenilor americani și a aliaților afgani”. Dar tot marți, purtătorul de cuvânt al talibanilor a fost cât se poate de clar. Ziarul The New York Post afirmă că „talibanii vor ca toate forțele străine să părăsească Afganistanul până pe 31 august și nu s-a căzut de acord asupra prelungirii acestui termen-limită”. Același cotidian îl citează pe „purtătorul de cuvânt al militanților, Zabihullah Mujahid, care ar fi reiterat această condiție în decursul unei conferințe de presă organizate ieri”.
Cotidianul britanic The Guardian relatează că, ieri (marți) dimineață, „președintele american Joe Biden a participat la o videoconferință cu lideri din țările membre ale Grupului celor Șapte State Industrializate (G7)” și că „reuniunea a început cu aproximativ un sfert de oră mai târziu de ora anunțată”. The Guardian subliniază că „Angela Merkel, cancelarul Germaniei, a calificat retragerea din Afganistan drept ‚amară’, iar premierul britanic Boris Johnson a pledat pentru prelungirea termenului-limită al retragerii din această țară”.
Afganistanul rămâne prezent și în paginile ziarului francez Le Monde. Amintind declarațiile de duminică al premierului sloven Janez Jansa, potrivit cărora „Uniunea Europeană nu va deschide niciun culoar destinat refugiaților din Afganistan”, Le Monde subliniază că „premierul britanic Boris Johnson s-a angajat să primească în țara sa 20000 de refugiați afgani, iar Canada și-a luat și ea un angajament similar”.
Ziarul italian Corriere della Sera oferă și alte vești legate de situația din Afganistan. Cotidianul italian comentează conferința de presă a purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, iar cuvintele acestuia nu sunt deloc încurajatoare: „Nu vom prelungi termenul-limită vizând retragerea trupelor americane și ale NATO”, a declarat purtătorul de cuvânt, citat de ziar. „Nu vom mai permite cetățenilor afgani să ajungă la aeroport. Oamenii vor trebui să se întoarcă acasă. Le-am cerut americanilor să nu-i încurajeze pe afgani să plece”, a subliniat el.
Dar tragedia Afganistanului nu reușește totuși să eclipseze criza provocată de pandemia noului coronavirus. În acest sens, fiecare țară adoptă măsurile pe care le crede de cuviință. De exemplu, Grecia a anunțat că testarea persoanelor nevaccinate nu se va mai face gratuit. Ziarul elen Kathimerini anunță că, „marți, Grecia a înregistrat 4.608 de noi cazuri de coronavirus, acestă cifră fiind cea mai mare înregistrată de la declanșarea pandemiei”. Același ziar relatează că, „potrivit unei declarații a ministrului sănătății, Vassilis Kikilias, persoanele nevaccinate nu vor mai fi testate gratuit, această regulă fiind valabilă și pentru angajații din sectorul sanitar”.
Pe aceeași temă, iată și un citat din ziarul portughez Diario de Noticias, care, cu siguranță, nu anunță nimic bun: „Un studiu realizat de Institutul Național de Sănătate Dr. Ricardo Jorge sugerează că vaccinurile de tip Pfizer și Moderna sunt mai puțin eficiente în prevenirea infecției cu varianta Delta a coronavirusului. Potrivit aceluiași studiu, probabilitatea infecției cu Delta este semnificativ mai mare la persoanele vaccinate”. Singura încurajare ar fi aceea că, potrivit aceluiași ziar, „rezultatele cercetării nu au fost încă evaluate”.
Alexandru Danga, Agenția de presă RADOR