Sub rezerva posibilelor anulări din cauza coronavirusului
EVENIMENTE INTERNE
– Camera Deputaților
* Şedinţa Biroului Permanent – ora 11:00, online
– Partide
* Comitetul Politic al USR PLUS se reuneşte pentru prezentarea candidaturilor la preşedinţia formaţiunii şi pentru componenţa Biroului Naţional – ora 10:00, la Teatrul Naţional Bucureşti
- ora 14:30 – Conferinţă de presă – în faţa Teatrului Naţional
* Jud. Constanța: Deschiderea Universităţii Europene de vară „Milităm pentru o Românie Europeană”, organizată de PES activists România şi Partidul Social Democrat, în staţiunea Cap Aurora – ora 11:00, la Hotel Mera Onix
– Culte, Biserică
* Sibiu: De la ora 16:00, Părintele profesor Constantin Necula va susţine conferinţa „Cum ne restaurăm sufletul după vremuri grele – scurt exerciţiu de admiraţie a lui Dumnezeu”, cu interpretarea unei Pricesne de Ozana Barabancea, în deschiderea evenimentului. Publicul va putea urmări evenimentul la Catedrala Mitropolitană Sibiu, în cadrul Seriei de Conferinţe speciale ale celei de-a XXVIII-a ediţii a FITS (20 – 29 aug.)
* Republica Moldova: Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, Consulatul General al României la Bălți, Direcția Educație, Cultură și Turism Dondușeni și Parohia Ortodoxă Română „Acoperământul Maicii Domnului”, organizează la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni, prima ediție a Festivalului „Ia românească în fiecare casă”. Evenimentul va avea loc în aer liber la biserica „Acoperământul Maicii Domnului” din orașul Dondușeni, Str. 31 august nr. 115/1, începând cu ora 16:00. În cadrul Festivalului, Angela Olaru, renumit etnograf din Iași, va vorbi despre ia românească, istoricul și semnificaţiile acesteia. Tot în cadrul Festivalului vor evolua Mihai Ciobanu, artist al poporului, Ansamblul de copii „Mugurașii” de la liceul teoretic „Alexei Mateevici” din oraș, Andreea Tican din București și alții
– Social
* Timișoara: Blood Network, cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, ajunge, în zilele de 28 și 29 august, în oraş. Caravana mobilă organizată de UNTOLD, Kaufland România şi Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timişoara va fi amplasată în parcarea din faţa Facultăţii de Electrotehnică şi Electroenergetică a Universităţii Politehnica Timişoara, de pe Bd. Vasile Pârvan, nr. 2. În cele două zile, caravana va fi deschisă în intervalul orar 8:00 – 14:00, iar donatorii pot merge direct cu cartea de identitate în original, fără programare
– Economic
* Are loc evenimentul de inaugurare a noului magazin Xiaomi Store din România, amplasat în centrul comercial Sun Plaza, Calea Văcărești nr. 391 din București, la etajul 1. Deschiderea pentru publicul larg este programată începând cu ora 11:00, în această zi urmând să existe oferte speciale și cadouri pentru cei care aleg să viziteze magazinul
– Istorie
* Carei: Asociația Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, filiala Carei, organizează o ceremonie de comemorare a victimelor acestui dictat. Colaboratorii din acest an sunt: Asociația județeană a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, Direcția de Cultură Carei, Asociațiunea ASTRA, Grai Străbun, Asociația cadrelor militare în rezervă Satu Mare, Asociația Națională a cavalerilor de CLIO (28 – 29 aug.). Programul evenimentului:
- Manifestările vor începe, astăzi, cu un simpozion și o lansare de carte, de la ora 18:00, la Castelul din Carei, în sala de conferințe. Istoricul col(r) Constantin Moșincat va lansa volumul „Pași pe caldarâm. De la Pace la Dictat”. Vor avea loc luări de cuvânt privind consecințele intrării în vigoare a Dictatului de la Viena în județul Satu Mare și nu numai
- Duminică, 29 august, de la ora 12:00, după slujba de la biserica Sf. Apostol Andrei, sunt așteptați să fie prezenți toți cei care vor să spună o rugăciune și să țină un moment de reculegere în memoria celor care au avut de suferit în urma ocupației hortyste. Se vor alătura grupurile folclorice din satele de refugiați de pe granița de nord-vest, puținii supraviețuitori, urmașii foștilor refugiați și expulzați, colaboratori și invitați, români iubitori de neam și țară
– Cultură
* Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” se va desfășura în perioada 28 august – 26 septembrie și va aduce la București cele mai importante orchestre și cei mai valoroși muzicieni ai momentului. Organizatorii dedică această ediție aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român. Peste 3500 de artiști străini și români vor participa la Festival, în condițiile în care evenimentul va avea o durată record de 4 săptămâni. Evenimentul se va desfășura cu stricta respectare a regulilor sanitare. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii: Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfășurate la Sala Palatului), Concerte și Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza), Muzica Secolului XXI (la Sala Radio) și Enescu și Contemporanii (concerte de dimineață, la Sala Auditorium). Pe lângă concertele în sală, Festivalul Enescu 2021 va oferi acces la concertele sale și în varianta online, pentru publicul din întreaga lume, în sistem pay-per-view, fiind pentru prima oară când Festivalul recurge la acest sistem. Eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: Primăria București, TVR și Radio România. Din programul zilei:
- ora 19:30 – Orchestra Filarmonicii George Enescu, Paavo Järvi – dirijor, Hilary Hahn – vioară, Sarah Nemțanu – concertmaestru – la Sala Palatului, în cadrul Secțiunii Mari orchestre ale lumii
- 28 august – 26 septembrie – Film în 7 episoade dedicat Festivalului Internațional George Enescu 2021 – TVR; Constantin Silvestri – Avant-Gardist, Master Improviser, Homme Passionné. Produs în Marea Britanie de Anda Anastasescu și Nicolas Gaster
- 28 august – 4 septembrie – Mirrors Of Brâncuși – Expoziție Interactivă – ora 22:00
* În perioada 26 – 29 august, Centrul expozițional Romexpo va găzdui East European Comic Con 2021. În zilele de 28 și 29 august, evenimentul va avea ca invitaţi actori din cele mai populare seriale şi filme de la Hollywood. John Romero, una dintre legendele jocurilor video, vine pentru prima dată la Comic Con Summer Limited Edition, pe 28 şi 29 august, acesta alăturându-se celor 4 actori invitaţi: Anna Shaffer (Triss Merigold din The Witcher) se alătură lui Eugene Simon (Lancel Lannister din Game of Thrones) Michael Malarkey (Lorenzo St.John din The Vampire Diaries) şi lui Ed Westwick (Chuck Bass din fenomenul Gossip Girl). Evenimentele se vor desfășura în intervalele orare sunt 9:30 – 14:30 şi 16:00 – 21:00
- Actriţa de origine spaniolă, Itziar Ituno, interpreta lui Raquel Murillo (Inspector/Lisbon), unul dintre personajele cu cea mai spectaculoasă evoluţie din serialul-fenomen „La Casa de Papel”, vine pentru prima data în România la Comic Con (Summer Limited Edition) 2021. Itziar Ituno va fi prezentă la eveniment pe 28-29 August, sâmbătă (dupa-masă) la a doua sesiune şi duminică dimineaţă la prima sesiune
* Teatrul „Stela Popescu” invită copiii şi părinţii, în Amfiteatrul în aer liber din Palatul Naţional al Copiilor, la spectacolul „Lampio şi grăuntele de lumină”, de Victoria Pătraşcu, regia Tony Adam – ora 10:00. Îşi dă concursul corpul de balet al teatrului Stela Popescu, coordonat pentru acest proiect de cunoscutul coregraf, Ioana Macarie
* Evenimente cu public organizate de Muzeul Național al Literaturii Române:
- ora 11:00 – Calea Victoriei nr. 110 – Străzi deschise – Expoziţie „Nichita Stănescu, frumos ca umbra unei idei”. Cele 12 panouri reprezintă o incursiune în viaţa şi opera poetului necuvintelor, Nichita Stănescu. Născut în 31 martie 1933, Nichita Stănescu este considerat, atât de critica literară, cât şi de publicul larg, drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o numea „dumnezeiesc de frumoasă”
- ora 11:00 – ProVERBial la Atelierele Thomasinei – atelier de educaţie muzeală pentru copii; Spaţii interactive – şotronul cuvintelor, atelier DADA, geometrii poetice și Muzeobuz – prezentarea site-ului, a platformei multimedia culturaindirect.ro, a aplicaţiei MNLR, a audioghidurilor. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Ambasada Republicii Moldova în România, în parteneriat cu CNC Moldova şi Muzeul Naţional al Țăranului Român, organizează, în perioada 27 – 29 august, Zilele Filmului din Republica Moldova la București. Evenimentul marchează împlinirea a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova şi tot atâția ani de relaţii diplomatice dintre cele două state, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independența Republicii Moldova, în anul 1991. Zilele Filmului din Republica Moldova la București prezintă cinefililor filme moldovenești realizate în ultimele două decenii. O parte dintre aceste filme nu au mai fost proiectate în cinematografele din România. Filmele prezentare la Cinema Muzeul Țăranului, cu această ocazie, sunt rodul creației noilor generații de cineaști din Republica Moldova, care au găsit o voce identitară distinctă în cinematografia europeană. Din programul zilei:
- De la ora 15:00, profesioniştii români din cinematografie sunt invitaţi, alături de cineaşti moldoveni, la o întâlnire de industrie care are ca scop identificarea unor colaborări între România şi Republica Moldova. Cu această ocazie, la proiecţii vor fi prezenţi, pentru discuţii cu publicul: Maxim Chisnicean (regizor „Memoria”), Pavel Brăila (regizor „Shoes for Europe”), Oleg Condrea (artist de decupaj și animator de personaje a filmului „Of”, regizat de Vlad Bogarin), Mihail Rezuneț (regizor „Mamu”), Ronin Terente (actorul principal, compozitorul și co-scenaristul „Today artist, tonight taxist”, regizat de Dumitru Grosei), Lev Voloșin (echipa de producție filmele „Aripi” și seria „Dji. Death”, regizor Dmitri Voloşin), Valeriu Andriuță (regizor filme: „Eu sunt Dorin”, „Salix Caprea”, „Chers Amis”), Igor Cobileanski (regizor film „Colecția de arome”), Ana-Felicia Scutelnicu (regizor film „Anișoara”) şi Valentina Iusuphodjaev (Directorul Centrului Național al Cinematografiei din Republica Moldova)
- ora 17:30 – Goodbye, Olegovici!, regie: Eugeniu Popovici
- ora 20:00 – Așteptați răspunsul operatorului / Please hold the line, regie: Pavel Cuzuioc
* Weekend Sessions continuă la Grădina Botanică a Universității din București cu picnicuri și conexiuni culturale, alături de 50 de artiști independenți. Timp de 4 weekenduri, Weekend Sessions la Grădina Botanică prezintă artiști independenți și reunește antreprenori locali din platforma roditorfoodmarket.ro în cadrul unui program de sesiuni acustice de muzică clasică, jazz, alternative&indie, dar și sesiuni de poezie și proiecții de film într-unul dintre cele mai frumoase spații verzi din București. Weekend Sessions la Grădina Botanică a Universității București continuă în intervalele 28-29 august, 4-5 septembrie, 11-12 septembrie,18-19 septembrie, cu program între orele 16:00 – 21:00
* Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti organizează ultima ediţie a proiectului Biblioteca la firul ierbii, de la ora 17:30. Alături de parteneri, Centrul Cultural European al Sectorului 6 şi Asociaţia Basar, organizatorii vor fi prezenţi în parcul Crângaşi cu o nouă serie de activităţi atractive şi educative destinate copiilor. Ateliere de creaţie şi lectură, Teatrul de Păpuşi ‘Licurici’, concursuri şi jocuri vor fi realizate de bibliotecarii BMB, tocmai pentru a antrena capacităţile cognitive ale celor mici, cultivându-le totodată sentimentele de curiozitate şi competitivitate
* Casa Artelor „Dinu Lipatti” organizează cea de-a IV-a Ediție a Evenimentului „Zilele Limbii Române. Omagiu lui Vasile Alecsandri – 200 de ani de la naștere”, în zilele de 28 și 29 august, în Salonul de Muzică și în Curtea cu balansoare. Ziua Limbii Române este marcată anual la data de 31 august, începând cu anul 2013 și celebrează una dintre cele mai mari comori ale Culturii noastre – Limba română. Cea de-a IV-a Ediție a Evenimentului organizat de Casa Artelor Dinu Lipatti este un Omagiu adus poetului, dramaturgului, folcloristului, omului politic, ministrului și diplomatului Vasile Alecsandri, la împlinirea a 200 de ani de la naștere. Născut la 21 iulie 1821 la Bacău, Vasile Alecsandri este considerat un creator al teatrului românesc, al literaturii dramatice și personalitate marcantă a României. Pe parcursul celor două zile de eveniment publicul este invitat să se bucure de Expoziția în aer liber „Vasile Alecsandri – 200 de ani de la naștere”, precum și de Expoziția permanentă – „Dinu Lipatti – viața și opera”. În intervalul 19:00 – 20:00, publicul va asculta Înregistrări celebre din muzica clasică românească. Din program:
- De la 20:00, în Salonul de Muzică al Casei Lipatti, va avea loc Recitalul Extraordinar intitulat „Canțonete Comice” pe texte de Vasile Alecsandri susținut de binecunoscutul actor Marius Bodochi, care va fi acompaniat de actorul Emilian Mârnea. În Program au fost incluse canțonetele comice semnate de Vasile Alecsandri – „Ion Păpușarul”, „Kera Nastasia”, „Gură-Cască, om politic”, „Clevetici, ultra-demagogul”
- Începând cu ora 21:30, în Curtea cu balansoare a Casei Lipatti, va fi proiectat filmul „Cucoana Chirița” (1986), o ecranizare după piesa cu același nume scrisă de Vasile Alecsandri. Regia filmului aparține lui Mircea Drăgan, iar scenariul este semnat de Draga Olteanu Matei. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Draga Olteanu-Matei, Dem Rădulescu şi Ileana Stana Ionescu. Printre partenerii media: Radio Bucureşti FM
* De la ora 20:00, în Grădina cu Filme au loc concertele Nuanțe și The Different Class, trupe care au fost selectate în cadrul Open call-ului New Band in Town @ Grădina cu Filme – Cinema & More de către juriul format din Cristian Busuioc, Marius Chivu, Vlad Conovaru
* În perioada 24 – 29 august, Muzeul Municipiului București prezintă vizionarea a șase filme ale renumitului regizor şi scenarist spaniol Luis García Berlanga, de la a cărui naștere s-au împlinit anul acesta 100 de ani (12 iun. 1921). Evenimentul este organizat de Ambasada Spaniei la Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, iar proiecțiile de film au loc în aer liber, în grădina Casei Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151). Filmele dispun de subtitrare în limba română. Accesul este gratuit, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea normelor de protecţie şi distanţare socială, pe baza unei rezervări la adresa de e-mail relatii.publice@muzeulbucurestiului.ro. Din program:
- ora 20:30 – Patrimonio Nacional (1981)
* Alba Iulia: În perioada 27 – 29 august, se desfășoară a opta ediție a Festivalului Roman Apulum: Fondarea”. Vor fi parade cu „daci” și „romani”, lupte cu gladiatori, tabere antice, târg de sclavi, pentatlon dacic, dansuri antice, paradă cu torțe. Festivalul de reenactment istoric revine la Alba Iulia, după un an de pauză din cauza pandemiei de COVID. Timp de trei zile, Apulumul antic va fi readus la viață, iar publicul se va putea bucura de momente unice, asistând la adevărate lecții de istorie vie. Participă trupe de reenactori Alba Iulia, Constanța, Pitești, Sibiu, Baia Mare, Cluj-Napoca, dar și din Bulgaria și Croația. Din program:
- ora 11:00 – Ceremonia oficială de deschidere a festivalului – Esplanada Catedralei Romano-Catolice – Fondarea orașului Apulum
- ora 11:20 – Parada războinicilor romani și daci – Esplanada Catedralei Romano-Catolice și Strada Mihai Viteazul
- ora 11:30 – Tabăra antică – ateliere militare și meșteșugărești (Prelucrare os, Prelucrare lemn, Olărit, Monetărie, Signacula, Jocuri romane, Mozaic, Pictură, Plante dacice, Machete, Scriptoria, Inscripții în piatră, Fierărie, Metaloplastie, Antrenamente soldați, Antrenamente gladiatori; Tir cu arcul) – Platou strada Militari – tabăra romană, Curtea Palatului copiilor – tabăra dacilor și aliaților lor
- ora 12:00 – Tur ghidat al principalelor obiective romane ale castrului Apulum – pornire de la Muzeul Principia
- orav 16:30 – Prezentări și demonstrații militare ale trupelor participante: Vivat Tomis (Constanța); Historia Renascita (Pitești); Veteres Milites (Sibiu); Omnis Barbaria (Baia Mare); Terra Dacica Aeterna (Cluj Napoca); Legio I Italica (Svishtov, Bulgaria); DioklecijanovaLegia (Split, Croația); Garda Apulum (Alba Iulia) – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
- ora 20:30 – Lupte de gladiatori – Ludus Ursus și Ludus Apulensis – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
- ora 21:00 – Dansuri antice – Magna Nemesis, Eurythmia și Nimfele Daciei – Esplanada Catedralei Romano-Catolice
- ora 21:45 – Parada cu torțe – Str. Mihai Viteazul
* Brașov: Radio România organizează, în perioada 25 – 29 august, cea de a III-a ediţie a Târgului de Carte Gaudeamus Brașov, eveniment care va avea loc în Piața Sfatului. Târgul va putea fi vizitat de miercuri până duminică, în intervalele orare 9:00 – 14:00 și 16:00 – 21:00. Pasionații evenimentelor culturale se vor putea delecta cu un adevărat maraton de lansări de volume recent publicate: peste 30 de titluri vor fi prezentate în următoarele zile, în cadrul câtorva întâlniri cu scriitori și editori din întreaga țară. Partener media: Agenția de Presă RADOR. Din program:
- ora 16:00 – Radio România Brașov, Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Brașov și Editura Pastel – Întâlnire comemorativă „În memoriam Ion Popescu Topolog” Invitați: Adrian Lesenciuc – președintele Uniunii Scriitorilor – Filiala Brașov, Elena Vieru, președintele de onoare al Târgului Gaudeamus Radio România, reprezentant delegat al Editurii Pastel și Silvana Șerban, realizator Radio România Brașov FM
- ora 17:00 – Lansare de carte Editura Spandugino | Scrieri 1 – Puterea schismei. Turn înclinat. Autor Teodor Baconschi. Invitați: Cezar Boghici, Ciprian Pătrășconiu (moderator)
- ora 18:00 – Lansare de carte Editura Spandugino | Linia de contur 2, autor Daniel Cristea-Enache, invitați: Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Lesenciuc, Cristian Pătrășconiu (moderator)
- ora 19:00 – Lansare de carte – Editura Eikon – Poezia lui Eminescu, de I. Negoițescu, ediție nouă îngrijită de Dan Damaschin și Ioan Milea; Testamentul Mare – Le Grand Testament, de Francois Villon. Traducere, prefață, note și comentarii de Dan Dănilă; Elegii pozitive, de Dan Dănilă; Mireasa mecanica, de Mihail Soare; Für Elise, de Ada D’Albon; Paiațe, măști, grimase, găști, Jurnal – volumul al IV-lea (2005–2009), de Candid Stoica; De la Ceaușescu la Fidel, de Radu Polizu; Fetele pădurii, de Cristina Struțeanu; Politică și canon literar, de Adrian Dinu Rachieru; Mihail Sebastian: Teatrul și interogațiile eticii, de Tiberius Vasiniuc;. Recitări în Piața publica, de Dan David, prefață de Mihail Soare; În temniță cu Iisus Hristos, de Vasile Vasilache, ediție îngrijită de Marius Vasileanu; Oglida pentru spaimele lumii, de Mihaela Grădinariu; Scrisori pentru Saraswati, de Dan Cristian Iordache; Ferestre, de Magdalena Hărăbor; Timpul tău curge prin mine, de Camelia Șuiu. Invitați: Cristina Struțeanu, Camelia Șuiu, Mihail Soare, Christian Crăciun, Moderator: Valentin Ajder
* Brașov: La Biserica Neagră, are loc ultimul eveniment al lunii august din seria concertelor Organ Nights. Concertul de orgă va începe la ora 18:00, protagonistul acestei săptămâni fiind Paul Cristian, care din anul 2004 este organistul bisericii Sf. Bartolomeu din Brașov
* Brașov: Prima ediție a evenimentului Braşov Folk Festival, organizat de Asociaţia Promusic Events – ora 19:00, la Bastionul Ţesătorilor (28 – 29 aug.)
* Brașov: De la ora 19:00, în Piața Sf. Ioan din Brașov, Opera Brașov prezintă un concert extraordinar, intitulat „Femeia, eterna poveste”. Evenimentul a avut premiera pe 7 martie, anul acesta, însă, în condițiile pandemiei, a fost transmis online. Artiștii Operei Brașov au pregătit un program special, din care nu vor lipsi canțonete: „Mamma”, „Granada”, „Caruso”, melodii din repertoriul internațional: „Shallow”, „When I Fall in Love”, „Besame mucho”, muzică românească de odinioară: „Of, inimioară”, „Zaraza”, dar și șlagăre: „Tu ești primăvara mea”, „Dorul”, „Oameni”. Nu vor lipsi surprizele muzicale. Vor evolua soliștii: Anda Pop, Alexandru Aghenie, Liviu Iftene, Nicoleta Chirilă, Mihai Irimia, Carmen Topciu, Marian Rește, Lorand Cristian, Alina Ichim, Bogdan Mirică. Orchestra Operei Brașov va fi condusă de compozitorul și dirijorul Andrei Tudor, deja un colaborator consacrat al Operei Brașov. Tot lui îi aparțin și aranjamentele pieselor prezentate în concert. Prezentarea spectacolului va fi făcută de Lorand Cristian. Coordonator spectacol: Anda Pop. Scenografia: Rodica Garștea. Regie scenă: Marilena Aldea
* Cluj-Napoca: Sub sloganul „Opera așa cum nu ai mai văzut-o vreodată!”, Opera Națională Română din Cluj-Napoca prezintă, de la ora 20:30, în Piața Unirii din Cluj Napoca, în contextul proiectului Opera Aperta, Gala Ruxandra Donose 30. Evenimentul, o încununare a 30 de ani de activitate artistică pentru îndrăgita mezzo-soprană, se va desfășura sub conducerea maestrului David Crescenzi, deschizând seria evenimentelor desfășurate în Piața Unirii
* Oradea: În perioada 27 – 31 august, are loc European Music Open 2021, ce aduce 4 zile de festival cu 4 evenimente de excepție. În 2021, pentru prima oară de la înființare, European Music Open oferă publicului orădean, întâlnirea cu excelențe ale tinerei generații de muzicieni, prezența unor artiști români cu un parcurs internațional impresionant precum și promovarea tinerilor artiști reprezintând emblema acestei ediții. Piața Unirii din centrul istoric al orașului, va deveni scena celor patru seri extraordinare de muzică pe care European Music Open le propune publicului. Programul zilei:
- ora 21:00, la Teatrul Regina Maria – De la baroc…la rock – Concert Violoncellissimo – Conducerea muzicală maestrul Marin Cazacu
* Piatra-Neamț: Filmul „Neidentificat”, cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Bogdan Apetri, o co-producţie România-Cehia-Letonia şi distribuit de Transilvania Film va rula astăzi la a 13-a ediția a festivalului Filmul de Piatra (27 – 29 aug.), de la 20:30, în Curtea Muzeului „Calistrat Hogaș”. Publicul cinefil se va întâlni la Piatra Neamț cu actorul Bogdan Farcaș și regizorul Bogdan Apetri, care este membru al juriului de anul acesta și susține un masterclass în cadrul festivalului
* Jud. Sălaj: Sanctuarul de urşi Libearty din Zărneşti şi alte opt locuri speciale din ţară se vor transforma, în perioada 25 august – 26 septembrie, în săli de concerte pentru a găzdui cea de-a cincea ediţie a turneului naţional Classic Unlimited, susţinut de pianistul Bogdan Vaida. În timpul seriei de concerte Classic Unlimited, intitulată anul acesta „A contemporary view”, publicul va putea asculta atât piese consacrate ale muzicii clasice, cât şi trei piese contemporane, create special pentru turneu de compozitorii clujeni Ciprian Gabriel Pop, Şerban Marcu şi Cristian Bence-Muk. Programul zilei:
- Concertul are loc la Grădina Botanică „Vasile Fati” din Jibou
* Sibiu: Conferinţă de presă specială, la care participă artistul Răzvan Mazilu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XXVIII-a (20-29 aug.) – ora 10:00, la Sala Thalia a Filarmonicii Sibiu
* Sibiu: Lansările de carte, una dintre cele mai importante secţiuni ale Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, reunesc, şi cu prilejul celei de-a XXVIII-a ediţii, nume importante din domeniu, autori ai unor opere larg apreciate. Volume dedicate artelor spectacolului, mărturii sau antologii vor fi lansate la FITS, în perioada 20-29 august. Din programul zilei:
- ora 13:00 – Lansare de carte/Book Launch – Octavia Saiu, Durerea. Dincolo de teatru. Editura Nemira, 2021. Invitaţi : Octavian Saiu
* Târgu Lăpuş, jud. Maramureș: „România sălbatică”, un documentar impresionant despre natura din România, va fi proiectat de la ora 20:45, pe Stadionul din Târgu Lăpuş, adus de Caravana TIFF Unlimited. Un proiect de anvergură, cu imagini spectaculoase, realizat timp de 10 ani de Dan Dinu şi Cosmin Dumitrache, România sălbatică a obţinut Premiul Publicului pentru Cel mai popular film românesc la Festivalul Internaţional de Film Transilvania (TIFF). Intrarea este liberă. Masca este obligatorie pe durata evenimentului. Caravana TIFF Unlimited este un proiect organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, cu sprijinul Europa Cinemas şi al Centrului Naţional al Cinematografiei. Cu sprijinul: Asociaţiei „Aripi pentru îngeri din Ţara Lăpuşului” şi al Primăriei Târgu Lăpuş
* Teiuș: Seară folclorică intitulată „Seară teiușeană – din suflet pentru suflet teiușean” – ora 19:30, la Casa de Cultură. Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Teiuș și îi are ca invitați pe Dorina Fer, Ilie Dor, Maria Tîrtu, Maria Borcea, Oana Marian și Ansamblul „Dor Teiușan”
* Timișoara: Teatrul Național din Timișoara lansează cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST – FDR), programat între 28 august și 5 septembrie. Cele nouă zile de spectacole vor reprezenta tot atâtea ocazii de a celebra dialogul prin spectacolul de teatru și vor aduce împreună oameni, idei și concepte prin evenimentele conexe ale Festivalului. Printre partenerii media: Radio România Timișoara și Radio România Cultural. Din program:
- ora 18:00 – Sala Mare – Deschiderea FEST-FDR – Chiritza în concert, după V. Alecsandri și M. Millo. Spectacol concert de Ada Milea (Teatrul Național Cluj-Napoca) / FDR
- ora 20:00 – Sala 2 – Toată liniștea din lume de Mihaela Michailov, regia artistică Radu Apostol (Asociația ADO & Centrul de Teatru Educaţional Replika) / FDR
‣ Muzeul Național de Artă Timișoara
- Expoziția temporară de pictură Fenomene europene în Galeria Matica Srpska
- Expoziția temporară de pictură Symbiosis – Dan Voinea Meeting the Masters
- Expoziția temporară Marile portrete ale lui Nadar. Felix Nadar (1820-1910)
- Expoziția temporară Bogdan Vlăduță, Tâlharul cel bun, instalație, Galeria Mercy
- Expoziția temporară Horia Bernea – Liviu Tulbure, On the Sunny Side of the Jazz, fotografie și pictură
- Expoziția permanentă 111 & SIGMA
- Expoziția permanentă Artă bănățeană modernă
- Expoziția permanentă Icoane tradiționale bănățene
- Expoziția permanentă Corneliu Baba
- Expoziția permanentă Artă românească
- Expoziția permanentă Artă europeană
‣ Muzeul Satului Bănățean Timișoara
- ora 11:00 – Festivalului ”Fenomenul condeierilor plugari”
- Inaugurare obiectiv muzeal „Rotăria din Bulci”;
- Expoziții permanente: Centre de ceramică din Banat, Podoabe bănățene, Costum popular – Sala de expoziții a muzeului
- Circuit de vizitare în aer liber
* Zalău: În perioada 27-29 august, pe Platoul de Marmură din centrul Zalăului vor avea loc două festivaluri de muzică populară și de promovare a producătorilor locali. Astfel, va fi organizat Festivalul internațional de folclor „Ecouri meseșene”, ediția a 45-a și Festivalul „Haidaț’ pă la noi! Deschideți lada cu zestre sălăjeană”, ediția a 6-a. Vor fi trei zile de muzică populară, pe scenă urmând să concerteze zeci de ansambluri din toată România. Programul Festivalului „Ecouri meseșene”, la scenă:
- ora 18:00 – Ansamblul folcloric „Terbete” – Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Ansamblul folcloric „Berekenye” – Cehu Silvaniei, Fomația de dansuri „Széri Kukurók” din Ser, Satu Mare, Fomația de dansuri „Árvalányhaj” – Nușfalău, Formația de dansuri „Lelei Nemesek” din Lelei, Satu Mare, Ansamblul „Szamoshát” din Satu Mare, Ansamblul „Nagyvárad” din Oradea
– Sport
* Se joacă meciuri din etapa a 7-a a Ligii I de fotbal:
- FC Dinamo Bucureşti – FC Argeş – ora 18:00, Stadionul Dinamo
- FC Rapid Bucureşti – Universitatea Craiova – ora 21:00, pe Arena Naţională
* Are loc a doua semifinală a Cupei României la rugby: CSA Steaua – CS SCM Timişoara – ora 12:00, pe Stadionul Ghencea
* Brăila găzduieşte turneul Final Four al Cupei României la handbal feminin – Sala Polivalentă (28 – 29 aug.)
- HC Zalău – SCM Gloria Buzău – ora 11:00, prima semifinală
- CS Rapid Bucureşti – CSM Bucureşti – ora 15:30, a doua semifinală
* Buzău: Are loc finala Campionatului Naţional de semimaraton – Parcul Crâng
* Stârciu, jud. Sălaj: Primăria Comunei Horoatu Crasnei, în parteneriat cu Asociaţia Judeţeană de Atletism Sălaj, va organiza Concursul de semimaraton „Aleargă pe Meseş”, ediția I. Concursul va avea un traseu de 22 km, cu o altitudine maximă de 996 m. Punctul de plecare va fi în localitatea Stârciu, lângă Şcoala Gimnazială, iar traseul va continua spre Hurez, Poniţa şi până sus pe vârful Măgura Priei, de unde sportivii se vor întoare pe traseul pe care au pornit, punctul de sosire fiind tot în Stârciu, lângă Şcoala Gimnazială. Ora de start va fi 9:00
* Au loc meciuri în etapa a cincea a Ligii a II-a de fotbal:
- CSC 1599 Şelimbăr – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – ora 11:00
- FC Braşov – FC Unirea Dej – ora 11:00
- AFC Astra Giurgiu – AFC Unirea 04 Slobozia – ora 11:00
- AS FC Buzău – AFC Unirea Constanţa – ora 11:00
- FC Universitatea Cluj – FC Metaloglobus Bucureşti – ora 12:30
- ACS Petrolul 52 Ploieşti – AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – ora 15:30
* Turda: Este programat un meci din prima etapă a Ligii Naţionale de handbal masculin: AHC Potaissa Turda – CSM Vaslui – ora 18:00, la Sala „Gheorghe Bariţiu”
– Diverse
* Bucureştenii sunt invitaţi, de Asociaţia SMARTiCITY, la două marşuri care promovează transportul nepoluant: Marşul maşinilor eco friendly, ajuns la ediţia a 4-a, şi „We bike Romania”, un marş al bicicletelor şi trotinetelor, aflat la a doua ediţie. Pentru prima dată în Capitală, bucureştenii vor putea să se plimbe cu prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România. Traseul pentru marşul bicicletelor/trotinetelor va fi: Biblioteca Naţională – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Bd. Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Naţiunile Unite – Piaţa Constituţiei – Piaţa Unirii – Biblioteca Naţională. Totodată, traseul pentru maşini va fi: Biblioteca Naţională – Bd. Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bd. Unirii – Piaţa Unirii – Bd. Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Statuia Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bd. Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – Bd. Libertăţii – Piaţa Constituţiei – Biblioteca Naţională
* Pârteștii de Jos, jud. Suceava: Primul festival al trufelor din România, organizat de un tânăr din comuna Botoșana, Mihai Robu, pasionat de arta culinară, va avea loc la ferma Sava, aflată la granița dintre Botoșana și Pârteștii de Jos. Astfel, începând cu ora 10:00, participanții vor avea ocazia ca, în mijlocul naturii, să guste preparate tradiționale care se potrivesc foarte bine cu trufele, ca de exemplu celebrul balmoș. Invitatul special al evenimentului este Chef Cătălin Petrescu
– S-a întâmplat într-o zi de 28 august
* Se împlinesc 1545 de ani (476 d.H.) de la sfârşitul Imperiului Roman de Apus. Romulus Augustulus, ultimul împărat, a fost detronat de căpetenia mercenarilor germani, Odoacru, Romulus fiind obligat să abdice pe 4 septembrie 476. Acesta a devenit primul rege barbar al Italiei (476-493 d.H.)
* Acum 217 ani (1804) un puternic incendiu a distrus o parte a Bucureștiului. Cel mai mare incendiu al epocii fanariote a izbucnit la o farmacie din zona centrală a Bucureştiului, fiind distruse 600 de case şi 2000 de prăvălii. După acest incident s-au luat primele măsuri de aliniere a străzilor oraşului (28.VIII/9.IX)
* În urmă cu 99 de ani (1922), la un post de radio comercial, a apărut prima reclamă contra cost, difuzată pentru firma Queensboro Corporation, care promova un complex rezidențial. Postul de radio se numea WEAF, avea sediul în New York și aparținea Companiei Americane de Telefoane și Telegrame (AT&T). Durata reclamei a fost de zece minute timp în care au fost descrise toate avantajele unei vieți liniștite la țară, departe de aglomerația din centrul orașului New York, în suburbia Jackson Heights. Complexul rezidențial promovat de WEAF se numea Hawthorne Court (Reședința Hawthorne) după numele unui faimos (pe atunci) scriitor american care iubea natura. Pentru difuzarea reclamei inițiale postul de radio a cerut 50 de dolari. După două luni de la difuzarea primei reclame, WEAF reușise să atragă și alte firme doritoare de promovare și a reușit să vândă trei ore de reclame contra 550 de dolari iar după un an strânsese deja în jur de 30 de agenții de publicitate drept clienți
* Acum 97 de ani (1924), între 28.VIII şi 5.IX, a avut loc Revolta din August, o insurecție nereușită împotriva dominației sovietice din Republica Sovietică Socialistă Georgiană. Scopul ei a fost restaurarea independenței Georgiei față de Uniunea Sovietică și în fruntea ei s-a aflat Comitetul pentru Independența Georgiei, un bloc de organizații antisovietice condus de Partidul Social-Democrat Georgian. Insurecția a fost suprimată de Armata Roșie și de trupele Ceka aflate sub comanda lui Iosif Stalin și Sergo Ordjonikidze, și a fost urmată de un val de represiuni în masă în care mai multe mii de cetățeni georgieni au fost epurați. S-a dovedit a fi una din ultimele rebeliuni împotriva guvernului sovietic, înfrângerea sa marcând instaurarea definitivă a regimului comunist în Georgia
* În urmă cu 51 de ani (1970), între 28.VIII şi 2.IX, la Bucureşti, s-a desfăşurat primul Congres internaţional pentru promovarea limbii şi literaturii latine, organizat de un comitet român sub auspiciile Academiei Latine Internaţionale
* Se împlinesc 10 ani (2011), de când, la Nisporeni, în Republica Moldova, pe cea mai înaltă culme de pe malul drept al Prutului, a fost sfinţită Crucea Mântuirii Neamului Românesc. Cu o înălţime de 35 de metri, realizată după modelul crucilor de la Putna, lucrarea reprezintă primul monument din Basarabia dedicat unităţii românilor de pe cele două maluri ale Prutului
Aniversări – Comemorări
– Sf. Augustin, episcop învăţător al Bisericii (Calendarul Romano-Catolic 2021)
– 1859: S-a născut actriţa Agatha Bârsescu (m. 1939)
– 1875: S-a născut Paul Richter, compozitor, dirijor, pianist şi organist (m. 1950)
– 1903: S-a născut (la Viena) inginerul chimist Cornel Bodea; considerat unul dintre fondatorii biochimiei vegetale pe plan naţional şi internaţional; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (m. 1985)
– 1905: A murit inginerul Emanoil Davidescu, membru fondator al „Gazetei matematice” (revistă lunară de specialitate în limba română; seria I a apărut între anii 1895 şi 1949; după acest an s-au succedat alte două serii) (n. 1871)
– 1909: S-a născut Asztalos István, prozator, dramaturg şi reporter de limbă maghiară din România (m. 1960)
– 1927: S-a născut baritonul Nicolae Herlea, una din cele mai importante personalităţi ale muzicii clasice mondiale (m. 2014)
– 1936: S-a născut Ioan A. Rus, profesor-cercetător în domeniul matematicii; specialitatea: operatori neliniari şi ecuaţii diferenţiale (teoria punctului fix, teoria ecuaţiilor diferenţiale şi cu derivate parţiale, modelare matematică); membru de onoare al Academiei Române din 2017 – 85 de ani
– 1939: S-a născut Rodica Ojog-Braşoveanu, scriitoare de romane poliţiste (m. 2002)
– 1944: S-a născut Marin Mincu, poet, prozator, critic şi teoretician literar (m. 2009)
– 1947: S-a născut Vasile (Vivi) Drăgan, director de imagine, producător şi operator de film
– 1955: S-a născut Nicolae Păsărică, jucător şi antrenor de oină; în 1994 a primit distincţia de „cel mai bun practician de oină din toate timpurile”, titlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014 (m. 2016)
– 1963: S-a născut Maria Gheorghiu, cantautoare de muzică folk
– 1993: A murit Gheorghe Mocanu, pictor şi profesor; iniţiatorul şi mentorul cercului de desen „Ion Diaconescu” din Oneşti (n. 1938)
– 2017: A murit artistul vizual Gheorghe Ioniţă (n. 1940)
– 2020: A murit Traian Bălănescu, membru fondator al trupei Vama Veche, alături de Tudor Chirilă şi Liviu Mănescu (n. 1964) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Berlin: Președintele german, Frank-Walter Steinmeier îl primește pe președintele Senegalului, Macky Sall
– Bagdad, Irak: Summit regional privind crizele din regiune, cu participarea președintelui francez, Emmanuel Macron, cel egiptean, Abdel Fattah el-Sisi și a regelui Abdullah II al Iordaniei
- Vizita președintelui francez Emmanuel Macron (28 – 29 aug.)
– Podgorica, Muntenegru: Vizita oficială a preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan
– Manama, Bahrain: Vor fi oficiate primele rugăciuni într-o sinagogă din 1947
– Franța: Manifestații de protest împotriva permisului sanitar, la Paris și alte numeroase orașe și regiuni
– Amsterdam, Olanda: Parada bicicliștilor goi, pentru a drepturile celor care pratică deplasarea pe două roți
– Paris: Atletism – Liga de Diamant 2021, reuniunea de la Paris
– Kangerlussuaq, Groenlanda: Campionatul de automobilism – Extreme E – etapa a 3-a (28 – 29 aug.)
– Are loc Turul ciclist al Spaniei (14 aug. – 5 sep.)
- etapa a 14-a: Don Benito – Pico Villuercas (165,7 km)
– Spa-Francorchamps: Au loc calificările pentru grila de start a Marelui Premiu de Formula 1 al Belgiei
Aniversări – Comemorări
– 430: A murit Sf. Augustin (Aurelius Augustinus), filosof şi scriitor roman, unul dintre teologii vestiţi ai bisericii creştine timpurii occidentale (n. 354 d.H.). NOTĂ: Biserica Romano-Catolică îl prăznuieşte la 28 august, data morţii sale, iar Biserica Ortodoxă, la 15 iunie
– 1749: S-a născut Johann Wolfgang von Goethe, scriitor (creatorul poeziei naţionale germane), gânditor şi om de ştiinţă german (studii de botanică, zoologie, mineralogie şi meteorologie; contribuţii la teoria culorilor) (m. 1832)
– 1828, 28.VIII/9.IX: S-a născut scriitorul rus Lev Tolstoi (m. 1910)
– 1839: A murit geologul englez William Smith (n. 1769)
– 1862: S-a născut episcopul ceh Metodiu Zavoral (Jan Nepomicky); ca abate al mănăstirii Strahov din Praga, a organizat, în anii primului război mondial, un spital pentru răniţi în care au fost îngrijiţi şi soldaţi români; de la scriitorul Horia Petra-Petrescu, aflat printre răniţi, a învăţat limba română, reuşind ulterior să traducă din cehă în română câteva lucrări literare; membru de onoare străin al Academiei Române din 1919 (m. 1942)
– 1867: S-a născut compozitorul italian Umberto Giordano (m. 1948)
– 1878: S-a născut medicul american George Hoyt Whipple; studii în domeniul bolilor hematologice şi ale ficatului; a introdus tratamentul cu extract hepatic în anemii; Premiul Nobel pentru medicină pe 1934, împreună cu conaţionalii săi George Minot şi William Murpy (m. 1976)
– 1913: S-a născut Robertson Davies, romancier şi dramaturg canadian de limbă engleză (m. 1995)
– 1914: A murit compozitorul rus Anatoli Liadov (n. 1855)
– 1916: S-a născut Jack Vance, scriitor american de literatură fantasy şi SF; este autorul a peste 60 de cărţi, printre care şi 11 romane poliţiste semnate sub pseudonimul John Holbrook Vance, trei sub pseudonimul Ellery Queen şi al altor câteva romane sub alte pseudonime (m. 2013) – 105 ani
– 1916: A murit Leon de Rosny, orientalist şi etnograf francez; studii despre popoarele din Extremul Orient şi America Latină; cu prilejul unei vizite în România (1881) a donat Academiei o impresionantă colecţie de cărţi şi hărţi japoneze şi chineze; a scris şi câteva studii despre ţara noastră; membru corespondent străin al Academiei Române (1877) (n. 1837) – 105 ani
– 1925: S-a născut scriitorul rus Arkadi Strugaţki, autor de literatură S.F. (m. 1991)
– 1925: S-a născut Donald O’Connor (nume complet: Donald David Dixon Ronald O’Connor), cântăreţ, dansator şi actor american de film (m. 2003)
– 1930: S-a născut Ben (Biagio Anthony) Gazzara, actor american de film, regizor şi scenarist (m. 2012)
– 1930: S-a născut PF Irineu (sau Irinej) (Gavrilović), patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, arhiepiscop de Peć și mitropolit de Belgrad și Karloviț (m. 2020)
– 1938: S-a născut australianul Robert Hughes, critic de artă, scriitor şi realizator de documentare tv. (m. 2012)
– 1959: A murit compozitorul ceh Bohuslav Martinù (n. 1890)
– 1965: S-a născut Shania Twain (numele real: Eileen Regina Edwards), cântăreaţă country şi textieră canadiană
– 1969: S-a născut actorul american de origine canadiană Jason Priestley, cunoscut mai ales pentru rolul lui Brandon din serialul „Beverly Hills 90210”
– 2017: A murit actriţa franceză Mireille Darc (nume la naștere: Mireille Aigroz); simbol al cinematografiei franceze din anii ’70 ai secolului XX (n. 1938)
– 2019: A murit Nancy Holloway, cântăreaţă de jazz, pop și soul și actriță americană (n. 1932)
– 2019: A murit Ion Sergiu Chircă, economist din R. Moldova, doctor în științe economice; studii privind tranziţia la economia de piaţă şi integrarea multilaterală a noului stat în Uniunea Europeană; membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1997) (n. 1934)
– 2020: A murit Chadwick Boseman, actor american de film și televiziune; rolul pentru care a rămas în memoria fanilor este cel al regelui T’Challa, care era, în același timp, războinicul supererou Black Panther; filmul „Black Panther”, lansat în 2018, a fost prima peliculă dedicată unui supererou afro-american (n. 1976) – 1 an