Pe măsură ce termenul limită al retragerii americanilor din Afganistan se apropie, SUA au avertizat că există un pericol real legat de un nou atac, în timp ce talibanii își întăresc prezența armată în zonă, atenționează Financial Times. Totodată, organizațiile umanitare internaționale avertizează că atât afganii care au colaborat cu forțe și organizații străine, cât și cei care au colaborat cu fostul guvern și cu armata, sunt amenințați cu represalii, deși talibanii resping aceste afirmații, adaugă cotidianul britanic. Recentul atac cu bombă de pe aeroportul din Kabul l-a aruncat pe Joe Biden într-o mare derivă politică, crede The Washington Post, în timp ce The Telegraph opinează că președinția lui Biden s-a zdruncinat neașteptat de rapid, mulți fiind șocați de modul în care a fost coordonată retragerea. Oficiali din SUA și din țările aliate au început să discute atât între ei, cât și cu talibanii despre cum și-ar putea păstra influența în Afganistan, notează The Wall Street Journal. Administrația Biden s-a angajat să continue să-i ajute pe cetățenii americani și pe partenerii afgani și după termenul de retragere, iar oficialii UE discută cu liderii talibani sperând ca, prin intermediul lor, o serie de fonduri ale UE să ajungă la oamenii strămutați în ultimele săptămâni, explică ziarul american și adaugă că oficiali din UE poartă totodată negocieri și cu Pakistanul, Uzbekistanul, Iranul, Qatarul și Turcia, sperând ca aceste țări să ajute la gestionarea crizei refugiaților. Confruntați cu perspectiva unui exod al afganilor care fug de talibani, la frontierele europene, liderii Uniunii cântăresc opțiunile de care dispun și încearcă să evite repetarea a ceea ce s-a întâmplat în criza migrației din 2015, detaliază Euronews. În fața unui aflux de afgani, Europa intenționează să delocalizeze problema, cu riscul de a plăti mai scump, comentează Le Temps. Occidentalii caută să se pună la adăpost de zguduirile politice interne, dar expun alte slăbiciuni față de rivalii geopolitici, care au înțeles lecțiile trecutului, conchide Le Temps. În același timp, ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, a declarat că pentru rezolvarea situaţiei din Afganistan este esențială o strânsă coordonare internațională, definind Moscova drept un jucător cheie în gestionarea crizei, reține La Stampa. La rândul său, Papa Francisc a lansat, de la Vatican, un apel la dialog și solidaritate, în vederea unei conviețuiri pașnice și frățești, cu speranțe pentru viitor în Afganistan, citează Rai News.
La Berlin, la summit-ul G20 „Compact with Africa”, inițiat în 2017, sub președinția germană a G20, pentru a promova investițiile private în Africa, a fost anunțată o puternică susținere pentru producția de vaccinuri în Africa, mai ales în Senegal și Rwanda, anunță Africa News. În contextul pandemiei, premierul italian Mario Draghi a reamintit, la summit, că în ţările aflate în dificultate a fost vaccinată doar 1,4% din populație, comparativ cu procentul de 60% din țările bogate, deși prin programul Covax au fost livrate aproape 210 milioane de vaccinuri în întreaga lume și alte peste 400 de milioane de vaccinuri vor fi distribuite pe continentul african, menționează La Stampa. G20 a introdus, de asemenea, un set de măsuri economice pentru a ajuta țările în curs de dezvoltare să facă față situației economice dificile, adaugă Il Messaggero. G20 a sprijinit alocarea de către Fondul Monetar Internațional a unor noi Drepturi Speciale de Retragere în valoare totală de 650 miliarde de dolari, care vor ajuta la creșterea rezervelor și la ajutarea redresării globale, din aceste resurse, 33 de miliarde de dolari fiind destinate țărilor africane, precizează ziarul italian.
În SUA, comentând un raport parțial declasificat al serviciilor de informații americane privind originile pandemiei de Covid-19, președintele american Joe Biden a acuzat China de ascunderea unor informații cruciale, scrie Courrier International. Este clar că rămân numeroase întrebări la care nu s-a răspuns, critică postul tv american NBC. Agențiile de informații fac plecăciuni Beijingului, susținând că nu pot trage o concluzie, ironizează The New York Post. La rândul său, Beijingul amenință cu un contraatac împotriva celor care acuză China fără nicio dovadă cu privire la Covid, pretinzând că țara ar coopera cu OMS, deși a respins în iulie solicitarea pentru o nouă investigație, mai amănunțită, la Wuhan, scrie The New York Post.
O nouă alianță apare pe fondul tensiunilor militare regionale din ce în ce mai îngrijorătoare – Taiwanul și Japonia au decis să își unească forțele, inițiativa fiind deja condamnată de China, notează La Croix. Beijingul a avertizat Japonia că problema Taiwanului afectează baza politică a relației China-Japonia, adăugând că Tokyo ar trebui să fie deosebit de atent în declarațiile și acțiunile sale, scrie ziarul francez. Însă Japonia pare mai hotărâtă ca oricând să se apropie de Taiwan, mai ales că Tokyo este, de asemenea, sub presiunea intimidării militare chineze în insulele Senkaku, în vecinătatea Taiwanului, pe care Beijingul le revendică, explică La Croix. De fapt, continuă ziarul francez, într-o recentă strategie privind politica de apărare, Tokyo a făcut o legătură directă între securitatea sa și cea a Taiwanului, întorcând pagina, după decenii de precauție diplomatică pe această temă.
RADOR – Cristina Zaharia