EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente:
- ora 12:00 – Comisia pentru agricultură, industrie alimentară si dezvoltare rurală – la sediul Senatului și online
- ora 12:00 – Comisia pentru ape, păduri, pescuit și fond cinegetic – P1, Sala Avram Iancu- online
- ora 12:00 – Comisia pentru mediu – Sala Avram Iancu – la sediul Senatului și online
– Social
* Constanța: Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale – CERONAV lansează, în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie, campania „Şi tu poţi fi marinar!”. Cu această ocazie vor fi organizate acţiuni de promovare a sportului cu vele, întâlniri cu reprezentanţi ai cluburilor şi asociaţiilor de yachting, vizite ale mass-media locale, toate acestea având loc în conformitate cu reglementările în vigoare impuse, privind pandemia Covid-19
* Piatra Neamț: Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu” Neamț organizează, împreună cu Inspectoratul de Poliție al Județului Neamț – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Atelierele pentru siguranța copiilor, destinate părinților – ora 16:00, în Sala Cupolă a Bibliotecii Județene „G.T. Kirileanu”. Se va discuta despre ce anume trebuie să țină cont părinții și ce pot face aceștia astfel încât copilul să fie în siguranță în drumul spre și dinspre școală, la școală sau în excursii, în mediul on line și cum să nu fie expus fenomenului de bullying. Aceste ateliere ale siguranței elevilor, pentru părinți, vin la finalul activităților derulate în cadrul Proiectului „Biblioteca de Vacanță”
– Economic
* Evenimentul financiar online „The Power Table – Cum arată rezultatele financiare pentru trimestrul II şi cum investim” – ora 18:00
* Institutul Național de Statistică prezintă forţa de muncă şi câştigurile salariale (luna iulie 2021)
* Banca Națională a României publică Rezervele Internaţionale – august 2021
* Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov (TPBI) anunţă că va intensifica activitatea de control al biletelor şi abonamentelor în mijloacele de transport în comun, începând cu această dată, având în vedere că foarte mulţi călători circulă fără titluri de călătorie valabile
– Academie
* Anul acesta, pe 14 septembrie, se împlinesc 700 de ani de la moartea poetului, filosofului și omului politic Dante Alighieri, personalitate complexă a culturii europene şi universale. Cu această ocazie, Muzeul Național al Literaturii Române, în parteneriat cu Academia Română, Biblioteca Academiei Române, Institutul Cultural Român, Romfilatelia şi Teatrul Nottara, organizează expoziţia-eveniment „Dante – 700” | „Pentru a revedea stelele” | Ilustratori români ai operei lui Dante – Mac Constantinescu şi Marcel Chirnoagă – incunabule și ediții rare, Colocviul internaţional „Dante Alighieri – 700”, precum şi spectacolul „Călătoria lui Dante”, recital extraordinar al actorului Emil Boroghină. Vernisajul expoziţiei va avea loc la sediul Bibliotecii Academiei Române (Calea Victoriei nr. 125), Sala „Theodor Pallady”, de la ora 13:00. Cu această ocazie va avea loc și lansarea întregului poștal „700 de ani de la moartea lui Dante Alighieri”, realizat de Romfilatelia. La vernisaj vor participa acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, acad. Răzvan Theodorescu, vicepreşedintele Academiei Române, Monseniorul Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România și în Republica Moldova, Alfredo Maria Durante Mangoni, Ambasador al Italiei în România, prof. ing. dr. Nicolae Noica, membru de onoare al Academiei Române, director general al Bibliotecii Academiei Române, Cristina Popescu, director general Romfilatelia, precum şi curatorii expoziţiei – Gabriela Dumitrescu şi prof. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul general al Muzeului Naţional al Literaturii Române. Expoziţia va putea fi vizitată până în data de 10 septembrie, de luni până vineri, în intervalul 10:00 – 14:00. Printre partenerii media: Radio România Cultural
– Învățământ, Cercetare
* Între 1 și 3 septembrie, are loc rezolvarea contestațiilor, în cadrul sesiunii august – septembrie a examenului de Bacalaureat, iar în data de 3 septembrie, afișarea rezultatelor finale
– Mass-media, Publicitate
* În perioada 1 – 30 septembrie, Radio România organizează o nouă ediție exclusiv online a Festivalului Internaţional de Teatru Radiofonic Grand Prix Nova care aduce atmosfera sărbătorii festivaliere în casele ascultătorilor. La cea de-a IX-a ediţie a festivalului dedicat inovaţiei în creaţia radiofonică creatorii spectacolului sonor internațional vor fi conectați cu audiența teatrului radiofonic, în spațiul virtual, pe platformele www.grandprixnova.ro sau www.eteatru.ro. Selecția finală a festivalului propune în cele trei categorii de concurs – Radio Drama, Short Forms, Binaural – 40 de producții de top din întreaga lume
– Cultură
* Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” se va desfășura în perioada 28 august – 26 septembrie și va aduce la București cele mai importante orchestre și cei mai valoroși muzicieni ai momentului. Organizatorii dedică această ediție aniversării a 140 de ani de la nașterea marelui compozitor român. Peste 3500 de artiști străini și români vor participa la Festival, în condițiile în care evenimentul va avea o durată record de 4 săptămâni. Evenimentul se va desfășura cu stricta respectare a regulilor sanitare. Cele 78 de concerte sunt organizate în patru serii: Mari Orchestre ale Lumii (concerte desfășurate la Sala Palatului), Concerte și Recitaluri (la Ateneul Român, după amiaza), Muzica Secolului XXI (la Sala Radio) și Enescu și Contemporanii (concerte de dimineață, la Sala Auditorium). Pe lângă concertele în sală, Festivalul Enescu 2021 va oferi acces la concertele sale și în varianta online, pentru publicul din întreaga lume, în sistem pay-per-view, fiind pentru prima oară când Festivalul recurge la acest sistem. Eveniment desfășurat sub înaltul patronaj al Președintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii și Identității Naționale. Co-producători: Primăria București, TVR și Radio România.
‣ Cluj-Napoca: Recital Maria João Pires – ora 20:00, Sala Auditorium Maximum/ Secțiune: Festivalul în țară
* Proiecţii de film, ateliere de actorie, spectacole cu păpuşi gigant, spectacole de jonglerie, pantomimă, târguri de meşteşuguri, artizanat şi design contemporan vor avea loc la cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Publicul Tânăr – KINOdiseea, care se va desfăşura în Parcul Plumbuita, în perioada 1 – 12 septembrie. KINOdiseea XIII se va deschide astăzi, cu filmul de animaţie „Inside Out”/„Întors pe dos”, în regia lui Pete Docter şi Ronnie Del Carmen, urmat pe 2 septembrie de pelicula „Sing”/„Hai că cântăm”, regia Garth Jennings şi Christophe Lourdelet. Printre atelierele care vor avea loc în cadrul evenimentului se numără unul de reciclare creativă (5 septembrie) sau unul de actorie Paul Grec (11 şi 12 septembrie)
* Goethe-Institut în parteneriat cu Rezidența BRD Scena9 prezintă evenimentele organizate cu ocazia aniversării centenarului Joseph Beuys:
- 1 septembrie 2021, ora 18:00 – vernisaj expoziție: How to explain pictures … / Cum să explici imagini…
- 24 septembrie 2021, ora 18:00 – colocviu: BEUYS și scena artistică actuală din România
- Program vizitare: 2 sept – 26 sept 2021 – marti – vineri 16:00 – 20:00 / sâmbătă – duminica 13:00 – 20:00, Rezidența BRD Scena9,
Str. I.L.Caragiale nr.32, București
* Galateea Contemporary Art prezintă, de la ora 19:00, vernisajul expoziției „Despre vulnerabilitatea suprefeței”, solo show Christa Zeitlhofer, artist vizual, care trăiește și activează în Austria, la Viena – Calea Victoriei nr. 132. Este prima expoziție din galeria Galateea unde poate fi admirată ceramica Hybrid. Curatoare: Cristina Popescu Russu. Expoziția poate fi vizitată în perioada 1 – 30 septembrie, evenimentul fiind organizat cu stricta respectare a normelor în vigoare la data la care are loc acesta
* Teatrul „Stela Popescu” prezintă spectacolul „Ceapa” în regia lui Dan Tudor, scenografia Corina Grămoşteanu, muzica Vlaicu Golcea, la Teatrul de vară Herăstrău pe 1 şi 12 septembrie, de la ora 20:30
* Bucharest International Dance Film Festival 2021, care are loc între 1-5 septembrie, la București, prezintă sub tema Potential Worlds, pe lângă cele 34 de titluri din competiții, o selecție de patru documentare puternice și captivante despre deschizători de drumuri și evenimente artistice memorabile: „Sisters with Transistors” (r. Lisa Rovner), „Ailey” (r. Jamila Wignot), „512 Hours” (r. Adina Istrate, Giannina La Salvia) și „Summer of Soul” (r. Ahmir “Questlove” Thompson). l
* Timișoara: Cea de-a V-a ediţie a Central European Film Festival Timişoara (CEFFTm), cu tema „Noua realitate” se va desfățura în perioada 1 – 5 septembrie, în patru spații diferite (Piața Unirii, Grădina de Vară Capitol, curtea Faber, Muzeul Militar/Garnizoană) și va cuprinde un cine-concert, o secțiune Panorama, una de filme studențești și un concurs de filme pentru adolescenți No Kid/ding! plus un focus pe Norvegia. Povești frumoase și puternice vor fi proiectate cu acces liber în Grădina de Vară Capitol – Muzeul Militar/Garnizoana din Piața Libertății – Faber – Iulius Town – Casa Artelor
* România/ Grecia/ Serbia: Cea de-a treia ediţie a proiectului NeoNlitic 3.0 începe cu un open call pentru artiştii din trei ţări – România, Grecia şi Serbia. 2021 aduce cea de-a treia ediţie a proiectului itinerant NeoNlitic, ce îşi propune, pentru al doilea an la rând, o iniţiativă internaţională complexă, cu documentări pe teren ale civilizaţiilor neolitice din trei ţări (România, Grecia şi Serbia), într-un demers de a apropia culturi cu origini comune. Open call-ul este deschis tuturor artiştilor din cele trei ţări care activează în diverse domenii: picture, sculptură, mixed media, instalaţii artistice, design de obiect, animaţie, video mapping, etc., care pot aplica în mod gratuit
– S-a întâmplat într-o zi de 1 septembrie
* Acum 421 de ani (1600) nobilimea transilvăneană a refuzat să participe la Dieta de la Sebeşul săsesc convocată de Mihai Viteazul, a proclamat insurecţia şi l-a ales conducător pe Ştefan Csáki. Generalul austriac George Basta, comandantul trupelor imperiale, s-a alăturat nobilimii
* Cu 264 de ani în urmă (1757) cărturarul Dimitrie Eustatievici Braşoveanul (n. 1730 – m. 1796) încheia, la şcheii Braşovului, redactarea „Gramaticii româneşti”, prima lucrare de acest fel, dedicată domnitorului muntean Constantin Nicolae Mavrocordat. Partea a şasea, „Pentru prosodie”, este considerată cel dintâi tratat românesc de versificaţie. Lucrarea s-a păstrat în două copii manuscrise, din 1757 şi 1774
* Acum 217 ani (1804) astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar pe care l-a denumit Juno. Este al treilea asteroid descoperit, unul dintre marii asteroizi din centura principală şi unul din cei doi mari asteroizi de tip S alături de 15 Eunomia. Se estimează că Juno conține 1% din masa totală a centurii de asteroizi. Denumirea sa oficială este 3 Juno, fiind numit astfel după numele zeiței Iuno (echivalentul roman al zeiței grecești Hera)
* În urmă cu 151 de ani (1870), între 1 şi 2 septembrie, a avut loc Bătălia de la Sedan (localitate în nordul Franţei), desfăşurată în cadrul Războiului franco-prusac (iulie 1870-mai 1871), în urma căreia trupele franceze au fost încercuite şi înfrânte de cele prusace, provocând căderea celui de-al doilea imperiu al lui Napoleon al III-lea şi proclamarea republicii şi a Comunei din Paris
* Acum 128 de ani (1893) intra în vigoare „Legea pentru organizarea Gendarmeriei Rurale”, promulgată prin Decret Regal de Carol I, lege care prevedea instituirea unui Corp de pază şi ordine cu caracter militarizat în toate localităţile rurale din ţară, deoarece structurile anterioare nu făceau faţă situaţiei complexe de pe teren şi nu corespundeau unui stat modern european. Această lege a pus accentul pe atribuţiile Jandarmeriei Rurale de a „veghea în localităţile rurale la siguranţa publică, la menţinerea ordinii şi executarea legilor”, stipulându-se, totodată, garantarea unei circulaţii normale şi civilizate pe principalele căi de comunicaţie ale ţării (1/13)
* Cu 109 ani în urmă (1912), în sala „Eforie” din București, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme, filmul fiind prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta
* Acum 99 de ani (1922) era inaugurată, la Rio de Janeiro (Brazilia), prima expoziţie de produse româneşti în America de Sud
* În urmă cu 92 de ani (1929), la Radiodifuziunea Română, avea loc prima transmisie de teatru pentru copii, cu piesa „Pufuşor şi Mustăcioară”, de Victor Ion Popa
* Acum 82 de ani (1939) era declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial, prin atacul Germaniei asupra Poloniei (sfârşitul războiului a fost la 2.IX.1945, când s-a semnat actul capitulării necondiţionate a Japoniei)
* Se împlinesc 75 de ani (1946) de la fondarea Agenţiei Austriece de Presă – APA (Austria Presse Agentur, cu sediul la Viena)
* Se împlinesc 70 de ani (1951) de când, la iniţiativa SUA era încheiat, la San Francisco, pactul ANZUS (Australia, Noua Zeelandă şi SUA), sistem defensiv de alianţe pentru apărarea intereselor din zona Pacificului ale statelor semnatare (intrat în vigoare la 28.IV.1952)
* Acum 66 de ani (1955) a fost înfiinţată Filarmonica de Stat din Cluj (concertul inaugural a avut loc la 4.XII.1955)
* Cu 66 de ani în urmă (1955), la această dată, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri Nr. 2003/ din 16 septembrie 1955, a început să funcţioneze Teatrul de Stat Galaţi, astăzi Teatrul Dramatic „Fani Tardini”. Primul spectacol al teatrului a fost „Preludiul”, în 14 aprilie, în sala Orchestrei Simfonice de Stat (devenită mai târziu Sala Teatrului Muzical „Nae Leonard”). Primul spectacol în actuala sală a teatrului a fost piesa „D’ale carnavalului”, pe 30 decembrie 1956. Din anul 1973, Teatrul de Stat primeşte denumirea de Teatrul Dramatic Galaţi, iar din anul 2000, Teatrul Dramatic Galaţi devine Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galaţi
* Cu 62 de ani în urmă (1959) erau reluate relaţiile diplomatice dintre România şi Japonia. Cele două ţări au stabilit relaţii diplomatice, la rang de legaţie, în august 1917. În contextul de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în octombrie 1948, relaţiile diplomatice bilaterale au fost întrerupte. La data de 1.VI.1964 reprezentanţele diplomatice ale României şi Japoniei de la Tokio şi, respectiv, Bucureşti au fost ridicate la rang de ambasade
* Acum 17 ani (2004) un comando terorist cu 32 de membri a luat ostatici peste 1.300 de copii şi părinţi în Şcoala nr. 1 din oraşul Beslan din Republica Osetia de Nord. Ei cereau retragerea ruşilor din Cecenia. După două zile de pseudo-negocieri, schimburile de focuri între teroriştii pro-ceceni şi forţele speciale ruse s-au încheiat cu moartea teroriştilor (mai puţin unul), cu moartea a 344 de civili (din care 176 erau copii) şi rănirea altor 700 de persoane. Masacrul a fost revendicat de liderul radical separatist cecen Şamil Basaev
* Cu 11 ani în urmă (2010) se încheia Războiul din Irak (declanşat la 20.III.2003). La data de 20.III.2003 aviaţia americană a lansat primele raiduri asupra Bagdadului, la scurt timp după expirarea ultimatumului formulat de preşedintele SUA, George Bush, la adresa lui Saddam Hussein. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat (la ora 4:50) declanşarea războiului
* Într-o zi de 1 septembrie, cu 8 ani în urmă (2013), au început mai multe proteste în București față de proiectul Roșia Montană. În zilele de 11 şi 13 septembrie, 33 de mineri s-au blocat în subteran la Roșia Montană cerând ca „toți reprezentanții grupurilor parlamentare să vină la Roșia Montană să discute cu ei și să vadă în ce stare au ajuns”, oamenii renunţând la protest şi ieşind la suprafaţă în urma vizitei premierului Victor Ponta. La data de 15 septembrie, la București, în cea de-a 15-a zi consecutivă de proteste, 10.000 de manifestanţi au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. La 11 noiembrie 2013, Comisia specială parlamentară pentru proiectul minier Roșia Montană a respins proiectul în forma venită de la Guvern, aceasta considerând, conform raportului, că proiectul de lege supus examinării nu acoperă în mod satisfăcător toate cerințele complexe privind cadrul desfășurării activității de exploatare a resurselor minerale în România
* Acum 4 ani (2017) era inaugurat oficial, la Hamburg, în Germania, cel mai mare și mai puternic laser cu raze X cu electroni liberi, „European XFEL”. Realizat prin colaborarea dintre 11 ţări, în principal Germania şi Rusia, dar şi Franţa şi Elveţia, cu o lungime de 3,4 km, acesta generează raze X extrem de intense (poate să producă până la 27.000 de flash-uri pe secundă) care pot fi folosite de cercetătorii din întreaga lume în domeniile medicină, biologie, chimie, energie și tehnologia informației
Aniversări – Comemorări
– Începutul anului bisericesc. Sf. Cuvios Dionisie Exiguul (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– Sfântul cuv. Simeon Stilitul. Începutul Anului Nou Bisericesc (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2021)
– Biserica Ortodoxă Română marchează „Ziua rugăciunii pentru mediu” (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)
– „Ziua Diplomaţiei Române”; a fost instituită prin Legea nr. 269/2003, privind Statutul Corpului Diplomatic şi Consular al României, „pentru omagierea tradiţiei diplomatice româneşti şi pentru stimularea activităţii Corpului diplomatic şi consular al României”. În preajma acestei zile are loc și Reuniunea Anuală Diplomației Române, eveniment organizat anual de Ministerul Afacerilor Externe și dedicat Corpului diplomatic și consular român
– „Ziua Informaticienilor Militari”; la 1.IX.1963 a luat fiinţă prima unitate specializată a Armatei române cu atribuţii de concepţie, coordonare şi înzestrare în domeniul informaticii militare şi automatizării conducerii trupelor (Grupa de Automatizări din Direcţia Generală a Înzestrării)
– „Ziua Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”; stabilită prin Ordinul 539/9 mai 2008, emis de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, pentru a marca data la care a intrat în vigoare Hotărârea de Guvern nr. 983 din 1990 prin care Delta Dunării şi unităţile geografice vecine au fost declarate rezervaţie a biosferei
– 1847: S-a născut Simeon Florea Marian, folclorist, etnograf, naturalist, istoric, profesor şi preot; a pus bazele cercetării ştiinţifice a folclorului românesc; lucrarea „Chromatica poporului român” reprezintă prima cercetare românească asupra unei probleme de industrie populară; membru titular al Academiei Române din 1881 (m. 1907)
– 1862: S-a născut chimistul Lazăr Edeleanu, unul dintre promotorii petrochimiei moderne în România; cercetări în domeniul chimiei şi tehnologiei petrolului (autorul procedeului, ce-i poartă numele, de rafinare selectivă a fracţiunilor de petrol, bazat pe solubilitatea specifică a diferitelor clase de hidrocarburi în bioxidul de sulf lichid; procedeul a fost folosit pentru prima dată în lume la rafinăria „Vega” din Ploieşti, fiind adoptat, ulterior, şi de alte ţări) (m. 1941)
– 1874, 1/13: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) astronomul Nicolae Donici; cercetări asupra eclipselor de Soare, efectuate în diverse ţări de pe glob (Spania, Indonezia, Cambodgia ş.a.), şi asupra luminii zodiacale (Sahara, 1946); a fost unul dintre pionierii Uniunii Astronomice Internaţionale; membru de onoare al Academiei Române din 1922 (m. 1956)
– 1891: S-a născut Teodor Naum, filolog şi traducător (valoroase traduceri din patrimoniul clasicismului antic); a făcut parte din gruparea filologilor de la „Muzeul Limbii Române”, unde Sextil Puşcariu l-a asociat la elaborarea „Dicţionarului Academiei Române”, precum şi a altor lucrări de interes naţional (m. 1980) – 130 de ani
– 1896: S-a născut Alexandru Teodorescu, violonist şi profesor (m. 1988) – 125 de ani
– 1901: S-a născut Marin Iorda (numele real: Marin Iordache), prozator (a scris literatură pentru copii), dramaturg, ilustrator (desenator al personajelor comice Haplea şi Guguţă), gazetar, mai târziu scenograf şi regizor, director al unor teatre de copii din Bucureşti şi Braşov; Marin Iorda este şi autor (1927) al unuia dintre primele desene animate româneşti (avându-l ca personaj pe Haplea) (m. 1972) – 120 de ani
– 1910, 1/14: S-a născut (la Sankt-Petersburg, Rusia) Olga Necrasov, zoolog şi antropolog român de origine rusă; contribuţii în domenii ca: serologie antropologică, anatomie umană şi comparată, biometrie, biostatică, craniologie şi bioantropologie; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2000)
– 1929: S-a născut dramaturgul Nicu Horodniceanu, stabilit în Israel, din 1972 (m. 2000)
– 1940: S-a născut Alexandru Grigore, poet şi traducător (a tradus din Evgheni Evtuşenko, Vladimir Maiakovski, Alexandr Blok) (m. 1981)
– 1941: S-a născut soprana română de etnie maghiară Júlia Várady, stabilită în Germania – 80 de ani
– 1941: A murit matematicianul şi astronomul Gheorghe Bratu; fondatorul Observatorului astronomic din Cluj şi directorul acestuia (1920-1923, 1928-1941), a instalat, în 1933, luneta Prin cu obiectiv Zeiss 20-300 cm şi telescopul Newton 50-250 cm construit de Casa Couder; a elaborat cursul de astronomie şi a ţinut numeroase conferinţe pe teme astronomice în cadrul Extensiunii universitare şi la Universitatea de vară de la Vălenii de Munte; a întemeiat şi a condus Alliance Française filiala Cluj; a donat Observatorului astronomic biblioteca sa de specialitate, alcătuită din aproape 400 de cărţi şi reviste (n. 1881) – 80 de ani
– 1949: S-a născut actriţa Elena Albu (m. 2003)
– 1949: S-a născut actriţa Luminiţa Gheorghiu, protagonista peliculei „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Netzer, film care a obţinut marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin, în 2013 (m. 2021)
– 1953: A murit lingvistul Theodor Capidan; s-a impus prin marile monografii lingvistice, etnografice şi folclorice privind dialectele româneşti sud-dunărene (megleno-român şi macedo-român); alături de Constantin Lacea, a fost cel mai devotat colaborator al lui Sextil Puşcariu la elaborarea „Dicţionarului limbii române”; membru titular al Academiei Române din 1935 (n. 1879)
– 1963: A murit actorul Jules Cazaban (n. 1903)
– 1964: A murit dirijorul George Georgescu; din 1921 a fost, timp de patru decenii (cu o pauză de câţiva ani), directorul general al Filarmonicii din Bucureşti; membru corespondent al Academiei Române din 1963 (n. 1887)
– 1972: A murit prozatoarea, poeta şi jurnalista Anişoara Odeanu (numele la naştere: Doina Stella Graţiana Peteanu) (n. 1912)
– 1996: A murit Ion Oblemenco, cunoscut jucător de fotbal şi antrenor, performanţele sale fiind legate de echipa „Universitatea Craiova”; în prezent stadionul din Bănie îi poartă numele (n. 1945) – 25 de ani
– 2008: A murit dirijorul Ion Iancu (n. 1931)
– 2008: A murit actorul Sorin Gheorghiu (n. 1939)
– 2008: A murit Ruxandra Sireteanu-Constantinescu, biofiziciană germană de origine română, şefa grupului de Psihofizică de la Institutul „Max Planck” pentru Cercetarea Creierului şi titulara catedrei de Psihologie Fiziologică/Biopsihologie de la Universitatea „Johann Wolfgang Goethe” din Frankfurt am Main; s-a ocupat cu studiul sistemului vizual uman, aducând contribuţii fundamentale privitor la plasticitatea neurală şi ambliopie (n. 1945)
– 2009: A murit Egon Marc Löwith, sculptor, pictor şi grafician (n. 1923)
– 2011: A murit medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca; unul din marile nume din istoria chirurgiei româneşti, care a rezolvat un număr foarte mare de cazuri (aproape 50.000), inclusiv în chirurgia plastică pediatrică (fără să fie chirurg plastic) şi în domeniul malformaţiilor congenitale ale copilului, indiferent de tipul malformaţiei; unele dintre operaţiile efectuate au constituit premiere mondiale (n. 1930) – 10 ani
– 2017: A murit Zoe Petre, istoric, publicist, profesor și om politic; membru fondator al Alianţei Civice (1990), membru fondator şi vicepreşedinte al Fundaţiei Române pentru Democraţie (1993); decan al Facultății de Istorie a Universității din București (1990-1996); consilier prezidenţial pe probleme de politică internă şi externă al preşedintelui Emil Constantinescu (1996-2000), coordonator al Departamentului de Politici Publice al Preşedinţiei României, membru fondator al Solidarităţii Universitare şi preşedinte al acestui for (2001-2003), membru fondator şi vicepreşedinte al partidului „Acţiunea Populară” (2003), director al Institutului pentru Cooperare Regională şi Prevenirea Conflictelor (INCOR) (din 2001) (n. 1940)
– 2020: A murit medicul și profesorul Benedek Istvan, întemeietorul școlii de hematologie din Transilvania și cel care a efectuat primul transplant de măduvă la un bolnav adult în ţară, în anul 2001; fondatorul Centrului de Transplant Medular din Târgu Mureș, la care au fost realizate numeroase premiere naţionale în domeniul medical: primele transplante din ţară la bolnavi cu leucemie acută (2003), prima selecţie imunomagnetică de celule stem (2004), primul transplant alogen de celule stem la adult în leucemie granulocitară cronică din România (2005), primele transplanturi de celule stem la adulți în scleroză multiplă și în boală autoimună (2007), primul transplant alogen de celule stem hematopoietice de la donator neînrudit (2013) și altele (n. 1948) – 1 an
EVENIMENTE EXTERNE
– Kranj, Slovenia: Reuniune informală a miniștrilor apărării din UE (1 – 2 sep.)
– Bled, Slovenia: Forum strategic anual, cu șefii de guvern din Europa Centrală și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen
– Bruxelles: Christos Staikouras, ministrul finanțelor al Greciei, se va afla în dialog și schimb de opinii cu parlamentarii europeni pe tema economică
– Washington: Agenția pentru medicamente a SUA, FDA, urmează să aprobe definitiv vaccinul Pfizer/ BioNtech împotriva Covid-19
– Austin, Texas: Intrarea în vigoare a unei legi care permite purtarea armelor în public, fără permis
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Nealinierii”; instituită la sesiunea solemnă a Conferinţei ministeriale a ţărilor nealiniate de la Delhi (februarie 1981); în perioada 1-6.IX.1961 a avut loc, la Belgrad, prima conferinţă a şefilor de stat şi de guvern din ţările nealiniate din Europa, Asia, Africa şi America Latină (- 60 de ani); cu prilejul reuniunii a fost consacrată „mişcarea ţărilor nealiniate” sau „nealinierea” ca noţiune politică; a fost semnată „Declaraţia de la Belgrad”, unul dintre principalele documente programatice ale nealinierii
– „Ziua Mondială de Rugăciune pentru Îngrijirea Creaţiei”; celebrată în Biserica Catolică, a fost instituită de Papa Francisc printr-o Scrisoare din august 2015, adresată cardinalilor Peter Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dreptate şi Pace, şi Kurt Koch, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Papa Francisc a scris că această zi „va oferi fiecărui credincios şi comunităţilor oportunitatea preţioasă de a reînnoi adeziunea personală la propria vocaţie de păzitori ai creaţiei, înălţând către Dumnezeu mulţumirea pentru lucrarea minunată pe care El a încredinţat-o îngrijirii noastre, invocând ajutorul Său pentru ocrotirea creaţiei şi milostivirea Sa pentru păcatele comise împotriva lumii în care trăim”. Instituirea acestei Zile este şi în comuniune cu Biserica Ortodoxă care de mai mulţi ani a dedicat ziua de 1 septembrie rugăciunii pentru mediu
– Ziua naţională a Republicii Slovace. Ziua Constituţiei – 1992
– Sărbătoarea naţională a Republicii Uzbekistan; aniversarea proclamării independenţei (1991) – 30 de ani
– 1653: La această dată a fost botezat Johann Pachelbel, organist şi compozitor german (înmormântat în 1706)
– 1858: S-a născut chimistul austriac Carl Auer von Welsbach; a inventat sita incandescentă pentru lămpile cu gaz care-i poartă numele („becul lui Auer”) (m. 1929)
– 1875: S-a născut romancierul american Edgar Rice Burroughs, renumit pentru cărţile din seria „Tarzan” (m. 1950)
– 1877: S-a născut fizicianul englez Francis Aston; a descoperit existenţa izotopilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1922 (m. 1945)
– 1915: S-a născut arbitrul britanic de fotbal Ken Aston (Kenneth George Aston); a adus multe îmbunătăţiri în arbitrajul fotbalului, printre ele fiind cartonaşele galbene şi roşii (1970) (m. 2001)
– 1922: S-a născut Vittorio Gassman, actor şi regizor de film şi scenarist italian (m. 2000)
– 1925: S-a născut Roy Jay Glauber, fizician și profesor american; pionier al opticii cuantice; Premiul Nobel pentru Fizică pe 2005, împreună cu John Hall și Theodor Hänsch, pentru contribuții la teoria cuantică a coerenței optice (2005) (m. 2018)
– 1935: S-a născut dirijorul şi muzicianul japonez Seiji Ozawa; cunoscut în special pentru interpretările lucrărilor romantismului târziu; a ajuns celebru în urma ocupării posturilor de director muzical al Orchestrei Simfonice din Boston (Boston Symphony Orchestra) şi de prim-dirijor şi director muzical al Operei de Stat din Viena
– 1936: S-a născut chimistul ceh Antonin Holy; a jucat un rol central în crearea primelor medicamente anti-HIV (m. 2012) – 85 de ani
– 1944: S-a născut dirijorul și compozitorul american Leonard Slatkin
– 1948: S-a născut actorul american James Rebhorn (m. 2014)
– 1953: A murit violonistul francez Jacques Thibaud (n. 1880)
– 1957: S-a născut Gloria Estefan, cântăreaţă şi compozitoare americană de origine cubaneză; supranumită „Regina muzicii latino pop”
– 1962: S-a născut fostul fotbalist olandez Ruud Gullit (Ruud Dil), actualmente antrenor de fotbal; a fost căpitanul echipei naţionale a Olandei, care a câştigat Campionatul European de fotbal din anul 1988
– 1982: A murit Sir Clifford Curzon, pianist englez (n. 1907)
– 1984: A murit pianistul, dirijorul și profesorul italian Carlo Zecchi (n. 1903)
– 1988: A murit fizicianul american Luis Walter Alvarez; a studiat particulele elementare; a construit primul accelerator liniar de protoni; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1968 (n. 1911)
– 2006: A murit György Faludy, poet şi traducător maghiar, stabilit din 1967 în Canada (n. 1910) – 15 ani
– 2017: A murit Shelley Berman, comic de stand-up, poet și profesor american (n. 1925)
– 2020: A murit DJ-ul și producătorul american de origine columbiană, Erick Morillo, creatorul piesei „I Like to Move It”, unul dintre hiturile curentului Eurodance din anii ’90 (n. 1971) – 1 an