Kievul a anunțat că președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este dispus să se întâlnească cu Putin ”în orice moment”. Purtătorul de cuvânt al președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat disponibilitatea liderului de la Kiev de a se întâlni cu Putin ”în orice moment”.
„Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski este dispus să se întâlnească în orice moment cu președintele rus Vladimir Putin”, a declarat pentru Agenţia de presă RIA NOVOSTI, purtătorul de cuvânt al preşedintelui ucrainean, Serhi Nikiforov.
„Președintele meu a declarat, în repetate rânduri, că este dispus oricând”, a spus Serhi Nikiforov. Când a fost întrebat dacă sunt în curs pregătirile pentru o posibilă întâlnire între cei doi lideri, Nikiforov a răspuns: ”Întrebați-l pe președintele dumneavoastră!”. Pe la mijlocul lunii august, Zelenski a anunțat despre necesitatea organizării unor negocieri directe cu Putin, cu scopul de a-i elibera pe ”prizonierii din Crimeea”.
Dmitri Kozak, șeful adjunct al Administrației Prezidențiale Ruse, a menționat că nu există niciun fel de acorduri privind organizarea unei întâlniri între Putin și Zelenski, iar declarațiile autorităților de la Kiev cu privire la această chestiune nu sunt altceva decât o imitație a activității politice.
Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, Vladimir Putin, declara, în luna iulie, că, până în momentul de faţă, nu s-au înregistrat progrese în pregătirile unei întâlniri dintre cei doi președinți. Potrivit acestuia, unul dintre principalele obstacole în calea organizării unei astfel de întâlniri este nerespectarea de către Kiev a obligațiilor care îi revin în cadrul Acordurilor de la Minsk.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, în timpul unui dialog în direct cu cetăţenii, care a avut loc în luna iulie, a menționat că nu are nimic de discutat cu Zelenski, după ce acesta a transferat în totalitate țara sub un control extern. În același timp, liderul rus a precizat că nu refuză să se întâlnească cu omologul său de la Kiev, ci ”trebuie doar ca acesta să înțeleagă despre ce ar trebui să discute”./vdraguta/ovidiu
www.ria.ru – 1 septembrie